110 ani de cercetare ştiinţifică silvică în Bucovina

- Radu Cenuşă -

În Bucovina, pădurea şi-a pus amprenta asupra întregii evoluţii istorice, începând cu numele regiunii şi terminând cu comportamentul social al locuitorilor. Aceasta pentru că pădurea, prin perenitatea şi capacitatea de regenerare, prin întinderea şi răspândirea ei, a reprezentat şi reprezintă nu numai o bogăţie imensă, ci şi o componentă esenţială a peisajului istorico-geografic. Dr. ing. R. Ichim, în lucrarea sa "Istoria pădurilor şi silviculturii din Bucovina", arăta: "În această zonă se află grânarul pădurilor de molid din ţara noastră, cele mai frumoase şi productive arborete, nu numai de aici, ci şi din Europa, cunoscute şi de mult apreciate pentru calităţile deosebite ale lemnului. În mijlocul pădurilor din Bucovina, la Putna, Suceviţa, Voroneţ etc., se găsesc vestigii vechi istorice ale poporului român, al cărui trecut îndepărtat este strîns legat de istoria pădurilor sale.

Cunoaşterea trecutului acestor păduri şi a metodelor de gospodărire folosite prezintă interes nu numai pentru generaţia actuală de silvicultori, dar şi pentru cele care urmează. Să nu uităm faptul că silvicultori luminaţi au existat şi în trecut, că această ştiinţă şi artă totodată, care este silvicultura, nu s-a născut numai acum, sau odată cu noi."

Privită iniţial ca resursă de materii prime, în contextul general al silviculturii europene pădurii i s-a acordat o atenţie deosebită de către ocupantul austriac. Astfel, sub împăratul Iosif al II-lea, în 1786, este emisă "Orândueala de pădure pentru Bucovina", alături de "Pravila de vânat". În acest prim cod silvic în limba română este aşezată piatra de temelie a gospodăririi pădurilor pe baze tehnico-economice avansate. Alături de numeroase principii şi prescripţii de gospodărire, în Pontu 4, intitulat "Strângerea sămânţelor de pădure, păstrarea şi semănatul", găsim un principiu fundamental, la mare modă şi în actualitate, de direcţionare a cercetării ştiinţifice silvice: "Dar la semănătură, este cea mai de treabă şi cea mai de întei regulă aceasta, ca bine să se cumpănească şi să să cerceteze pământul şi firea lui, cărui soiu de lemnu poate să fie mai bunu şi mai priitoriu. Adeasăori arată însuşi firea aciasta, când cineva cercetează soiurile de lemnu cari mai nainte au fost acolo. Insuş starea locului, unde să află pădurile, adecă supt ce climă sântu puse pădurile, duce de mână şi face pe pădurarul cu ştiinţă să poată socoti şi judeca cu siguraţie şi fără greşeală cum trebuie să urmeze la sămănătură şi la alegerea soiului sau de pădure cu folos şi priinţă să să poată sădi, mai vârtos ca pădurarii trebuie să ştie ceea ce este de priinţă, de folosu şi de stricăciune fieştecărui soiu de lemnu".

S-a citat această prevedere, întrucât, pe lângă importanţa excepţională a susţinerii necesităţii unei continue stări de emulaţie până la nivelul personalului tehnic, ea ilustrează principiul adaptării tuturor măsurilor de gestiune forestieră la condiţiile staţionale. Or, se ştie că la ora actuală acest principiu constituie una din laturile importante ale silviculturii ecologice, apropiate de natură.

Pădurile Bucovinei, odată trecute într-o singură mână, de sub proprietatea mănăstirilor sub aceea a Fondului Religionar Ortodox, au constituit un permanent obiect de experimentare la nivel macro, întrucât pe întreg cuprinsul imperiului austro-ungar foarte rare erau domeniile forestiere de asemenea mărime (227 422 ha).

Astfel, în decursul timpului, au fost conduse experimente privind: elaborarea cadastrului forestier (1854), eliminarea şi regularizarea servituţilor (1853-1874), delimitarea rezervaţiilor - 19 657 ha - păduri de protecţie (1910), metodele de amenajare a pădurilor, suprafaţa şi structura unităţilor de gestiune forestieră, dotarea cu instalaţii de transport, dotarea cu instalaţii de comunicaţii, modalităţile de exploatare, prelucrare şi comercializare a lemnului.

