Silvicultura românească între negare și acceptare: cronica unui conflict desincronizat

Rezumat

Modelul Kübler-Ross al celor cinci etape ale suferinței (negare, furie, negociere, demoralizare, acceptare) este folosit ca suport narativ pentru a înțelege evoluția, pe parcursul ultimelor trei decenii, a raportului tensionat dintre sectorul silvic românesc și societatea civilă privind gestionarea pădurilor. Editorialul reconstituie parcursul acestor faze: negarea (2010–2015), când administrația silvică minimaliza tăierile ilegale și se adăpostea în spatele amenajamentului silvic, contestând cifrele ONG-urilor pe fondul unei reale discrepanțe informaționale; furia, declanșată în ambele tabere după 2015, odată cu primele proteste „Salvăm pădurile României", concretizată în radicalizarea unei părți a breslei, care se simte judecată de observatori fără competențe tehnice; negocierea, marcată de instrumente de transparență (Radarul Pădurilor, Inspectorul Pădurii, SUMAL 2), de presiunea procedurii de infringement și de amplul proces de consultare a sectorului din 2020–2021; demoralizarea, resimțită diferit — prin riscul fizic și moral pentru silvicultori și prin oboseala și neîncrederea societății civile. În prezent, sectorul se plasează într-o acceptare ambiguă, care poate lua fie forma matură a reconstrucției contractului social promovat de Strategia Națională pentru Păduri 2030 (deocamdată un succes de cadru, nu de rezultat), fie forma resemnării, în care neîncrederea devine „noua normalitate", iar lupta antireformă, noua formă de negare. Editorialul atrage totodată atenția asupra riscului de a depolitiza un fenomen care ține, în esență, de guvernanță deficitară, de lipsa de stimulente economice și de eșecuri instituționale concrete, și pledează pentru distanțarea pădurii de disputele ideologice și de capitalul de imagine politică.