|
|
|
|||||
Iubite domnule dr. Ichim*
Mă alătur, cu toată prietenia și afecțiunea pe
care vi le port, tuturor urărilor de bine, sănătate și mulțumire sufletească
pe care le primiți în această zi, de la cei care v-au iubit și respectat, care
v-au fost discipoli și colaboratori, pentru care ați fost un exemplu de pasiune
și muncă neobosită în activitatea D-voastră științifică în slujba cunoașterii
și apărării pădurilor.
Lată, au trecut peste
45 de ani de când vă cunosc. Știu prin ce greutăți ați trecut, ce lovituri
nedrepte și nemeritate ați primit încă de pe vremea când vă afirmați cu atâta
strălucire în cariera didactică.
Am admirat hotărârea
D-voastră de a vă continua vocația ca inginer silvic în dulcea Bucovină pe care
nu ați vrut s-o părăsiți și din care, ca viteazul din poveste, v-ați tras
puterea de a rezista la toate adversitățile din acele vremuri.
Aruncat
din învățământul superior, ca și D-voastră, de aceleași forțe nedrepte care
ne-au marcat viețile, am găsit un refugiu tot în Bucovina. Am fost primit cu
căldură și ospitalitate și mi-am putut desfășura activitatea timp de peste două
decenii la Stațiune. Am fost unul dintre fericiții beneficiari ai condițiilor
de lucru, excepționale pentru acele timpuri, pe care ca ctitor, organizator și
conducător, le-ați oferit celor cu chemare pentru meseria de silvicultor. Și nu
voi greși, cred, dacă a afirm că și astăzi continuați să fiți magistrul, prin
spiritul de muncă, pasiune, competență, promovarea adevăratelor valori, concepții
pe care le-ați imprimat cu perseverență și care au devenit o solidă tradiție a
acestui lăcaș al cercetării pădurilor noastre.
Vă asigur că anii în care am avut privilegiul
să lucrez la Stațiunea Câmpulung (ca "oaspete de vară" dar în
legătură permanentă cu viața Stațiunii) au fost anii cei mai productivi, cei
mai favorabili, grație ambianței create în sânul micului colectiv de
colaboratori devotați și posibilităților de desfășurare a programelor de
cercetări în zonă. Trebuie să remarc cu recunoștință și sprijinul pe care,
direct sau indirect, I-ați acordat micului colectiv de protecția pădurilor. Sper
că acest colectiv se va reconstitui și activitatea de protecție își va ocupa
locul ce i se cuvine.
Câmpulungul, Stațiunea,
Bucovina, cu oamenii ei rămân cea mai frumoasă amintire a vieții mele și
mărturisesc că tânjesc să revăd locurile și oamenii, să retrăiesc fericitele
vremuri care au trecut.
Regret din toată inima că sănătatea mea nu-mi
permite să revin la această "alma mater" ca să vă pot prezenta direct
urările mele de bine și sănătate cu ocazia acestei frumoase aniversări, ca și
recunoștința profundă pentru tot ce ați realizat în promovarea cercetării
silvice românești și pentru încurajarea cercetării în domeniul pe care I-au
servit după modestele mele puteri.
Iubite nea Radu, prin
viața și dăruirea D-voastră sunteți și veți rămâne peste timpuri, un exemplu și
un simbol al dragostei pentru pădure, pentru tradițiile nobile ale
silviculturii bucovinene.
Să ne trăiți mulți ani
cu sănătate și să vă vedeți împlinite toate aspirațiile.
Vă îmbrățișez cu toată
dragostea.
Al D-voastră, Igor Ceianu
*Scrisoare
adresată d-lui dr. ing. Radu Ichim de către dr. ing. Igor Ceianu, la
aniversarea a 75 de ani
| Copyright Stațiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate. | |