SZARO, R.C., BYTNEROWICZ, A., OSZLÂNYI, J. (eds.): Effects of Air Po-llution on Forest Health and Biodiversity in Forests of the Carpathian Mountains

(Efectele poluării atmosferice asupra sănătăţii pădurilor şi biodiversităţii în pădurile din Munţii Carpaţi). IOS Press, Ohmsha, NATO Science Series, 2002/312 pagini, 116 figuri, 80 tabele, Format 17 x 25 cm cartonat, ISBN 1-58603-258-5 (IOS Press), ISBN 4-274-90520-9 C3045 (Ohmsha)

În perioada 22-26 mai 2002 s-a desfăşurat la Stara Lesna, Slovacia, în condiţiile unei excelente organizări, simpozionul “Efectele poluării atmosferice asupra sănătăţii pădurilor şi a biodiversităţii în pădurile din munţii Carpaţi”. Acest simpozion a avut scopul de a valorifica primele rezultate obţinute în cadrul programului de cercetare omonim, desfăşurat timp de trei ani într-o reţea de cercetare amplasată pe întreg lanţul Carpatic. Au participat specialişti din Austria, Canada, Cehia, Finlanda, Polonia, România, Slovacia, Ucraina şi Statele Unite. Cartea ce se va analiza prezintă rezultatele cercetărilor care au fost dezbătute în cadrul simpozionului de la Stara Lesna.

Lucrările sunt prezentate în şase părţi:1. Rolul cercetărilor integrate în înţelegerea impactului poluării atmosferice asupra pădurilor2. Nivelele de poluare şi efectele asupra pădurilor3. Protecţia naturii şi a sănătăţii pădurii în regiunea carpatică4. Nivelele de poluare şi efectele asupra pădurilor din munţii Carpaţi4.1. Nivelele de poluare4.2. Reacţia plantelor la poluare4.3. Stresori ai pădurii5. Nivelele de poluare şi efectele poluării din alte zone europene6. Direcţii de dezvoltare a cercetărilor din munţii Carpaţi

Echipa românească de cercetare a avut contribuţii substanţiale în problematica abordată în secţiunile trei şi patru, întrucât cercetările au fost efectuate în şase puncte amplasate în Carpaţii României: Obcina Mare, Rarău, Măgura Odobeşti, Fundata, Retezat, Stâna de Vale.

Unul din obiectivele cercetărilor a fost monitorizarea poluării cu ozon şi efectele acestei poluări, la nivel troposferic, asupra dezvoltării vegetaţiei, în scopul de a se explica o serie de rezultate obţinute în cadrul monitoringului stării de sănătate a pădurilor, în acest domeniu s-a efectuat un transfer de cunoştinţe din experienţa americană către echipele de cercetare din regiunea carpatină, în domeniul monitorizării stării de poluare cu ajutorul filtrelor pasive şi al analizării acestora. în lumina cercetărilor, ozonul troposferic poate afecta major sănătatea plantelor: în timp ce doze reduse manifestate pe perioade lungi de timp afectează procesele metabolice, dozele ridicate chiar pe perioade scurte conduc la vătămări vizibile.

Monitorizarea concentraţiei de ozon a pus în evidenţă diferenţe foarte mari pe întreg lanţul carpatic la nivelul mediilor pe trei luni. Astfel, între valoarea maximă de 113,7 μg/m³ de la Novovenska Huţa (Slovacia) şi valoarea minimă de 43,3 μg/m³ Retezat (România), pe teritoriul Carpaţilor Româneşti situaţia se prezintă astfel: Stâna de Vale – 94,3 μg/m³ , Obcina Mare – 90 μg/m³ Fundata – 90 μg/m³ Măgura Odobeşti – 88,7 μg/m³ Rarău – 65 μg/m³ şi Retezat – 43,3 μg/m³. Se comunică date deosebit de interesante pentru poluanţii pe bază de oxizi de azot şi de sulf.

Lucrări bine documentate fac legătura între nivelul poluării şi starea de sănătate a pădurilor, riscul modificărilor genetice, creşteri, riscul la atacul unor factori biotici dăunători. De asemenea, sunt analizate riscurile asupra modificării însuşirilor solurilor forestiere.

Ultima parte trasează viitorul cercetărilor în aceste zone, care vizează studiul biodiversităţii în munţii Carpaţi, îmbunătăţirea reţelelor de cercetare şi evaluare pe termen lung a efectelor poluării în masivele Europei Centrale. în România, aceste cercetări continuă într-o reţea complexă din masivul Retezat, la care lucrează specialiştii americani şi români.

Atât cercetările în sine, cât şi rezultatele înmănunchiate în volumul prezentat sunt deosebit de importante întrucât vin să completeze cunoştinţele referitoare la starea de sănătate a pădurilor precum şi la riscurile poluării, pe de-o parte şi la riscurile potenţiale, distribuite spaţial în Carpaţi, de cealaltă parte. Pentru specialiştii români, lucrarea este importantă pentru experienţa căpătată şi pentru încrederea de a lucra în proiectele internaţionale.

ULRICH, E., CODDEVILLE, P., LANI-ER, M., 2002: Retombees atmos-pheriques humides en France entre 1993 et 1998 (Depunerile atmosferice umede în Franţa între 1993 şi 1998), ADEME Edi-tions, Paris, ISBN 2-86817-582-1: 123p., 12 tab., 14 fig., 4 anexe, 59 ref. bibi.

În contextul preocupărilor actuale privind poluarea atmosferică şi influenţa ei asupra ecosistemelor terestre, lucrarea de faţă are ca obiectiv principal prezentarea şi analiza evoluţiei calităţii şi cantităţii precipitaţiilor anuale înregistrate în Franţa în perioada 1993-1998. Măsurătorile au fost realizate în cadrul a două programe franceze diferite: MERA şi CATAENAT. în cadrul Programului MERA, sunt măsurate depunerile umede “stricto senso” în 10 staţiuni rurale. Măsurătorile privind depunerile totale din cadrul Programului CATAENAT se realizează în 27 de staţiuni de tip forestier, iar măsurătorile privind depunerile umede “stricto senso” se desfăşoară în opt din cele 27 de staţiuni. Cele două programe funcţionează după un protocol comun strict de eşantionare şi asigurare a calităţii rezultatelor, care este sugestiv prezentat în fotografii pentru fiecare program în parte.

PH-ul mediu, pentru cei cinci ani de observaţii a fost de 5,1, media anuală oscilând între 4,6 şi 6,1. în raport cu pH-ul măsurat în apa aflată în echilibru cu CO2 din aer, în absenţa poluării (pH = 5,5-5,6), ploile sunt deci în general acide, peste 50 % având un pH inferior celui de fond. Doar în 12 % din staţiuni s-a constatat o creştere a pH-ului în perioada 1993-1998. în celelalte staţiuni, valorile pH-ului au fost prea variabile pentru a se putea stabili o tendinţă. Depunerile de protoni au fost cuprinse între 102 şi 114 g/ha/an (în depunerile umede stricto senso) şi între 6 şi 611 g/ha/an (în depunerile totale). Depunerile de protoni sunt mai ridicate în estul şi nordul Franţei. Nu s-a constatat nici o tendinţă de scădere sau creştere a depunerilor de protoni în ultimii ani în care s-a realizat acest studiu.

În privinţa ionilor sulfat, rezultaţi în principal din activitatea industrială, concentraţia medie plurianuală a fost de 0,47 mg S-SO//1 (stricto senso) şi respectiv 0,59 mg S-SCX/1 (total). Depunerile anuale de sulf sau situat între 2 şi 24 kg/ha, cu o medie plurianuală de 5 kg/ha/an (stricto senso) şi 6,7 kg/ha/an (total). Valorile cele mai ridicate s-au înregistrat în suprafeţele experimentale localizate sub vânt raportat la marile complexe industriale, chiar foarte îndepărtate şi în regiunile cu precipitaţii anuale ridicate (mai multe precipitaţii, chiar de concentraţii reduse, au transportat mai mult sulf). S-a constatat o scădere a concentraţiilor (în 36 % din suprafeţe) şi a depunerilor (în 19 % din suprafeţe) de sulf, care se poate considera ca rezultat al reducerii emisiilor din ultimii 20 de ani.

