Institutul de Silvicultura din Câmpulung Moldovenesc. Studiu istoric (IV)

                                                                              - Dimitrie D. Ionescu -

Capitolul V

Începutul activităţii Institutului de Silvicultură şi Exploatarea Lemnului din Câmpulung Moldovenesc

            Data fixată de minister pentru deschiderea cursurilor a fost 29 noiembrie 1948.

            Departe de a fi putut spune că ne aflăm în condiţii satisfăcătoare pentru a putea depăşi acest eveniment, trebuie totuşi să arătăm că aparenţele erau salvate mai mult decât satisfăcător.

            Sălile de clasă erau curat aranjate, căminul şi cantina pregătite iar cadrele didactice (cele numite iniţial prin decizia M.I.P.) erau prezente la institut. La acea dată, majoritatea studenţilor de anul I erau şi ei prezenţi; nu erau prezenţi decât în număr redus cei de anul II (de la fosta facultate de la Bucureşti) şi bineînţeles nu putea fi vorba de cei de la Timişoara, care încă nici nu aveau situaţia clarificată.

            Pentru data deschiderii cursurilor s-au făcut invitaţii organelor locale: Comitetul Judeţean de Partid, Prefectura, organele silvice locale, cadrele didactice ale liceelor locale şi diferite autorităţi de stat (Justiţia, Primăria, serviciul sanitar uman şi spitalul local, Miliţia etc.).

            Cu posibilităţi modeste s-a căutat a se da un aspect sărbătoresc sălii festive; de la prima vedere se putea constata că totul se prezenta aranjat cu grijă şi emoţia se făcea văzută pe feţele tuturor celor legaţi acum de institut, care îşi vor duce de acum munca aici. Aspectul sălii, curată, era totuşi dezolant, deoarece nici jumătate din capacitatea ei de peste 400 locuri nu era ocupată. Dacă studenţii erau ca număr ceva mai mult de jumătate, autorităţile locale şi personalul invitat nu s-au grăbit să ne onoreze în numărul care a fost prevăzut.

            Nu ne făcuserăm prea mari iluzii asupra fastului acestei manifestări a noastre, dar aspectul gol al sălii nu era deloc entuziasmant şi nu ne puteam închipui, că peste nici doi ani echipa de fotbal a studenţilor noşti va reuşi să umple total tribunele stadionului local la o partidă de campionat. Noi ştiam însă cum va arăta foarte curând institutul cu interioarele sale, dar pe această bază nu puteam face reclamă să  strângem participanţi cât mai mulţi la festivitatea deschiderii cursurilor. Doream parcă să treacă mai repede această modestă festivitate, pentru a trece mai departe la munca noastră de organizare, pentru a ajunge cât mai curând la stadiul care să ne satisfacă.

            La ora fixată, cei puţini prezenţi luaseră loc şi parcă pentru a da aspectul unei săli pline şedeau rari în scaune; s-a instalat un prezidiu anterior stabilit: delegatul Judeţenei de Partid, tov. Petre Zbârlea - delegatul Ministerului Silviculturii, prof. Constantin Braga - directorul Direcţiei Învăţământului, prof.dr. Iuliu Morariu - şeful catedrei de botanică din partea corpului didactic şi directorul Institutului - prof. Dimitrie D. Ionescu.

      Seria cuvântărilor a fost deschisă de prof. Constantin Braga - directorul Direcţiei Învăţământului din Ministerul Silviculturii, care a prezentat o temeinică argumentare principială a legii de reformă a învăţământului din august 1948, după care a motivat înfiinţarea Institutului de Silvicultură la Câmpulung Moldovenesc, regiune cu specific pur forestier. A dezvoltat apoi, aportul pe care Institutul îl poate avea la dezvoltarea culturală şi ştiinţifică, atât a oraşului, cât şi a regiunii, ca urmare a activităţii cadrelor didactice şi a studenţilor.

            Ca director al Direcţiei Învăţământului din Ministerul Silviculturii arată că a vizitat cu de-a amănuntul toate sectoarele de lucru ale Institutului şi cu toate că se vede că mai sunt multe de făcut, a mărturisit că este foarte plăcut impresionat de volumul de muncă ce s-a depus într-un interval atât de scurt, în care s-au creat condiţii satisfăcătoare pentru începutul activităţii. A felicitat colectivul care a lucrat, declarând că va informa ministerul asupra acestei frumoase realizări. In încheiere, tov. director Braga a adus calde mulţumiri organelor locale pentru sprijinul substanţial acordat şi în numele ministerelor tutelare, ţinând cont că mai sunt multe de făcut, a rugat să se acorde şi mai departe preţiosul sprijin dat până acum. Aşa se va putea pune la punct Institutul, după cum nevoia pregătirii temeinice a viitorilor ingineri silvici o cere.