Toate obiectivele au fost îndeplinite printr-o vastă operă de pionierat, în aşa fel încât înainte de primul război mondial Bucovina constituia un model sub raportul gospodăriei silvice, inclusiv pentru alte provincii ale imperiului, care aveau o tradiţie mai veche in această ramură.

Debutul cercetării silvice, în adevăratul sens al cuvântului, este menţionat de către Zachar, A. şi Guzman E. (1901): "Astfel s-au făcut de la 1890 încoace, parte s-au şi terminat, pe la administraţiunile silvice şi domeniile, fel de fel de experimentaţiuni, precum curăţiri, lămuriri, crescere şi cultură, apoi încercări pentru alcătuirea tablourilor de cifre de formă şi tablourile de masă. La 1888 s-a înfiinţat în Bucovina, Staţiunea de experimentaţiuni silvice ... provinţa aceasta s-a împărţit în trei teritorii silvice de experimentaţie ... "

Motorul promovării cercetării ştiinţifice în Bucovina a fost serviciul de amenajarea pădurilor din cadrul Administraţiei Fondului Religionar Greco-Oriental, condus cu deosebită competenţă de mari specialişti, între care amintim numai pe inginerul Franz Czech. Acesta a urmărit, între altele, adaptarea metodelor de amenajare, regenerarea pădurilor virgine, crearea arboretelor amestecate, orânduirea în spaţiu a tăierilor.

O etapă distinctă în cercetarea silvică bucovineană o constituie perioada interbelică, ce s-a manifestat printr-un ridicat nivel calitativ şi tematic. Astfel, au fost efectuate investigaţii privind introducerea unor specii exotice (Dan, I., 1934, Mathias, O., 1933, Pichlmayer, 1934), cu privire la molidul de rezonanţă (Paşcovici 1930, 1938, Obadă, 1939), de natură cinegetică (Botezat, E., Dan, I., Volosciuc, A.), privind protecţia pădurilor (Marcu, O., 1928, Tresneak, F., 1931). Remarcabile sunt lucrările de subinspector, ce reprezintă, şi astăzi, modele efective de cercetare aplicativă, legate strâns de activitatea de teren. "Monografia Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina", elaborată de către Ştefan Gârbu în 1934, este ilustrativă în această direcţie.

Perioada aceasta se distinge şi printr-o efervescenţă deosebită a publicaţiilor şi periodicelor. Astfel, pe lângă prezenţa masivă a silvicultorilor bucovineni în paginile "Revistei Pădurilor", au fost editate revistele bucovinene "Ecou de codru" (1928-1930), "Codrii Bucovinei" (1931-1937) - cu denumirea iniţială "Revista Pădurilor Fondului Bisericesc" - "Ocolul silvic" (1936-1938), "Bucovina Forestieră" (1943), "Silvicultorul" (1936-1938). Aceste publicaţii au pus în evidenţă potenţialul creator al corpului silvic bucovinean, capacitatea intelectuală, spiritul de castă şi unitatea lui. Fără a se vorbi în această etapă de o cercetare organizată, instituţionalizată, reliefăm bogăţia preocupărilor, experienţa deosebită acumulată după o perioadă de peste un veac, precum şi pasiunea şi înaltul profesionalism al corpului silvic.

Cercetarea ştiinţifică din zonă cunoaşte un nou impuls după anul 1949, prin înfiinţarea Staţiunii Experimentale de la Câmpulung Moldovenesc şi a Institutului de Silvicultură. În acest context, cercetările s-au remarcat printr-o strânsă colaborare între cele două instituţii. Primul şef al Staţiunii, în 1949, a fost profesorul Mircea Ene, urmat apoi de profesorul Ştefan Negru. Dr. ing. Radu Ichim, şeful acestei unităţi în intervalul 1966-1986, arăta: "Alegerea oraşului Câmpulung Moldovenesc ca sediu al noii Staţiuni Experimentale Forestiere, a fost determinată în acea vreme de mai multe considerente, dintre care menţionăm existenţa Institutului de Silvicultură care funcţiona aici, complexul mare forestier al pădurilor de molid din această zonă, tradiţiile vechi forestiere din Bucovina, problemele deosebite pe care le ridică gospodărirea acestor păduri".