Pentru anionul nitrat, care are ca principală sursă de emisie circulaţia automobilelor, concentraţia medie plurianuală a fost de 0,27 mg N-NO /l (stricto senso) şi, respectiv, 0,3 mg N-NO /l (total). Depunerile anuale de azot au fost cuprinse între 1 şi 11 kg/ha, cu o medie plurianuală de 2,8 kg/ha/an (stricto senso) şi 3,5 kg/ha/an (total). Depunerile sunt în general mai intense în pătrimea nord-estică a Franţei, ceea ce se explică în mare parte prin densitatea ridicată a populaţiei care participă la traficul rutier şi în parte prin contribuţiile transfrontieră provenind din Belgia şi Germania. în privinţa concentraţiilor medii ponderate anuale, nu se poate evidenţia o tendinţă, în schimb s-a constatat o scădere a depunerilor de azot, în 19 % din suprafeţele luate în studiu.

Ionul amoniu provine în principal din activităţile agricole. Concentraţia medie plurianuală a fost de 0,47 mg N-NH< /I (stricto senso) şi 0,45 mg N-NH./I (total). Depunerile anuale în azot au fost cuprinse între 1 şi 14 kg/ha/an, cu o medie plurianuală de 4,9 kg/ha/an (stricto senso) şi de 5 kg/ha/an (total). în cazul concentraţiilor stricto senso, nu se înregistrează variabilitate spaţială. în schimb, concentraţiile totale sunt mai importante în regiunile cu agricultură intensivă: în nord, în Ardeni, în Bretania, Lorena şi în Masivul Central Francez. S-a observat o tendinţă de diminuare a concentraţiilor în azot amoniacal în 39 % din suprafeţe şi a depunerilor în 27 % din suprafeţele în care s-au făcut măsurători ale precipitaţiilor, pentru celelalte suprafeţe înregistrându-se o mare variabilitate interanuală.

Sodiul şi clorurile sunt indicatori ai influenţei marine, concentraţiile şi depunerile lor fiind deci mai ridicate în apropierea mării. Valorile medii plurianuale ale concentraţiilor în sodiu şi cloruri au fost de 0,85 mg Na/l şi 1,57 mg Cl/l (stricto senso) şi, respectiv, de 1,17 mg Na/l şi 2,03 mg Cl/l (total). Depunerile anuale au fost cuprinse între 1 şi 65 kg Na/ha şi între 1 şi 114 kg Cl/ha. Calciul, magneziul şi potasiul sunt în principal de origine terestră, concentraţiile medii anuale variind între 0,08 mg/l şi 0,54 mg/l. Cele mai reduse concentraţii medii anuale corespund potasiului, iar cele mai ridicate, calciului. Pentru magneziu s-au înregistrat valori intermediare. Depunerile anuale sunt cuprinse între 0,05 şi 11,9 kg/ha/an (stricto senso) şi respectiv 0,1 şi 27,1 kg/ha/an (total), cu specificaţiile valabile şi în cazul concentraţiilor. Nu se constată tendinţe de evoluţie nici în cazul concentraţiilor, nici al depunerilor acestor metale. Valorile depunerilor atmosferice obţinute în Franţa sunt în general comparabile cu cele din celelalte state europene, dar pentru că că densitatea reţelelor este foarte diferită de la un stat la altul, calitatea acestei comparabilităţi este mult diminuată.

Comparaţia cu rezultatele obţinute cu modelul EMEP a pus în evidenţă subestimarea depunerilor umede (stricto senso) reale pentru sulfat şi nitrat şi valori mai realiste pentru ionul amoniu. în schimb, zonele cu depuneri foarte reduse sau foarte ridicate pun probleme modelului EMEP la nivelul Franţei.

Carmen Iacoban

LEAHU, I., 2001. Amenajarea pădurilor. Metode de organizare sistemică, modelare, fiabilitate, optimizare şi reglare structural funcţională a ecosistemelor forestiere. Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti, 616 pagini, 116 figuri, 66 tabele, format 17 x 24 cm, ISBN 973-302173-3.

Subtitlul lucrării pune în gardă pe cel care o consultă asupra complexităţii abordării subiectului. Plecându-se de la prezentarea “clasică” a problemelor amenajării pădurilor, autorul are grijă ca la fiecare parte să intervină cu cele mai noi realizări în domeniu.

Prima parte este destinată a clarifica noţiunile de bază cu care operează amenaja-mentul. Să subliniem că activitatea de amenajare trebuie să îndeplinească funcţia de organizator al pădurii, ocupându-se de elaborarea concepţiei de organizare, de planificare strategică şi tactică şi de controlul îndeplinirii obiectivelor fixate.

Plecând de la aceste obiective, autorul ajunge relativ uşor la definirea amenajamentului ca sistem cibernetic. Principiilor de bază, cu care amenajamentul a operat de veacuri, li se adaugă altele, de sorginte ecologică (principiul fiabilităţii şi stabilităţii, principiul realizării, conservării şi ameliorării biodiversităţii optime a pădurii) sau managerială (principiul interacţiunii şi interdisciplinarităţii, principiul integrării, principiul autoreglării).

Partea a doua, cu un conţinut mai concret, legat de activitatea practică, se referă la organizarea teritorială a pădurilor. Prezintă interes ideea că o pădure amenajată funcţionează ca o “întreprindere ecologică”. Componentele acesteia sunt arboretele, care prezintă o specializare structural-funcţională, care permite funcţionarea întregului. Sunt enumerate principiile şi normele de constituire a unităţilor teritoriale care reprezintă obiectul activităţilor din silvicultură.

Un spaţiu important în economia lucrării este ocupat de partea referitoare la criteriile de bază în organizarea, modelarea, fiabilitatea, optimizarea, conducerea şi reglarea structural-funcţională a arboretelor. Este definită noţiunea de arboret, se analizează principalii factori ce determină funcţionarea şi stabilitatea arboretelor, inclusiv agenţii perturbatori şi se întreprinde o dezvoltare amplă a noţiunii de exploatabilitate, şi a metodelor de determinare a acesteia.

În partea a patra, referitoare la organizarea, modelarea, optimizarea şi conducerea structural-funcţională a unei unităţi de gospodărire ca ansamblu unitar de arborete, sunt tratate mai multe aspecte, plecându-se de la ideea că structura unei păduri reprezintă “aspectul determinat de mărimea, forma şi aşezarea în spaţiu a arboretelor componente”. Astfel a fost abordată asigurarea stabilităţii arboretelor, acordându-se o atenţie deosebită asigurării protecţiei prin acoperire.

În acelaşi context este tratat fondul de producţie normal, metodele de determinare a acestuia, modelarea, precum şi o serie de indicatori de bază: ciclul şi posibilitatea. Este definită drept stare normală, “starea de maximă eficacitate a fondului de producţie definită de amenajament”. Aceasta, bineînţeles dacă în această definiţie amenajamen-tul ia în considerare nu numai eficacitatea productivă, ci şi cea protectivă şi ecologică, precum şi optimizarea stabilităţii arboretelor. Absolut originale sunt consideraţiile privind raportul dintre structura şi gradul de organizare al fondului de producţie în codrul regulat. Desigur, autorul ia în discuţie gradul de organizare a fondului de producţie ca rezultantă a acţiunii celor două laturi: autoorganizarea ca proces ecologic şi acţiunea factorului uman care poate să se exercite în două sensuri: organizare şi dezorganizare. Tot în acest cadru sunt tratate cuprinzător caracteristicile fondului de producţie normal în codru grădinărit.