            A urmat la cuvânt rectorul Institutului, ing. Dimitrie D. Ionescu, care a prezentat un scurt rezumat asupra modului cum s-a ajuns la rezolvare până la stadiul actual al lucrărilor de înfiinţare şi arătând că deşi mai sunt greutăţi, cursurile vor începe chiar de a doua zi. A rugat pe tov. director Braga a transmite Ministerului Silviculturii mulţumirile sale pentru încrederea ce i s-a acordat de a organiza acest Institut, sarcină deosebit de importanţa şi după cum s-a văzut, destul de grea. De asemenea, a mulţumit organelor locale pentru sprijinul preţios pe care l-a acordat ori de câte ori s-a solicitat ajutorul, mai ales că problemele au fost deosebit de numeroase. Cu aceasta rectorul şi-a luat angajamentul de a nu se opri, a nu precupeţi nici un efort până când Institutul nu va deveni un puternic centru de învăţământ pentru a putea sta cu cinste alături de celelalte cu o mare vechime şi cu tradiţie din ţară. Adresându-se studenţilor cu un călduros bun venit în acest nou lăcaş de învăţământ superior, i-a asigurat de tot ajutorul conducerii şi cadrelor didactice pentru a avea posibilitatea să se pregătească tot mai bine. A prevenit pe studenţi că încă nu s-au putut realiza condiţiile cele mai favorabile pentru a putea duce o viaţă de studenţi ca în alte centre mai vechi, mai organizate, dar, cu înţelegere şi răbdare şi chiar cu sprijin din partea lor, toate greutăţile vor fi învinse şi se vor simţi aici ca într-o familie a lor în care vor putea avea totul ce le va fi necesar pentru a putea studia.

            A luat cuvântul tov. Petre Zbârlea, din partea Judeţenei de Partid, secţia propagandă şi învăţământ, accentuând asupra importanţei politicii şi social culturale a acestui Institut, aici în nordul izolat al ţării, dar atât de bogat în păduri care au nevoie mereu de o cât mai bună gospodărire.         Arătând că Organizaţia Judeţeană de partid care a urmărit zi de zi munca desfăşurată de colectivul însărcinat cu realizarea Institutului şi cunoaşte stadiul avansat în care s-a ajuns într-un timp atât de scurt, a promis şi pe viitor sprijinul susţinut pe care l-a acordat aşa cum au cerut tov. ministru Emil Bodnaraş şi ministru Ion Vinţe, pentru a se obţine rezultate finale cât mai frumoase. Adresându-se cadrelor didactice, le-a recomandat să se gândească la drumul nou pe care merge ţara astăzi, şi ridicându-şi mereu nivelul politico-ideologic să predea de la înălţimea catedrelor lecţii care să formeze tineretul pe linia noii ideologii recomandată de Partid.

            Pentru studenţi, delegatul PMR le-a recomandat să aibă încredere că ei nu mai sunt studenţii vechilor regimuri care să treacă oricum prin facultate ca să ia o diplomă; vor trebui să muncească serios să se pregătească temeinic, să nu fie pretenţioşi şi să aibă mereu înaintea ochilor că sunt oameni care în curând vor lua ştafeta economiei forestiere pe care să o ridice la înălţimea la care Partidul se străduieşte să ridice ţara.           In curând se va crea Organizaţia Tineretului Muncitoresc a studenţilor din Institut şi prin grija partidului vor putea învăţa cuvântul acestuia pe care să îl apere în producţie. Le-a urat apoi un deosbit succes, pe care vor putea să-l aibă numai dacă vor fi serioşi şi vor urma strict învăţătura ce li se va da în Institut.

            Incheierea festivităţii a fost făcută de tov. prof. dr. Iuliu Morariu care a ţinut o lecţie de deschidere cu subiectul : Transformismul plantelor, în lumina teoriilor lui I. V. Miciurin. Prezentând un material foarte nou şi deosebit de interesant, lecţia a fost ascultată cu multă atenţie, ţinând seama mai ales că se trata un subiect asupra unui cercetător prea puţin cunoscut încă la noi, care a realizat multiple lucrări de mare importanţă în biologia sovietică.