Debutul activităţii de cercetare s-a făcut sub semnul participării unor corifei ai silviculturii României. În documente apar nume ca prof. dr. C. C. Georgescu, prof. dr. C. Chiriţă, prof. dr. Gr. Eliescu, care au îndrumat activitatea de cercetare din zonă, alături de cadrele didactice de la Institutul de Silvicultură. Într-un raport întocmit de către profesorul Grigore Eliescu la data de 22 mai 1951, la capitolul organizare este scris: "În privinţa organizării Staţiunii Experimentale sunt de părere că Staţiunea trebuie să aibă probleme proprii care să fie specifice regiunii Câmpulung. E adevărat că până în prezent, cercetările de entomologie ale Staţiunii sunt în realitate probleme ale acestei regiuni. Trebuieşte totuşi să fie în programul Staţiunii şi probleme de silvicultură (ecologie, tehnică silvică). Nu problemele centralei I.C.E.F. trebuie să fie ocupaţia principală a unei staţiuni experimentale regionale; Staţiunea trebuie să se dezvolte chiar independent de Institut. Regiunea aceasta e atâta de importantă din punct de vedere al răşinoaselor şi atât de favorabilă desvoltării unei staţiuni de cercetare, încât cred că acest punct de vedere trebuie să fie luat în considerare pentru viitor".

Şeful Staţiunii din acea vreme, profesorul Ştefan Negru, în raportul său de activitate pentru perioada 1 ianuarie–30 iunie 1952, arăta: "Un ajutor preţios am primit de la Institutul de Silvicultură, cum s-a putut constata din cuprinsul acestei dări de seamă, institutul ne-a pus la dispoziţie una cameră, mobilier, aparatură, arătând întotdeauna cea mai mare bunăvoinţă şi interes faţă de staţiune. Un număr de 20 profesori, şefi de lucrări, asistenţi, s-au angajat să colaboreze la 24 de teme sau subteme din planul I.C.E.S.-ului. Este necesar ca I.C.E.S. să acorde o deosebită atenţie acestor colaboratori şi colaborări. Ele reprezintă primul pas spre lărgire şi adâncire a spiritului de cercetare în masa corpului didactic." Analizând această a treia etapă din dezvoltarea cercetărilor forestiere în Bucovina, se poate observa că ea a fost dominată de fuziunea dintre învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică instituţionalizată.

Din păcate, un început excepţional a fost curmat brusc de desfiinţarea Institutului de Silvicultură. În acest context, şi Staţiunea de Cercetări şi-a redus activitatea, până la nivel de punct experimental. Cu toate acestea, seminţele investigaţiei ştiinţifice au încolţit, continuând să-şi arate roadele, căci majoritatea profesorilor de la institut - pe atunci la începutul carierei - precum şi a studenţilor, marcaţi de un excepţional entuziasm creator, s-au dovedit ulterior oameni de mare valoare profesională, care au adus contribuţii de excepţie în învăţământul superior, în cercetarea ştiinţifică şi în administraţia silvică. Cursuri universitare de referinţă, teze de doctorat de mare originalitate şi valoare ştiinţifică stau mărturie în această privinţă.

Studiul istoric privind Institutul de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc elaborat de profesorul Dimitrie D. Ionescu, fost rector al acestei instituţii, prezintă nominal cadrele didactice ce şi-au desfăşurat activitatea aici, constituind un real nucleu al efervescenţei ştiinţifice în zonă. Au activat, în anii 1949-1953, un număr de 11 profesori, 6 conferenţiari şi 16 asistenţi, ce au îndrumat activitatea a 107 absolvenţi şi 459 studenţi transferaţi la Braşov în toamna anului 1953.

În această perioadă s-au făcut cercetări privind fundamentarea tabelelor de producţie, a metodelor de cultură a speciilor forestiere, regenerea naturală a pădurilor, protecţia pădurilor, etc.