Multitudinea metodelor de amenajare reprezintă, atât sub aspect istoric, cât şi al posibilităţilor de utilizare, este abordată în partea a cincea a lucrării.

O altă parte, cu rezonanţa practică deosebită, este “elaborarea proiectului de amenajare”. Se pleacă de la descrierea parcelară, definindu-se apoi starea normală a pădurii, pentru ca după aceasta să se abordeze planificarea recoltelor în diferite situaţii, a lucrărilor de cultură, precum şi elaborarea planurilor complementare. Parcurgând aceste capitole, specialistul sau viitorul specialist are posibilitatea de a se familiariza cu “tehnologia” planificării amenajistice, care fundamentează deciziile de gestionare a pădurii pe o perioadă de 10 ani.

La fel de importante pentru activitatea practică sunt şi “aplicarea, controlul şi revizuirea proiectelor de amenajare”, tratate pe larg în cuprinsul capitolelor următoarei părţi.

Datorită rolului crescând al pădurii în satisfacerea unor interese de ordin social şi în viziunea multifuncţionalităţii, în partea a opta a lucrării este tratată, în extensie, amenajarea pădurilor de interes social. Este interesantă partea din lucrare în care îşi găsesc locul o serie de reflecţii cu caracter eseistic, privitoare la relaţia dintre frumos şi pădure, la necesitatea explorării şi exploatării unui potenţial unic – peisajul forestier, cu laturile sale estetice şi sanitar-recreative.

Aspectele cu care se încheie tratatul se referă la organizarea şi desfăşurarea lucrărilor de amenajare în România, prin care sunt înfăţişate pas cu pas etapele organizatorice ale amenajării pădurilor, această parte fiind menită, de asemenea, a înfăţişa cititorului câteva aspecte concrete din etapele amenajării pădurilor.

Parcurgând această carte, specialistului i se inoculează ideea de echilibru: echilibru între latura teoretică şi latura practică, între cunoştinţele din vasta bibliografie consultată şi cele originale, echilibru între “clasic” şi modern, între latura statică şi cea dinamică a amenajamentului. Sub acest din urmă aspect poate nu ar fi fost lipsit de interes un capitol privind tendinţele de dezvoltare a amenajamentului românesc pe termen mediu şi lung.

Acest curs de amenajament este complet înnoit şi îmbunătăţit, prin contribuţii care reprezintă rodul gândirii profunde şi originale a autorului. Totuşi, acesta nu uită să sublinieze de câte ori are ocazia, recursul la “mesajul ştiinţific al tridimensionalităţii gândirii profesorului Nicolae Rucăreanu”, care i-a fost magistru. Un exemplu frumos şi, totodată, rar în zilele noastre. Poate ar trebui să gândim mai mult (şi mai ales să facem mai mult) la relaţia magistru-ucenic, la valorificarea cunoştinţelor ce ne-au fost transmise de către unii din iluştrii noştri dascăli, adevăraţi creatori de şcoală.

Prin modul de abordare şi prezentare a problematicii amenajării pădurilor, cartea analizată reprezintă un instrument de primă importanţă, pus de către autor la îndemâna studenţilor şi specialiştilor din silvicultura românească.

Radu Cenuşă

MILESCU I., 2002, Economie forestieră. Grupul editorial Crai nou – Muşatinii -Bucovina viitoare Suceava, 292 p., 51 fig., 19 tab., 238 ref. bibi.

Evoluţia gândirii economice ţine seama de existenţa şi importanţa pădurilor ca sursă producătoare de bunuri şi servicii sociale.

Evaluarea economică a serviciilor oferite de către pădure contribuie incontestabil la trecerea de la gospodărirea silvică orientată pe producţia de lemn, la cea bazată pe utilitatea complexă a ecosistemului forestier.

Spre deosebire de lucrarea publicată sub acelaşi titlu în 1982 alături de dr. ing. Alexe Alexe, cartea analizată oferă, deopotrivă studenţilor şi silvicultorilor, cunoştinţele necesare de economie politică, de evaluare a particularităţilor bioproductive şi de comercializare a produselor pe bază de lemn şi de conştientizare a tehnicilor moderne de marketing şi management în sectorul forestier. Lucrarea este structurată în două părţi, cu scopul de a prezenta, pe de o parte, elementele teoretice ale economiei politice contemporane şi de a particulariza, pe de altă parte, semnificaţia economică a valorii pădurilor şi a produselor sale.

Primele două capitole prezintă o evoluţie a gândirii economice la nivel naţional şi mondial, relevându-se caracteristicile şi diferenţele dintre economia naturală şi economia de schimb. Autorul insistă asupra particularităţilor privind cererea şi oferta produselor de lemn care limitează generalizarea şi pentru piaţa lemnului a unor legităţi şi modele de funcţionare a majorităţii pieţelor.

Sunt analizate apoi în capitole separate (capitolele III-IX) aspecte legate de factorii de producţie, marfa şi banii în economia de piaţă, modalităţile de formare a veniturilor, cadrul actual de dezvoltare economică şi conceptul de integrare economică internaţională.

Un capitol separat (capitolul IV) tratează mecanismele de formare a preţurilor, cu referire specială la preţul lemnului pe picior. Se relevă că, faţă de piaţa internaţională, piaţa produselor lemnoase din România prezintă unele particularităţi care o fac să fie mai puţin deschisă şi deci mai puţin sensibilă la evoluţia preţurilor pe plan mondial şi european.

În cea de a doua parte (capitolele X -XIII) este prezentat rolul economiei forestiere în contextul actual, prin caracterizarea resurselor forestiere şi a tendinţelor contemporane de utilizare a lemnului şi pădurilor, autorul subliniind importanţa interrelaţiilor economie-ecologie şi a gospodăririi durabile a pădurilor ca obiectiv principal al silviculturii actuale. în ultimul capitol autorul vine în ajutorul silvicultorilor practicieni prin prezentarea tehnicilor actuale de marketing şi a sistemelor de management atât în sfera resurselor forestiere cât şi în sfera resurselor umane.

Cartea oferă informaţii pertinente, bazate pe o vastă experienţă în domeniul politicii forestiere, fiind un suport pentru organele de specialitate din instituţiile guvernamentale sau nonguvernamentale în aplicarea coerentă a măsurilor de gospodărire a pădurilor la nivel naţional sau regional.

Liviu Nichiforel

HORODNIC S., 2003. Bazele exploatării lemnului. Editura Universităţii Suceava, 294 p., 194 fig., 19 tab., 30 ref. bibi.

În etapa realizării unei noi generaţii de pădure, exploatarea pădurii şi regenerarea acesteia reprezintă două laturi ale aceluiaşi proces, condiţionându-se reciproc. Eficienţa economică a exploatării depinde de tehnicile de regenerare, iar instalarea unui nou arboret este influenţată de aplicarea unor metode de exploatare cu impact ecologic minim.

În acest context, lucrarea de faţă, prin conţinutul ei sintetic şi modern, se adresează tuturor celor care doresc să cunoască noţiuni fundamentale din domeniul exploatării lemnului, dar mai ales studenţilor de la facultăţile cu profil silvic şi personalului de specialitate, care îşi desfăşoară activitatea în silvicultură.

Lucrarea este ordonată şi sistematizată în 14 capitole, care redau principiile activităţii de exploatare.

În primele cinci capitole se prezintă specificul muncii în exploatarea lemnului şi factorii de influenţă a procesului de producţie, structura procesului de producţie şi metodele de exploatare a lemnului.

În capitolele 6-8 sunt detaliate resursele de biomasă lemnoasă destinată exploatării, cerinţele silviculturale privind procesul de exploatare şi modalităţile de sortare şi de valorificare superioară a biomasei lemnoase exploatate.