            Cu acestea, Institutul de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc a făcut primul pas pe drumul existenţei sale.

Capitolul VI

Din greutăţile începutului şi lupta pentru înfrângerea lor

            Din cele prezentate până aici s-a putut deduce că într-adevăr a avut loc o manifestare care să marcheze începutul activităţii Institutului de Silvicultură Câmpulung Moldovenesc, aceasta nu a însemnat că totul a fost terminat şi că activitatea de bază, aceea de învăţământ, putea să se desfăşoare fără nici o piedică.

            De altfel, chiar şi într-o instituţie care are un trecut, care are un făgaş trasat, apar mereu, în cursul desfăşurării activităţii, fel de fel de probleme noi necesar a fi soluţionate. Ce se poate spune despre o instituţie nouă, înfiinţată în grabă, cu mijloace materiale modeste, deşi a existat toată grija de a nu ne apare surprize, probleme neprevăzute ? Astfel de probleme au început să apară mereu şi tot mai multe. Dar ele făceau parte tot din munca de organizare, care nu au putut fi soluţionate la timpul potrivit. Fiind vorba aici de un studiu istoric pe care l-am fi dorit cât mai complet, le vom prezenta în cele ce urmează.

1. Problema cadrelor didactice

Deşi la capitolul respectiv arătasem că problema corpului didactic fusese într-o măsură oarecare satisfăcător soluţionată (punctul 7, capitolul IV) prin cele 17 cadre numite înainte sau chiar şi imediat după deschiderea cursurilor, această problemă ne-a creat greutăţi mai mari decât ne-am aşteptat. Intârzierea unora de a se prezenta la timp la Institut, dar mai ales lipsa completă a altora începuse să creeze timpi morţi în activitatea de pregătire, lucru de care ne dădeam seama că era foarte periculos. Programul apărea mereu cu ferestre, chiar dacă unele cadre didactice erau folosite mai frecvent. Aceasta determina o avansare prea forţată a predării unor materii. Au fost şi unele zile în care studenţii unor ani erau complet liberi. In aceste zile studenţii erau totuşi folosiţi în scopuri organizatorice-gospodăreşti ca: aranjarea laboratoarelor, definitivări de aranjamente în cămine, aranjarea bibliotecii cu evidenţa materialelor bibliografice, probleme de organizare a vieţii studenţeşti etc.

            A fost nevoie a se ţine o severă evidenţă a orelor predate la fiecare disciplină, pentru a se putea aranja programele de compensare; greutăţi a creat şi realizarea planului de şcolarizare care în forma dată la pct. 6, cap. IV s-a produs abia spre finele lunii decembrie 1948.

            O dificultate importantă s-a ivit în cursul semestrului I prin problema predării cursului de mecanică şi rezistenţa materialelor la anul II silvicultură. Deşi prof. dr. Dan Hulubei îşi luase sarcina de a preda partea de mecanică, din dorinţa de a ne ajuta şi a nu rămâne studenţii fără cunoştinţe la această materie, au început totuşi să apară dificultăţi sesizate atât de prof. Hulubei cât şi de studenţi. Mecanica predată de prof. Dan Hulubei era mecanică teoretică, bazată pe teoria vectorilor, predată la un nivel care nu era accesibil studenţilor, faţă cu pregătirea lor matematică şi nici nu putea folosi pentru a se clădi pe aceste cunoştinţe disciplina "Rezistenţa materialelor". După indicaţiile prof. Dan Hulubei trebuia angajat un cadru de specialitate, adică un inginer constructor, acesta având cunoştinţe corespunzătoare în domeniu ...

            Prin căutări s-a primit informaţia că la IPEIL, la Serviciul Construcţii ar exista un inginer constructor deosebit de serios, muncitor şi de o înaltă capacitate profesională. Acesta fusese adus în mod special la Câmpulung Moldovenesc pentru cercetarea şi proiectarea unui baraj hidrotehnic care urma să se construiască la Prisaca Dornei (primul sat la est de Câmpulung). Problema barajului se găsea în acest timp sub semnul unei mari incertitudini, iar acest specialist deţinea la IPEIL un post ce nu necesita neapărat un om de o deosebită specialitate tehnică-profesională pentru a se ocupa de probleme minore, de construcţii simple ale unităţilor în subordine, sau cu probleme de drumuri.

