Ion Barbu: ”Pădurile noastre au fost gestionate de așa manieră încât diversitatea biologică s-a menținut la cote maxime. În Carpați se află poate singurele păduri din Europa în care piramida trofică și prezența tuturor formelor de viață a rămas nederanjat”

Rezumat

Ion Barbu s-a născut, acum 69 de ani, în inima Deltei Dunării, în satul Sarinasuf, absolvind, ca șef de promoție, Facultatea de Silvicultură din Brașov, în 1971. De atunci, cu mici excepții, a lucrat în cercetarea științifică, la Stațiunea Experimentală de Cultură a Molidului din Câmpulung Moldovenesc.  A publicat mai bine de 100 de articole științifice, cărți și monografii în reviste și publicații de prestigiu internațional. Cadru didactic universitar cu personalitate, Ion Barbu a condus și coordonat numeroase proiecte de cerectare  internaționale. Doctor în silvicultură, din  1982, cunoaște engleză, germană și franceză.

Ion Barbu ar trebui considerat drept cercetătorul științific care are voință de adevăr, putând fi lesne perceput ca un chirurg al silviculturii românești. Critic, exigent, deosebit de realist, profesorul nu se sfiește să arate tumoarea și să insiste pentru îndepărtarea acesteia. Prezintă și soluții, fapt remarcabil, în zilele noastre, chiar și pentru specialiștii silvici care încă mai caută vinovați decât rezolvări.

Potrivit opiniei domniei sale, pădurea românească, prin marea sa diversitate și prin gradul ridicat de naturalitate - comparativ cu pădurile din alte țări europene - are un mare potențial și o valoare genetică deosebită. Amenințarea cea mai mare o constituie goana după materia primă principală pe care o produce pădurea, lemnul, singurul sortiment solicitat de firmele străine fiind lemnul de calitate superioară, lemnul de cherestea, toate celelalte produse ale pădurii nemaiavând cerere, din cauza distrugerii industriei autohtone a lemnului care, altădată, valorifica și sortimentele inferioare. Acest fapt a determinat nu numai o reducere drastică a locurilor de muncă, dar și o rentabilitate redusă a economiei forestiere pe ansamblu, ponderea în PIB a economiei forestiere scăzând de circa cinci ori în ultimii 30 de ani. De altfel, nici serviciile ecosistemice generate de pădure nu sunt valorificate la întregul lor potențial, fiind departe vremea când acestea vor fi plătite în vreun fel. Spre exemplificare, nimeni nu a plătit încă vreu cent pentru serviciul hidrologic major pe care pădurile îl exercită în beneficiul celor care au devenit stăpânii producției de energie electrică, în țara noastră. Mai mult, nici proprietarii de păduri, ale căror suprafețe cad în zonele strict protejate ale parcurilor naționale și parcurilor naturale din țara noastră, nu au fost compensați în vreun fel. Din păcate, în ultimii ani a intervenit și degradarea tehnicității și tehnologiilor utilizate în exploatarea pădurilor, în locul instalațiilor pe cablu fiind folosite preponderent tractoarele, cu impact distructiv asupra solului, a puieților și asupra arborilor rămași. Nu în ultimul rând, astăzi, o mare parte a mass-media și anumite organizații neguvernamentale și-au făcut un țel din denigrarea slujitorilor pădurii. Dar, dacă ar fi ascultați și silvicultorii, probabil că adevărul s-ar afla mai lesne. Faptul că România are încă o rezervă importantă de păduri primare, neafectate de factorul antropic, se datorează grijii generațiilor de silvicultori. În majoritatea țărilor europene, astfel de păduri lipsesc, iar testele internaționale de proveniență cu specii evidențiază că ecotipurile din țara noastră pot fi utilizate cu succes în reconstrucția ecologică a unor întinse zone forestiere din Europa centrală și de vest. Exportul de material genetic din țara noastră poate demonstra Europei superioritatea soluțiilor de management forestier românesc, susține Ion Barbu.

Fascinat de pădurile-galerii de sălcii și plopi ale copilăriei, dorind să cunoască și alte păduri, Iona Barbu a ajuns să descopere diversitatea pădurilor, suficient cât să-i transforme întreaga existență. Curios și, deopotrivă, înțelept, Ion Barbu excelează în a vedea pădurea dincolo de bine și de rău, rămânând mereu în avanposturile cunoașterii, dar și un împătimit al diseminării acesteia. Potrivit opiniei domniei sale, viitorul silviculturii românești înseamnă: Competență. Fermitate. Eficiență.