În capitolul nouă sunt prezentate, alături de bazele teoretice ale tăierii lemnului, principalele mecanisme, utilaje şi agregate speciale pentru recoltarea lemnului, un accent deosebit punându-se pe tehnologiile moderne de recoltare aplicabile în condiţiile specifice pădurilor ţării noastre.

Capitolul următor evidenţiază criteriile de alegere a mijloacelor de colectare şi insistă pe reabilitarea instalaţiilor cu cablu în cadrul acestui proces.

Următoarele patru capitole prezintă procesele tehnologice specifice din depozite şi platforme primare, transportul materialului lemnos, precum şi modul de organizare a şantierelor de exploatare şi a centrelor de sortare şi preindustrializare a lemnului.

În contextul actual în care se desfăşoară procesul de exploatare a masei lemnoase, cartea oferă baza de analiză a unor soluţii de organizare ştiinţifică a activităţii pentru asigurarea continuităţii, a ritmicităţii livrării sortimentelor de lemn către consumatori, a rentabilităţii economice în condiţiile menţinerii unui echilibru ecologic normal.

loan Ciornei

BJORKLUND, N., NORDLANDER, G., BYLUND H 2003: Host-plant acceptance on mineral soil and humus by the pine weevil Hylobius abietis (L.) [Acceptarea de către Hylobius abietis (L.) a plantei-gazdă pe sol mineral şi pe strat de humus]. Agri-cultural and Forest Entomology, 5: 61-65. 4 fig., 21 ref. bibi.

Scarificarea solului înainte de plantare este folosită pe scară largă în ţările nordice pentru a proteja puieţii de răşinoase împotriva atacului de Hylobius abietis. Cu toate acestea, încă nu se cunoaşte care este explicaţia faptului că scoaterea la suprafaţă a solului mineral are acest efect protector. Pentru a da un răspuns la această întrebare, autorii au organizat două experimente având ca obiectiv stabilirea modului în care gândacii răspund la stimuli vizuali şi olfactivi emanaţi din puieţi atunci când se deplasează pe sol mineral şi, respectiv pe suprafaţa nederanjată a stratului de humus. Rezultatele au arătat că aproximativ acelaşi număr de gândaci s-au apropiat de puieţi, indiferent de situarea acestora pe sol mineral sau pe strat de humus, dar proporţia puieţi lor atacaţi a fost de două ori mai mică în rândul celor situaţi pe sol mineral, comparativ cu cei situaţi pe strat de humus nederanjat. Pe baza acestor rezultate, autorii au ajuns la concluzia că decizia gândacilor de a roade sau nu un anumit puiet este puternic influenţată de tipul de sol (mineral sau humus) din jurul acestuia şi că luarea deciziei are loc în imediata vecinătate a puietului. Prezenţa solului mineral în jurul puietului reduce în mod considerabil probabilitatea ca acesta să fie atacat de gândacii care ajung în apropiere.Cercetările prezentate confirmă efectul pozitiv al scarificării solului asupra reducerii riscului de atac de Hylobius abietis şi arată că în cadrul combaterii integrate a dăunătorului ar trebui să se acorde o atenţie sporită măsurilor de acest gen.

PETERSSON, M., ORLANDER, G., 2003: Effectiveness of combinations of shelterhood, scarification, and feeding barriers to reduce pine weevil damage [Eficienţa combinaţiilor dintre adăpostul masivului, scarificarea solului şi barierele împotriva hrănirii în ce priveşte reducerea vătămărilor de Hylobius abietis]. Can. J.For. Res. 33: 64-73. 8 fig., 4 tab., 31 ref. bibi.

În cadrul unui experiment efectuat în partea de sud a Suediei (unde durata de dezvoltare a unei generaţii de Hylobius abietis este de doi ani), s-a studiat efectul combinat al diferitelor procedee de protecţie a puie-ţilor de molid împotriva atacului de Hylobius. Ca modalităţi de protecţie, s-au avut în vedere plantarea sub adăpostul unui arboret rărit de pin (98-148 arbori/ha), scarificarea solului înainte de plantare, protejarea cu bariere care să împiedice roaderea (strat de ceară aplicat pe tulpina puieţilor sau cilindru de hârtie acoperit cu PVC) şi îmbăierea puieţilor în emulsie de permetrin 0,75 % ş.a., respectiv stropirea cu emulsie de permetrin 0,75 % ş.a. în primăvara următoare plantării. Experimentul a fost instalat în al doilea sezon de vegetaţie după tăierea arboretelor mature (amestecuri de pin silvestru şi molid, cu predominarea pinului) şi s-au folosit puieţi de un an şi jumătate crescuţi în recipiente Flexipot 40. După trei ani de la plantare, mortalitatea datorată vătămărilor de trombar a fost de 88 % în rândul puieţilor netrataţi, plantaţi în parchetele tăiate ras fară scarificarea solului, în timp ce în cazul puieţilor plantaţi sub masiv, pe sol scarificat şi cu bariere de protecţie a fost sub 7 %, efectele protective ale adăpostului, scarificării şi barierelor fiind aditive. Considerate fiecare separat, procedeele testate au avut o eficienţă diferită, cea mai eficientă fiind tratarea cu insecticid, urmată de scari-ficare, apoi bariere fizice de protecţie şi – pe ultimul – plantarea sub masiv. Scarificarea solului a redus în egală măsură atacul de trombar la puieţii din parchetele tăiate ras şi la cei plantaţi sub masiv, dar efectele scarificării au durat mai mult sub masiv. Se recomandă ca plantarea unor puieţi de mărimea celor folosiţi în experimente, complet neprotejaţi sau protejaţi doar cu bariere fizice, să nu se facă decât în terenuri scarificate şi/sau Ia adăpostul unui arboret rărit. Pentru a asigura o protecţie adecvată, arboretul trebuie să nu fie prea rar, iar după scarificare puieţii să se planteze în sol mineral (nu în stratul de humus sau în amestec de sol mineral şi humus).

ERBILGIN, N., RAFFA, K.F., 2002: Association of declining red pine stands with reduced populations of bark beetle predators, seasonal increases in root colonizing insects, and incidence of root pathogens (Asocierea declinului arboretelor de pin roşu cu reducerea populaţiilor de prădători ai gândacilor de scoarţă şi cu creşteri sezoniere ale populaţiilor de insecte ce colonizează rădăcinile şi ale incidenţei patogenilor ce afectează rădăcinile). Forest Ecology and Management, 164: 221-236. 3 fig., 5 tab., 55 ref. bibi.

Declinul arboretelor tinere (30-50 ani) de pin roşu, Pinus resinosa (Aitman), este un fenomen observat pretutindeni în regiunea Marilor Lacuri din America de Nord. El se manifestă prin apariţia unor focare în care arborii mor şi care se extind treptat, fără ca vreun arbore să supravieţuiască în aceste epicentre. Arborii de pe marginea focarelor prezintă creştere radială şi în înălţime reduse, în timp ce arborii din restul arboretului nu prezintă nici o simpto-mă. Pe măsură ce focarele se extind, tot mai mulţi arbori mor şi alţi arbori prezintă simp-tome de declin pe noua margine a focarelor.

Obiectivul cercetărilor prezentate în această lucrare a fost să cuantifice – pe parcursul câtorva sezoane de vegetaţie – populaţiile de gândaci de scoarţă, de prădători, de gândaci care colonizează partea inferioară a trunchiurilor şi rădăcinile, precum şi incidenţa ciupercilor asociate cu aceste insecte, în arborete de pin roşu afectate de declin şi în arborete sănătoase. Scopul a fost compararea mărimii populaţiilor diferitelor organisme din arborete cu o stare de sănătate diferită şi să testeze existenţa unor posibile modele de variaţie a relaţiilor dintre populaţiile respective pe parcursul sezonului de vegetaţie.