Anul 1967 reprezintă debutul unei noi etape în evoluţia cercetării silvice din Bucovina, prin reînfiinţarea Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului. Prin numirea în fruntea Staţiunii a dr. ing. Radu Ichim, prin extinderea bazei materiale (inclusiv cu o clădire modernă), prin atragerea unor tineri absolvenţi, s-a trecut de la o activitate specifică unui punct experimental, bazată aproape exclusiv pe culegere de date din teren şi prelucrare primară, la o activitate de înaltă ţinută profesională, concretizată în programe şi teme în responsabilitate proprie.

În intervalul 1949-1999 au fost efectuate un număr de 241 de teme din domeniile: genetică şi selecţie, staţiuni forestiere, silvotehnică, biometrie şi amenajament, protecţia pădurilor, produse accesorii. Patrimoniul ştiinţific s-a îmbogăţit cu numeroase contribuţii tematice ca: ameliorarea molidului, tehnologii de împădurire în zone cu doborâturi de vânt şi în staţiuni extreme, starea calitativă a arboretelor de molid, cunoaşterea modului de manifestare a doborâturilor de vânt şi zăpadă, complexe silvotehnice de creştere a stabilităţii molidişurilor, reconstrucţia ecologică a arboretelor afectate de fenomene de declin, gospodărirea arboretelor cu molid de rezonanţă, gospodărirea molidişurilor de limită, combaterea biologică a dăunătorilor, noi metode de depistare şi prognoză etc. De asemenea, au fost amplasate şi urmărite un număr de peste 267 suprafeţe de durată, precum şi două staţionare ecologice.

În perioada 1968-1986 s-a format "şcoala de silvicultură de la Câmpulung Moldovenesc", sub îndrumarea competentă şi exigentă a dr. ing. Radu Ichim. Susţinem această afirmaţie cu argumentul că, pe lângă înaltul nivel calitativ al lucrărilor ştiinţifice din programele de cercetare, aici au fost elaborate şi susţinute un număr de şase lucrări de doctorat. De asemenea, în această perioadă s-a remarcat o deschidere către colaborarea internaţională, extinzându-se legăturile cu IUFRO, Universitatea din Freiburg, Universitatea din Nancy, ş.a. Prin aceste legături s-a intensificat schimbul de publicaţii şi de specialişti, cu consecinţe benefice asupra nivelului calitativ al lucrărilor.

Etapa actuală este marcată de schimbările de după 1989, când cercetătorii s-au bucurat de o mai mare libertate în gândire şi în acţiune. Faptul că s-a liberalizat vânzarea lemnului a avut drept consecinţă creşterea veniturilor bazei experimentale şi de aici posibilităţi mai mari de dotare a Staţiunii cu mijloace de cercetare, de prelevare şi stocare a informaţiei ştiinţifice. De asemenea, posibilităţile mai mari privind salarizarea cercetătorilor au permis asigurarea unei stabilităţi a acestora. Desigur, aici se poate vorbi şi despre pasiunea unor oameni în care arde focul viu al cunoaşterii, ceea ce-i face să surmonteze mai uşor greutăţile materiale. În ultimii ani, problemele de cercetare ştiinţifică au fost cuprinse în proiecte în responsabilitate, cu tematici adecvate noilor probleme cu care se confruntă silvicultura României în general şi a Bucovinei în special: "Direcţii de evoluţie a structurii şi funcţionalităţii ecosistemelor de molid naturale şi artificiale, pentru fundamentarea sistemelor silviculturale", "Cercetări privind substituirea arboretelor de răşinoase din afara arealului natural al acestora", "Cercetări privind metode noi de depistare, prognoză şi avertizare a combaterii dăunătorilor fructificaţiei laricelui din rezervaţii de seminţe", "Dinamica şi calitatea populaţiilor de cervide în Carpaţii Orientali şi factorii de influenţă", "Cercetări privind reconstrucţia ecologică a ecosistemelor forestiere din zonele cu uscare intensă din raza Filialei Teritoriale Suceava", "Elaborarea unor sisteme silviculturale de îngrijire a arboretelor de molid, instalate în zone cu puternice doborâturi de vânt, în vederea ridicării stabilităţii lor ecologice", "Cercetări privind dinamica depunerilor minerale din atmosferă în principalele ecosisteme forestiere". După cum se poate vedea, alături de cercetările anterioare, cercetările prezente contribuie la fundamentarea unei silviculturi durabile cu profund caracter zonal.