            Solicitat de noi, ing. Temistocle Redlov, diplomat al Facultăţii de construcţii de la Politehnica din Bucureşti a promis să studieze problema, să vadă despre ce este vorba, ce conţinut are disciplina de predat, urmând a ne da răspunsul. Acesta nu a întârziat prea mult şi s-a angajat a face o serie de lecţii de probă pentru a se putea vedea în ce măsură va corespunde exigenţelor. S-a stabilit o dată la care ing. T. Redlov să ţină o lecţie de probă în faţa studenţilor şi în prezenţa unei comisii formate din directorul învăţământului din Ministerul Silviculturii - prof. C. Braga, rectorul Institutului - ing. Dimitrie D. Ionescu şi prof. dr. Dan Hulubei.

            Lecţia ţinută a fost de-a dreptul magistrală; buna impresie s-a produs nu numai asupra comisiei, dar pe feţele studenţilor se putea citi satisfacţia înţelegerii depline a celor ce li s-a predat, lucruri ilustrate impecabil la tablă cu formule clare, simple şi prezentate după o caligrafie de zile mari. Au fost expuse principiile de bază ale rezistenţei materialelor, de o asemenea manieră că a fost trezit întreg interesul studenţilor. După lecţia de probă din cabinetul directorului, de faţă fiind şi alte cadre didactice cărora tov. ing. Redlov le-a fost prezentat, tov. director C. Braga a comunicat că dacă acceptă, tov. Redlov va fi numit imediat profesor, ceea ce s-a şi întâmplat, în câteva zile primind cuvenita decizie.

            Foarte serios, excepţional de dotat, suficient de exigent, conştiincios, posedând valoroase calităţi pedagogice, profesorul Redlov a devenit un cadru didactic de nădejde, rămânând între noi până la plecarea la Braşov, unde figurează şi astăzi printre cadrele de elită ale Universităţii Braşov.

            Cu această numire lista cadrelor didactice s-a completat - oarecum. Erau însă greutăţi şi la catedra de ştiinţe sociale unde cele două discipline : marxism-leninismul şi materialismul dialectic şi istoric erau predate, în lipsa titularizării unui profesor, de cei doi asistenţi (Eleonora Lisievici şi Alex. Vasilescu). Au făcut eforturi serioase şi au reuşit să predea şi materia aferentă celor trei ani de studiu şi să ţină şi seminariile respective, astfel că această greutate a fost depăşită mulţumitor.

            Celelalte supliniri arătate, la limba rusă (de conf. ing. Eugen Cazacu), la ştiinţe silvice generale (prof. ing. Mircea Băncilă) şi desen tehnic (prof. ing. D.D.Ionescu), au funcţionat cu program plin tot anul universitar 1948-1949.

            Mai trebuie să arătăm în această problemă că până la încheierea semestrului I s-a reglementat şi poziţia cadrelor de conducere a Institutului, prin Decizia nr. 318917 a Ministerului Invăţământului, publicată în Monitorul Oficial nr. 298/1948 şi comunicată cu ord. nr. 318917 din 18 ianuarie 1949, după cum urmează : prof.ing. Dimitrie D. Ionescu în calitate de rector al Institutului de Silvicultură şi Exploatarea Lemnului din Câmpulung Moldovenesc şi Decan al Facultăţii de Silvicultură, prof. ing. Mircea Băncilă - decan al Facultăţii de Exploatarea Pădurilor, Prelucarea şi Transportul Lemnului la acelaşi institut.

2. Problema planului de învăţământ

            Această problemă a constituit o sursă de multiple îngrijorări şi de frământări ale cadrelor didactice în general şi mai ales a cadrelor din conducerea celor două institute de la Câmpulung Moldovenesc şi de la Braşov. Nu era de conceput că discipline cu mare pondere în pregătirea temeinică a studenţilor, evoluate mult între timp ca, conţinut teoretic şi practic, care cerea chiar un număr sporit de ore de predare, ca şi introducerea de discipline noi (şiinţe sociale, limbi străine) să permită scurtarea duratei de studiu la trei ani de cursuri şi lucrări practice pentru pregătirea inginerilor silvici, de la cinci ani cât fusese până la aplicarea legii de reformă. Este drept că am fost preveniţi de această scăpare dar fără a primi indicaţii precise nu se putea lua nici o măsură, rămânând la aplicarea planului primit.