Pe parcursul a trei sezoane de vegetaţie au fost capturaţi 156.530 gândaci (27 specii din 8 familii). Insectele fitofage consumatoare de floem au fost reprezentate de: trei specii de Ips şi două specii din Cerambyci-dae care atacă tulpina, o specie de Ortho-tomicus care atacă vârful tulpinii şi ramurile, două specii (Dendroctonus vales LeConte şi Pissodes spp.), ce atacă partea inferioară a tulpinii, Hylastes porculus Erichson, Hylobius pales (Herbst), Hylobius radicis Buchanan, Hylobius assimilis (Boheman) şi Pachylobius picivorus (Ger-mar) ce atacă rădăcinile. Gnathotrichus materiarius Fitch – o specie de gândaci de ambrozie – a fost de asemenea prezentă prin numeroase exemplare. Prădătorii au fost reprezentaţi de 10 specii din familiile Cleri-dae, Histeridae şi Tenebrionidae. Ips pini (Say) a constituit 64 % din capturile de gândaci de scoarţă, Thanasimus dubius (F.), Platysoma cylindrica (Paykull) şi Platysoma parallelum Say au reprezentat 84 % din totalul prădătorilor, iar Hylobius pales 68 % din numărul de trombari de rădăcină.

Gândacii de scoarţă şi prădătorii au prezentat o distribuţie diferită în raport cu starea arboretului. Numărul de gândaci de Ips pini şi Ips grandicollis (Eichhoff) nu a variat în raport cu starea arboretului, în timp ce speciile T. dubius şi P. parallelum au fost semnificativ mai abundente în arboretele care nu prezentau simptome de declin. De asemenea, P. cylindrica a fost mai abundentă în arboretele sănătoase.Atât în cazul gândacilor de scoarţă, cât şi în cazul prădătorilor, s-au evidenţiat efecte puternice ale interacţiunii dintre starea arboretului şi timp. Ambele specii de gândaci de scoarţă, I. pini şi I. grandicollis, au fost semnificativ mai abundente în arboretele afectate de declin decât în cele sănătoase la începutul sezonului de vegetaţie, dar mai târziu situaţia s-a inversat. Thanasimus dubius şi Platysoma spp. au fost mai abundente în arboretele sănătoase decât în cele afectate de declin pe tot parcursul sezonului.

Numărul mediu de capturi de D. vales a fost semnificativ mai mare la marginea focarelor decât în restul arboretului, iar populaţiile de Pissodes au fost mai mari în arboretele cu focare decât în cele sănătoase, indiferent de perioada luată în considerare. în mod surprinzător, H. pales şi H. radicis au fost semnificativ mai abundente în arbore-tele sănătoase decât în cele cu focare de declin, însă numărul capturilor în cazul acestor specii, precum şi în cazul lui H. porculus a variat foarte mult de-a lungul sezonului de vegetaţie, în funcţie de starea de sănătate a arboretelor, insectele fiind mai abundente în arboretele sănătoase doar la începutul sezonului de vegetaţie.

De-a lungul anilor, numărul capturilor de insecte din diferite grupe trofice a suferit modificări. în timp ce I. pini şi I grandico-llis au sporit cu 43 % şi, respectiv, 25 %, capturile de T. dubius, P. cylindrica şi P. parallelum au scăzut cu 60 %, 61 % şi respectiv 64 %. în mod similar, capturile de O. caelatus, H. pales, H. radicis şi G. materiarius s-au redus din 1998 până în 1999 cu 20-87 %, dar cele de D. vales şi Pissodes spp. au sporit cu 240 şi, respectiv, 33 %.

Principalele specii de ciuperci izolate din rădăcinile arborilor au fost Leptogra-phium procerum (Kendr.) Wingfield şi L. lerebrani is Barras & Perry. Incidenţa acestor ciuperci a fost semnificativ mai mare în arboretele afectate de declin decât în cele sănătoase, iar în prima categorie de arborete incidenţa a fost mai mare la arborii din primii 3 m de la marginea focarului, comparativ cu cei din restul arboretului. Hetro-basidion annosum şi Armillaria spp. au fost găsite în probele de rădăcini analizate.

Rezultatele acestui studiu vin să confirme faptul că declinul arboretelor se datorează unor interacţiuni complexe între numeroşii factori de stres de natură biotică şi abiotică şi că acest fenomen are anumite particularităţi de manifestare în spaţiu şi în timp. Studiul sugerează că o combinaţie între numărul redus de prădători ai gândacilor de scoarţă şi o reducere a rezistenţei arborilor de către insectele şi ciupercile ce colonizează rădăcinile ar putea contribui la declinul arboretelor. Rămân încă de identificat factorii ce ţin de arboret, care facilitează dezvoltarea şi atragerea prădătorilor, precum şi dispersia trombarilor care vatămă rădăcinile.

KARLSSON, C, ORLANDER, G., 2002: Mineral nutrients in needles of Pinus sylvestris seed trees after release cutting and their correlation with cone produc-tion and seed weight. (Conţinutul de nutrienţi minerali în acele arborilor semin-ceri de Pinus sylvestris după tăierile de punere în lumină şi corelaţiile cu producţia de conuri şi cu masa seminţelor). Forest Ecology and Management, 166: 183-191. 2 fig., 2 tab., 33 ref. bibi.

Autorii prezintă rezultatele unui studiu privind efectul tăierilor de punere în lumină, efectuate în arborete surse de seminţe de pin silvestru situate în partea centrală a Suediei, asupra conţinutului de nutrienţi din ace, precum şi asupra producţiei de sămânţă. S-au comparat datele obţinute pe baza măsurătorilor şi a analizelor de materiale biologice (ace, conuri, seminţe) recoltate de la arbori de mărime asemănătoare, din arborete surse de seminţe puternic rărite (suprafaţa de bază medie s-a redus ca urmare a intervenţiei de la 30,9 la 5,5 m2ha ‘) în urmă cu 2-11 ani, respectiv din arborete în care nu s-au efectuat tăieri în ultimii 10 ani şi care aveau o suprafaţă de bază apropiată de cea iniţială a arboretelor surse de seminţe. Cercetările au luat în considerare doar porţiunea de 2 m de la vârful coroanei, pentru a nu exista diferenţe în ceea ce priveşte condiţiile de iluminare şi de temperatură, în porţiunea de coroană studiată, între cele două categorii de arbori.

Arborii care au fost puşi în lumină de trei sau mai mulţi ani au avut semnificativ mai multe conuri la vârful coroanei decât arborii de aceeaşi mărime din arboretele nerărite, numărul cel mai mare de conuri fiind în arborii puşi în lumină în urmă cu doar 3-4 ani, care au avut şi seminţele cu masa cea mai mare. Numărul mediu de conuleţe (inflorescenţe femele aflate în primul an de la înlorire) a fost cu 65 % mai mare în arborii din arboretele surse de seminţe decât în celelalte arborete. şi masa a 1000 de seminţe a fost mai mare (cu 15 %) în arborii răriţi, însă procentul de seminţe viabile a fost de numai 94 %, în timp ce în cazul arboretelor nerărite a fost de 98 %. Totuşi, nu au existat diferenţe semnificative între cele două categorii de arborete în ceea ce priveşte numărul de seminţe viabile/con.

Acele arborilor puşi în lumină au avut o masă uscată cu 20 % mai mare şi un conţinut de azot, potasiu şi fosfor cu 23, 10 şi, respectiv, 13 % mai mare decât acele arborilor din arboretele nerărite, dar nu au existat diferenţe între arborete în ce priveşte concentraţia altor elemente. S-a constatat că între concentraţia azotului, potasiului şi fosforului din ace şi numărul de conuleţe, respectiv masa a 1000 de seminţe, există corelaţii pozitive şi semnificative. Numărul de conuţele s-a corelat pozitiv şi semnificativ şi cu masa uscată a acelor, însă acest lucru nu a fost valabil şi în cazul masei a 1000 de seminţe.