Un impuls important a fost dat cercetării de reînfiinţarea, în 1990, a Facultăţii de Silvicultură de la Suceava, act reparator, de o extremă importanţă pentru silvicultura zonei. Prin aceasta, un numai că se reiau activităţile ştiinţifice brusc întrerupte, dar se asigură premisele unei dezvoltări integrate a învăţământului superior şi cercetării. Deja, primii paşi făcuţi în această direcţie oferă certitudinea unor viitoare realizări ce ar propulsa cercetarea silvică din Bucovina pe nivele comparabile cu cele din Europa Vestică. Condiţii favorizante, ca existenţa unor păduri naturale cu structuri caracteristice - adevărate laboratoare - reeditarea, începând cu anul 1993 a revistei "Bucovina Forestieră", existenţa unor oameni pasionaţi, atât la Facultate, cât şi la Staţiune, deschiderea specialiştilor din administraţia silvică spre problemele noi, nu fac decât să întărească aceste certitudini.

Apreciind activitatea Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului la cei 50 de ani, în contextul actual de dotare cu aparatură de cercetare, de încadrare cu personal, rezultatele de până acum pot fi considerate ca bune. Totuşi, judecate în raport cu performanţele de pe plan european, ele nu pot să mulţumească pe deplin. De aceea, având în vedere tradiţia, potenţialul uman existent şi cadrul natural generos, este necesară o infuzie mai susţinută de fonduri pentru activitatea de cercetare, destinate în special ridicării nivelului dotării materiale. Problema fondurilor alocate cercetării trebuie privită ca esenţială, atât în contextul actual, cât şi în perspectivă. Guvernele vor recurge la o politică financiară austeră în raport cu cerinţele cercetării, atâta timp cât aceasta, la rândul ei, nu furnizează rezultate adecvate etapelor pe care economia le parcurge. Nivelul fondurilor alocate reflectă fidel conexiunea directă dintre nevoile societăţii şi nivelul rezultatelor ştiinţifice, precum şi conexiunea inversă, ce vizează capacitatea cercetării ştiinţifice de a acoperi aceste nevoi. Deşi, în aparenţă, este un circuit mai dificil, cercetarea silvică nu are altă cale de urmat, decât aceea de a face eforturi cât mai mari pentru a demonstra, prin rezultate, că este capabilă de a soluţiona problemele puse nu numai de silvicultură, ci şi de unele domenii complementare, cum ar fi protecţia mediului, agrosilvicultura, agricultura, amenajări montane etc.

În context, linia strategică a staţiunii trebuie să fie obţinerea de rezultate ştiinţifice de mare veridicitate şi calitate pentru activitatea economică şi socială. Faptul presupune rezolvarea problemelor efective impuse de practică cu o competenţă deosebită şi într-un interval de timp cât mai redus. De aici rezultă cerinţa unei flexibilităţi tematice şi organizatorice deosebite, care comportă, la rândul ei, următoarele elemente: forţă de muncă de mare competenţă şi cu capacitate ridicată de adaptare, organizarea impecabilă a informării şi documentării, dotarea cu mijloace moderne de cercetare, asigurarea unei colaborări extinse şi eficiente prin structuri flexibile şi autonome, posibilitatea unei valorificări şi extinderi rapide a rezultatelor cercetărilor.

Coordonatele actuale ale silviculturii europene au la bază starea actuală a pădurilor, supuse unor fenomene de degradare şi regres: diminuarea riscurilor producerii unor noi dezechilibre prin fundamentarea ecologică a alegerii speciilor, obţinerea unor arborete cu structuri apropiate de cele naturale, asigurarea unui echilibru între cerinţele ecologice şi cele economice.