Concluzia acestui studiu este că ameliorarea nutriţiei arborilor puşi în lumină prin eliminarea concurenţei arborilor din imediata apropiere constituie un factor important, care explică creşterea producţiei de sămânţă ce are loc după tăierea de punere în lumină.

MULLER, M.M., VARAMA, M., HEINONEN, J., HALLAKSELA, A.M., 2002: Influence of insects on the diversity of fungi in decaying spruce wood in man-aged and natural forest (Influenţa insectelor asupra diversităţii ciupercilor din lemnul de molid în curs de descompunere în pădurile gospodărite şi în cele naturale). Forest Ecology and Management, 166: 165-181. 2 fig., 9 tab., 52 ref. bibi.

Deşi se acceptă tot mai mult ideea că insectele au un rol esenţial în colonizarea lemnului de către ciuperci, mai ales în primele faze de descompunere, există încă puţine studii care să demonstreze acest lucru în mod experimental, iar influenţa insectelor asupra diversităţii ciupercilor este practic nestudiată. Ca atare, în lucrarea de faţă autorii prezintă un experiment, efectuat în două localităţi din sudul Finlandei, prin care şi-au propus să stabilească în ce fel insectele influenţează procesul de descompunere şi diversitatea de specii de ciuperci care se găsesc în lemnul de molid, în primele lui faze de descompunere (la 28-30 luni după tăierea arborilor), şi să evalueze efectul modului de gospodărire a pădurilor asupra structurii comunităţii de ciuperci din lemnul în descompunere.

După primul sezon de vegetaţie, numărul de artropode găsite în cutiile din plasă (în care se aflau bucăţile de trunchi de molid pentru studiu) a fost aproximativ acelaşi, indiferent dacă pădurea era naturală sau supusă gospodăririi, o diferenţă semnificativă fiind doar în cazul speciei Dryocoetes autographus (Ratz.), care a fost mai abundentă în pădurea supusă gospodăririi. Majoritatea exemplarelor găsite aparţineau speciilor Hylurgops palliatus (Gyll.) şi Trypodendron lineatum (OL), ale căror urme în lemn au fost cele mai numeroase. Numărul de urme lăsate pe suprafaţa lemnului, atât de către cele două specii de insecte mai abundente, cât şi de către celelalte, a fost considerabil mai mare în cazul pieselor de lemn la care insectele au avut periodic acces, faţă de piesele care au fost tot timpul protejate.

Ca urmare, pierderea în greutate – datorită descompunerii de către ciuperci – a fost semnificativ mai mare la cele din dintâi decât la cele din urmă. Deşi datele par să indice faptul că rata infecţiei cu ciuperci nu este influenţată de către insecte, diversitatea acestora este influenţată, unele specii găsin-du-se doar în piesele de lemn neatacate de insecte, iar altele (precum Graphium spp.) numai în cele cu urme de insecte.

Merită de evidenţiat faptul că prezenţa găurilor de T. lineatum s-a asociat cu o frecvenţă mai mare a speciilor Antrodia serialis, Trichoderma sp. şi Phlebia gigan-tea, şi cu o frecvenţă mai redusă a speciilor de Sporothrix sp. (care produce colorarea lemnului) şi Heterobasidion annosum.

Pe baza datelor prezentate, autorii concluzionează că atacul gândacilor de scoarţă şi al gândacilor de ambrozie sporeşte în mod semnificativ descompunerea lemnului de molid, dar atunci când sunt în număr mare, gândacii de H. palliatus determină o reducere a diversităţii ciupercilor în lemnul în curs de descompunere. Alţi factori care au afectat în mod semnificativ diversitatea ciupercilor au fost modul de gospodărire a pădurii şi variaţia individuală dintre arbori. Totuşi, efectul modului de gospodărire a fost relativ redus datorită incidenţei mari a gândacilor de scoarţă în pădurea gospodărită.

REAY, S.D., WALSH, P.J., RAM, A., FARELL, R.L., 2002: The invasion of Pinus radiata seedlings by sapstain fungi,following attack by black pine bark bee-tle, Hylastes ater (Coleoptera: Scolyti-dae). [Invadarea puieţilor de Pinus radiata de către ciupercile de coloraţie ca urmare a atacului de Hylastes ater (Coleoptera: Scolytidae)]. Forest Ecology and Management 165: 47-56. 2 tab., 67 ref. bibi.

În 11 plantaţii de Pinus radiata din Noua Zeelandă s-a studiat corelaţia dintre atacul subletal cauzat de Hylastes ater şi infectarea puieţilor cu ciuperci de coloraţie, constatându-se că puieţii vătămaţi de insecte au fost în mai mare măsură infectaţi decât cei neatacaţi. în plus, s-a constatat că ponderea puieţilor infectaţi a crescut odată cu intensitatea roaderilor făcute de gândaci, 50 % din puieţii puternic atacaţi fiind infectaţi de una sau mai multe ciuperci din acest grup.

Au fost izolate şase specii de ciuperci de coloraţie din puieţi, şi anume: Ophiostoma huntii (Robinson-Jeffery) de Hoog and R.J. Scheff, O. galeiformis (Bakshi), O. piceae (Miinch) H. & P. Sydow, O. quercus (Georgev.) Nannf., Leptographium pro-cerum (Kendrick) Wingfield şi L. truncatum (Wingfield and Marasas) Wingfield. Cea mai frecventă a fost O. huntii. De asemenea, s-au izolat şi ciuperci din alte grupe. O singură specie de ciuperci de coloraţie, respectiv Ophiostoma ips (Rumb.) Nannf., a fost izolată de pe suprafaţa corpului şi din tubul digestiv al gândacilor de Hylastes ater, dar studii anterioare au demonstrat că şi alte asemenea ciuperci pot fi răspândite de către gândacii H. ater.

De aceea, autorii consideră că sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili cu exactitate care este rolul lui Hylastes ater ca vector al ciupercilor respective în Noua Zeelandă.

STERBA, H., BLAB, A., KATZEN-STEINER, K., 2002: Adapting an individual tree growth model for Norway spruce (Picea abies L. Karst.) in pure and mixed species stands [Adaptarea unui model de creştere a arborilor individuali pentru molid (Picea abies L. Karst.) în arborete pure şi de amestec], Forest Ecology and Management, 159: 101-110. 4 fig., 3 tab., 40 ref. bibi.

Autorii prezintă modul în care modelul PROGNASUS a fost adaptat pentru a descrie creşterea arborilor de molid din arborete pure şi din arborete de amestec cu fag. Modelul PROGNASUS este un mode! ce descrie creşterea arborelui individual ca fiind o funcţie în care ca variabile intră: mărimea iniţială a arborelui, concurenţa dintre arbori şi caracteristicile staţionale. Coeficienţii acestui model au fost determinaţi pe baza datelor culese în cadrul inventarului forestier naţional din Austria. Verificarea acestui model în cadrul a 60 de suprafeţe noi a arătat că modelul supraestimează creşterea molidului în arboretele pure de molid şi o subestimează în arboretele de amestec cu fag. îmbunătăţirea modelului s-a făcut prin adăugarea unor noi variabile, respectiv unele caracteristici cantitative ale solului şi proporţia molidului în compoziţia arboretului. Ameliorarea evidentă a modelului se explică prin faptul că într-un arboret dat, sub un anumit nivel al concurenţei dintre arbori, molidul creşte mai bine în arborete pure decât în arborete de amestec, comparabile din alte puncte de vedere. în arboretele de amestec tinere, arborii mici de molid au un sistem de înrădăcinare superficial şi, ca urmare, suferă din cauza lipsei de apă, datorită fagului, care este un mare consumator de apă şi care are un sistem de rădăcini mai profund.

Luarea în considerare în modelul original, ca variabilă independentă, a proporţiei molidului în arboret şi recalcularea coeficienţilor pe baza datelor din inventarul naţional, arată că efectul amestecului poate fi generalizat într-o oarecare măsură, dar el diferă ca amploare în funcţie de substratul geologic.

THORPE, K.V., DAY, K.R., 2002: The impact of host species on the larval devel-opment of the large pine weevil Hylobius abietis L. (Impactul speciei gazdă asupra dezvoltării larvelor de Hylobius abietis L.). Agricultura! and Forest Entomology, 4: 187-194. 4 fig., 2 tab., 53 ref. bibi.

Hylobius abietis continuă să fie principalul dăunător al culturilor de răşinoase din Europa, pretutindeni acolo unde se practică tăieri rase în arborete de răşinoase (în special pin şi molid), urmate imediat de plantaţii. Acest fapt arată că, în ciuda tuturor eforturilor depuse în ultimii 200 de ani, ştim încă prea puţine lucruri despre acest dăunător pentru a-l putea ţine sub control în mod eficient în situaţiile menţionate. Se cunosc puţine lucruri în special în ceea ce priveşte ecologia lui. De aceea, în lucrarea de faţă, autorii şi-au propus să studieze cum anume influenţează specia gazdă dezvoltarea larvelor dăunătorului. în acest scop, ouă de Hylobius abietis au fost inoculate – în număr egal – în scoarţa unor bucăţi de lemn proaspăt tăiate din tulpinile unor arbori de Pinus nigra var. maritima, Picea sitchensis, Larix kaempferi şi Pseudotsuga memiesii. Doar aproximativ 78-95 % din larve au eclozat din ouăle respective, numărul cel mai mic fiind înregistrat în bucăţile de lemn de Pinus nigra, iar cel mai mare în bucăţile de lemn de duglas. Pe parcursul dezvoltării larvare, cele mai mari mortalităţi s-au înregistrat în rândul larvelor ce s-au hrănit cu floem de larice japonez, iar cele mai mici în rândul celor ce au consumat floem de pin negru, acestea din urmă încheindu-şi dezvoltarea şi într-un timp mai scurt decât celelalte larve. Masa adulţilor obţinuţi în cadrul experimentului a fost şi ea influenţată de specia gazdă, gândacii cu masa cea mai mare ieşind din bucăţile de lemn de pin negru, iar cei mai mici din bucăţile de duglas.

Dezvoltarea mai rapidă şi masa mai mare a insectelor ce au consumat în stadiul de larvă floem de pin se datorează unui conţinut mai mare de azot în acest caz, comparativ cu conţinutul de azot din floemul celor-late specii. Conţinutul total de zaharuri nu pare să influenţeze performaţele biologice ale insectelor, însă un conţinut mai mare de tanin determină o încetinire a dezvoltării larvelor. Semnificaţia şi importanţa acestor noi cunoştinţe sunt analizate în contextul preocupărilor tot mai ample de elaborare a unui ansamblu de măsuri de combatere integrată a dăunătorului.

TEUŞAN, A., TEUŞAN, M. ŞT., 2002: Perspektiven fur die Forstwirtschaft in Rumănien (Perspectivele silviculturii în România). AFZ-Der Wald, 2: 87-89. 4 fig., 12 ref. bibi.

Autorii prezintă măsurile luate de Guvernul României în domeniul silviculturii, în vederea integrării României în Uniunea Europeană. Printre cele mai importante măsuri sunt pomenite: optimizarea activităţii prin restructurare, recontrucţia ecologică prin împădurirea terenurilor degradate şi refacerea perdelelor forestiere, protecţia capitalului natural reprezentat de Dunăre şi Carpaţi, reprivatizarea pădurilor, silvotu-rismul, certificarea pădurilor şi altele.

TEUŞAN, A., STOICULESCU, D.CR., 2002: Nachhaltige Waldwirtschaft in der Donau-Karpatenregion (Gospodărirea durabilă a pădurilor în spaţiul capato-danu-bian). Osterreichische Forstzeitung, 4: 34-35. 3 fig.

Constatând regresul continuu şi neajunsurile în materie de protecţie a pădurilor naturale din România, autorii subliniază necesitatea unei gospodăriri durabile, în concordanţă cu principiile asociaţiei Pro Silva Europa. După o prezentare succintă a multiplelor faţete ale conceptului de durabilitate, se face o trecere în revistă a regresului suferit de fondul forestier românesc şi implicit de pădurile naturale de-a lungul vremii, justificându-se astfel nercesitatea elaborării şi punerii în practică a „Programului verde“ care prevede salvgardarea celor cca. 400.000 ha păduri naturale, legalizarea sistemului de mari arii protejate în fondul forestier, extinderea ariilor protejate până la 10-12 % din suprafaţa ţării şi un program de reconstrucţie ecologică. In încheiere, autorii arată că acest program are susţinerea sus-numitei organizaţii şi că, aşa cum o arată trecutul, renunţarea la exploatarea pădurilor naturale este un câştig pentru silvicultură, pentru ştiinţă şi pentru societate în ansamblul ei.

TEUŞAN, A., 2001: Die rumănische Forstwirtschaft auf dem Weg in die EU (Silvicultura României în drum spre Europa). Osterreichische Forstzeitung, 10: 14-15. 4 fig.

Articolul prezintă principalele probleme ce se pun în domeniul silviculturii româneşti în contextul pregătirii ţării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană. Între obiectivele politicii forestiere menţionate de se pot enumera: conservarea biodiversităţii pădurilor naturale din România, împădurirea terenurilor degradate şi crearea de perdele forestiere pentru protecţia culturilor agricole, a căilor de comunicaţie şi a apelor, crearea aparatului administrativ pentru ariile protejate oficializate prin Legea 5/2000, transpunerea în practică al Legii 1/2000, cu modificările ce au survenit între timp şi creşterea contribuţiei silviculturii la crearea venitului naţional.

STOICULESCU, D. CHR., TEUŞAN, A., 2001: Die rumănischen Karpaten: Uberbleibsel von Urwăldern und Zuflu-chtsort der Braunbăren (Carpaţii României: rămăşiţe de păduri virgine şi loc de refugiu al urşilor bruni). Forst und Holz, 7: 243-246. 5 fig., 12 ref. bibi.

Articolul, structurat în trei capitole, prezintă mai întâi marea diversitate a spaţiului carpatic românesc, din diverse puncte de vedere (morfologic, petrografic, pedologie, climatic), care constituie baza unei diversităţi biologice şi ecologice pe măsură, insistându-se apoi pe elementele biologice specifice acestui spaţiu, care au devenit rarităţi în alte părţi ele Europei: ursul brun, lupul, râsul, cerbul carpatin, capra neagră etc.

În continuare, sunt prezentate preocupările seculare ale membrilor societăţii “Progresul Silvic” pentru protecţia naturii şi realizările mai vechi şi mai noi obţinute în acest domeniu, precum şi preocupările de realizare a unor noi Rezervaţii ale Biosferei, care să includă şi mănăstirile din Bucovina aflate sub protecţia organizaţiei UNESCO.

TEUŞAN, A., TEUŞAN, M. ŞT., 2001: Die rumănische Forstwirtschaft: durch Okologie zur Okonomie (Silvicultura românească: prin ecologie la economie). Forst und Holz, 23/24: 776-779. 3 fig., 11 ref. bibi.