În acest context, chiar dacă nu se dispune de rezultatele unei prognoze ştiinţifice fundamentate, pot fi formulate, cu riscuri minime, câteva din tendinţele orientării tematice ale cercetărilor silvice: conservarea resurselor de gene cu punerea în evidenţă, prin culturi comparative, a unor populaţii cu caracteristici deosebite, extinderea înmulţirii vegetative reclamate de penuria de material de plantare din specii absolut necesare perpetuării şi stabilizării ecosistemelor forestiere, obţinerea unor descendenţi de mare productivitate din specii cu dezvoltare rapidă în vederea preluării unei părţi din cererea de biomasă lemnoasă, obţinerea prin ameliorare a unor descendenţi din specii cu mare capacitate de adaptare şi ameliorare a solului (ex. Alnus sp.) pentru utilizări în împădurirea staţiunilor extreme (halde), dezvoltarea cercetărilor eco-fiziologice complexe privind cauzele vătămării pădurilor, cu fundamentarea măsurilor de conservare şi reconstrucţie ecologică, introducerea în sistemul de supraveghere a stării pădurilor a tehnicilor teledetecţiei, inclusiv a celei satelitare şi utilizarea lor ca metode curente de cercetare şi producţie, extinderea cercetărilor privind importanţa ciupercilor de micoriză în menţinerea stării de sănătate a pădurilor, de reîmpădurire a zonelor afectate de uscare şi a staţiunilor extreme, realizarea unor tehnologii de stabilizare a arboretelor prin aplicarea principiilor silviculturii apropiate de natură, ceea ce presupune schimbări în tot lanţul silvicultural complex, de la întemeierea arboretului până la controlarea populaţiilor de dăunători prin asigurarea echilibrelor ecologice, extinderea cercetărilor în pădurile naturale existente încă pe teritoriul ţării noastre, în staţionare complexe, în vederea cuantificării efectelor protective ale pădurii. Aceste efecte trebuie evidenţiate cât mai repede, întrucât reprezintă surse financiare indispensabile unei îngrijiri şi conservări corespunzătoare a ecosistemelor forestiere.

Elaborarea de produse informatice care să depăşească faza de prelucrare a datelor şi să permită modelarea unor procese ecologice şi economice complexe, pe baza cărora să se facă simulări, extinderea şi generalizarea modelării şi simulării sunt cerinţe de bază ale diversificării instrumentarului ştiinţific. Lipsa acestor procedee condamnă cercetarea ştiinţifică la o atitudine contemplativă şi nu anticipativă, aşa cum s-ar impune în procesele decizionale.

În planificarea tematicii de cercetare trebuie să se ţină cont de faptul că, deşi în actualele condiţii persistă cererea de rezultate imediate, cu caracter aplicativ, asigurarea continuităţii obţinerii acestora nu este posibilă decât plecându-se de la cercetări fundamentale. Deci ponderea acestora nu trebuie să scadă sub 40 % din volumul lucrărilor de cercetare.

În toate planurile pe care le făurim, avem în vedere factorul primordial în cercetarea silvică: creaţia umană. Cu dorinţa permanentă de a ne apropia de performanţele marilor înaintaşi, cu certitudinea că pentru "puţini aleşi" filtrul pasiunii a efectuat optimizarea, cercetătorii, inginerii, tehnicienii, laboranţii, pădurarii de la Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului cred în viitorul muncii lor, făcând abstracţie de cei ce confundă veşmântul verde al Carpaţilor cu haina lor ciocoiască.

Plecând de la împlinirile şi neîmplinirile de până acum, de la ceea ce s-a făcut, dar şi de la ceea ce urmează a se face în domeniu, de la cadrul silvestru încă destul de generos sub raportul diversităţii şi al gradului de alterare antropică, dar şi de la speranţele într-o schimbare efectivă a atitudinii faţă de cercetarea forestieră din zonă, considerăm că Bucovina va rămâne în continuare şi din acest punct de vedere un focar de difuzare a practicii şi ştiinţei silvice adecvate, legate de marile probleme ale mediului înconjurător, dar şi de frământările societăţii umane, la care să-şi aducă contribuţia şi Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului.

Autorul: dr. ing. Radu Cenuşă - cercetător principal I - este şeful Secţiei de Cercetare-Producţie şi Proiectare Câmpulung Moldovenesc.

	Sus
Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.