Plecând de la constatarea faptului că în ultimele secole spaţiul carpato-ponto-danu-bian a fost un permanent motiv de dispută între imperii şi că – în acest context -România a fost totdeauna considerată o “cantitate neglijabilă”, autorii încearcă – în prima parte a articolului – să dea un răspuns la întrebarea dacă noul mileniu aduce vreo întorsătură a situaţiei. în căutarea răspunsului, sunt prezentate mai întâi problemele dezbătute de Forumul Internaţional al Mediului înconjurător, ţinut în aprilie 2001 la Bucureşti, probleme privind dezvoltarea durabilă şi suportabilă de către mediul înconjurător a regiunii carpato-dunărene. în continuare, se prezintă rolul programelor silvice naţionale în cadrul dialogului internaţional şi demersurile făcute în acest sens de către autorităţile române, importanţa reconstrucţiei ecologice prin împădurirea terenurilor degradate şi refacerea perdelelor de protecţie a terenurilor agricole, precum şi retrocedarea pădurilor către foştii proprietari.

Nicolai Olenici

SCHUTZ, J. PH., 2002. Silvicultural tools to develop irregular and diverse forest structures (Metode silviculturale de dezvoltare a unor structuri neregulate şi diverse ale pădurii). Forestry, 75 (4): 329337, 2 fig., 24 ref. bibi.

Lucrarea dezvoltă definiţia neregular-ităţii structurale în contextul unei gospodăriri durabile şi condiţiile în care structurile neregulate pot fi promovate eficient. Prezenţa acestora nu este ceva nativ pentru ecosistemele forestiere, excepţia reprezen-tând-o numai anumite stadii de dezvoltare a arboretelor bătrâne sau trecute de maturitate. Din cauza acestor tendinţe, este necesară diferenţierea dntre structurile temporare ale arboretului şi sistemele neregulate durabile. Prin urmare, orice evaluare a gradului de neregularitate trebuie să ia în considerare posibilităţile unei reveniri a structurii la o stare regulată datorită unor factori de natură demografică.

În lucrare sunt discutate şi diferitele moduri de abordare a gradului de neregularitate, în raport cu scara de referinţă la care se face analiza şi se doreşte implementarea. Din acest punct de vedere, se face distincţie între neregularitatea reală din cadrul stratului coroanelor, neregularitatea (verticală) totală de la nivelul arboretului şi neregularitatea orizontală (pentru scări de referinţă mari), al cărei rezultat se exprimă prin crearea de eco-unităţi cu structuri neregulate.

De asemenea, sunt prezentate diferenţele dintre speciile de foioase şi cele de răşinoase, în condiţiile dezvoltării de structuri verticale. Aceste diferenţe se înregistrează datorită gradului în care speciile de arbori pot suporta umbrirea iar pentru stadiile mai în vârstă, de a folosi în mod eficient spaţiul coroanelor. Alţi factori, de asemenea importanţi, sunt: reacţia diferitelor specii de arbori la deschiderea arboretului, gradul de prezenţă a crăcilor lacome, topologia şi extinderea coroanelor.

Sunt discutate, în continuare, rezultatele silviculturale ale diferitelor metode de diferenţiere a arboretelor şi de promovare a structurilor neregulate. Se consideră că pentru speciile de foioase compromisul dintre paşii „educativi” necesari (ajustarea formei trunchiului în cadrul populaţiilor de arbori) şi funcţia de control a închiderii coronamentului sunt mai bune în arborete cu o suprafaţă mai mică.

Din cauză că scopul ultim este de a crea nu una, ci mai multe forme, coexistente, de heterogenitate, în sensul obţinerii de habitate variate, silvicultura modernă este chemată să facă uz de toate instrumentele silviculturale disponibile pentru asigurarea acestui obiectiv.

NORDLIND, E., OSTLUND, L., 2003. Retrospective comparative analysis as a tool for ecological restoration: a case study in a Swedish boreal forest (Analiza comparativă retrospectivă ca instrument pentru restaurarea ecologică: un studiu de caz dintr-o pădure boreală din Suedia). Fo-restry, 76 (2): 243-251.

Pădurile boreale din Suedia au cunoscut schimbări radicale datorate influenţelor antropice de la începutul industrializării. Caracteristicile structurilor ecologice, precum arbori de mari dimensiuni, arbori morţi şi speciile de foioase au fost eliminate din păduri, iar procesele naturale, precum focul, au fost suprimate odată cu degradarea ecosistemelor, chiar şi în pădurile considerate ca rezervaţii naturale.

Multe specii care depind în mod direct sau indirect de structuri şi procese naturale au fost defavorizate, iar nevoia de restaurare a acestora este evidentă.

Pe baza calităţilor ecologice ale unui stadiu istoric anterior, considerat ca referinţă, s-a făcut o analiză ce oferă o metodă de a evalua gradul de degradare a pădurii şi măsura abaterii faţă de stadiul de referinţă. Calităţile ecologice sunt relativ ridicate în suprafaţa de studiu – Vitberget Mountain, o pădure aflată în curs de declarare ca rezervaţie naturală, situată în partea centrală a zonei pădurilor boreale din Suedia – comparativ cu regiunea, mai ales că exploatările recente din zonă nu au afectat semnificativ suprafaţa în studiu.

Totuşi, raportat la stadiul de referinţă, suprafaţa a pierdut semnificative calităţi ecologice, datorită activităţii umane timpurii. Pentru a avea succes, strategiile pentru restaurarea pădurilor degradate trebuie să cunoască, în viitor, o abordare la nivel de landşaft, iar atunci restaurarea calităţilor ecologice se va referi nu numai la rezervaţiile naturale, ci şi la pădurile gospodărite, în care strategiile de management trebuie să fie adaptate funcţionării ecosistemului.

De asemenea, sunt discutate metodele de restaurare a calităţilor ecologice, dintre acestea reintroducerea focului – cel mai important proces natural eliminat – fiind principala componentă de care este nevoie. In afara acestor metode, pentru reproducerea caracteristicilor pădurilor naturale din perioada preindustrială, sunt recomandate şi altele, precum: doborârea de arbori pentru producerea de lemn mort – ca o măsură a creşterii habitatului pentru specii rare – promovarea prin sisteme silviculturale a arborilor de mari dimensiuni, pentru creşterea dominanţei anumitor specii, toate acestea trebuind a fi considerate ca instrumente active în procesul de restaurare ecologică a pădurilor boreale din Suedia.

BAGNARESI, U., GIANNINI, R., GRA-SSI, G., MINOTTA, G., PAFFETTI, D., PINI PRATO, E., PROIETTI PLACIDI, A. M., 2002. Stand structure and biodi-versity in mixed, uneven-aged coniferous forests in the eastern Alps (Structura şi biodiversitatea la nivel de arboret în păduri pluriene de amestec de conifere din estul Alpilor). Forestry, 4: 357-364, 3 tab., 4 fig., 21 ref. bibi.

Studiul prezintă o analiză multidisciplinară, efectuată în păduri pluriene de amestec de conifere (cu molidul şi bradul specii principale) din estul Alpilor italieni, care au fost obiectul unei gospodăriri de tip grădinărit – sistemul “Cadrino” – timp de mai multe secole. Aceste păduri sunt caracterizate printr-o pronunţată heterogenitate structurală, chiar pe suprafeţe mici. Diversitatea vegetaţiei, evaluată cu ajutorul indicelui Shannon, a fost în general ridicată, chiar dacă acesta descreşte odată cu creşterea altitudinii.

Analiza genetică sugerează faptul că managementul de tip grădinărit nu afectează structura genetică a arboretului de-a lungul diferitelor generaţii. Ridicata variabilitate, din punctul de vedere al structurii şi al compoziţiei floristice, împreună cu presupusa stabilitate genetică, afirmă atât valorile productive, cât şi pe cele ecologice ale acestor păduri şi, în felul acesta, multifuncţionalitatea acestora.

Menţinerea unei structuri neregulate, care favorizează regenerarea naturală, necesită relativ frecvente şi moderate extrageri de arbori. Recunoaşterea potenţialului biologic al fiecărui arbore şi trăsăturile fiecărei faze de dezvoltare reprezintă paşi importanţi în înţelegerea dinamicii arboretelor şi, de aici, în aplicarea unei silviculturi apropiate de natură.

Marius Teodosiu