            Prin scindarea învăţământului superior silvic în trei facultăţi se făcea o nouă canalizare a disciplinelor, reducându-le de fapt numeric pe fiecare specialitate. Acest lucru era însă numai aparent, deoarece faptic numeroase discipline apăreau cu un conţinut mai larg sau mai restâns la toate facultăţile, după specificul acestora. Aşa de exemplu, nu se putea ca o disciplină ca Exploatarea şi transportul lemnului să nu fie predată la ambele facultăţi (Silvicultură şi Exploatare), cu dezvoltarea mai amplă sau mai restânsă la diferite capitole privind metode (tehnologii) de exploatare, metode de transport, exploatarea în funcţie de metodele de regenerare şi aceasta ţinând seama că specialistul în cultura pădurilor se ocupa mai departe, cel puţin de exploatarea produselor secundare sau accidentale. La fel problema producţiei de masă lemnoasă şi mai ales aceea a cunoaşterii caracteristicilor diferitelor specii de lemn, trebuie să fie predată la toate cele 3 categorii de ingineri pregătiţi.

            S-au purtat numeroase discuţii şi până la urmă primindu-se în anul al doilea de funcţionare, planul de învăţământ de la Institutul Forestier "S.M. Kirov" din Leningrad, unde studiile durau 10 semestre (9 semestre cursuri şi examene şi un semestru proiectul de diplomă şi examenul de stat), s-a trecut la definitivarea modificărilor făcute anticipat de comun acord între cele două institute - Braşov şi Câmpulung - pentru adaptarea acestui plan la specificul ţării noastre, cu asentimentul Direcţiei Invăţământ din minister.

            Aşa se explică de ce s-a trecut la unele modificări neesenţiale la disciplinele predate în anii I şi II în care nu s-au mai predat Electrotehnica, Economia politică, Tehnologia lemnului şi s-au păstrat atunci parţial, unele prevăzute a se preda prematur în planul pe 3 luni, în ideea împingerii lor în anii superiori, pentru a se putea extinde corespunzător orele la disciplinele tehnice generale dar de bază (Botanica, Matematica, Topografia, împreună cu orele de aplicaţie ale acestora) care fuseseră prea mult reduse în primul plan.

            Primindu-se acest plan a început elaborarea, în colectiv mixt (Braşov-Câmpulung Moldovenesc) a unui plan de învăţământ cu durata de 9 semestre (8 semestre cursuri şi examene şi un semestru proiect de diplomă şi examen de stat), ca plan de tranziţie pentru promoţia care a început studiile în 1947-1948.

            După multe şi interminabile discuţii cu păreri pro sau contra s-a reuşit a se aviza un plan de învăţământ cu durata de mai sus. Acest plan a intrat în aplicare începând cu anul de studii 1950-1951.

3. Problema programului de cursuri şi de lucrări

Intocmirea programului de cursuri şi lucrări practice întâmpină mari greutăţi cauzate de întârzierea completării numărului cadrelor didactice şi de incertitudinea valabilităţii duratei studiilor (3 sau 5 ani). Cu unele modificări făcute sub propria răspundere a celor două institute similare, programul s-a întocmit aşa cum s-a arătat anterior. S-a reuşit ca pentru cei 3 ani de studii ce au funcţionat în primul an de învăţământ, să se întocmească şi să se rămână la un număr de discipline considerate corespunzătoare anilor de studii respectivi şi cu numărul de ore pentru curs şi lucrări practice aşa cum au rezultat în planul restructurat. De fapt, ceea ce a fost mai greu, a fost programul pentru anul I Silvicultură (1948-1949) deoarece anul II Silvicultură (1948 - 1949) făcuse anul I (1947-1948) la Facultatea din Bucureşti după pragram de 4 1/2 ani şi a fost mai uşor a se adapta un program în noua situaţie, în perspectiva revenirii la durata de 9 semestre. La acest an nu urmau a se aduce prea multe modificări de discipline faţă de cele care trebuiau predate în anii III şi IV.

            Problema programului de cursuri a fost greu de rezolvat şi din cauza numărului mare de ore de curs - seminar - lucrări aplicative pe săptămână şi care nu lăsau aproape deloc ore libere studenţilor. Ei erau obligaţi să frecventeze 44-48 ore pe săptămână sau între 7 şi 8 ore pe zi cu program de dimineaţă şi după amiază sau program de 8 ore (8-16 iarna şi 7-15 vara).

            Ilustrarea acestui fapt se poate vedea din tabelul de mai jos din care rezultă că la anul I (1948-1949) Silvicultură, programul prevedea 11 discipline şi un număr total de 48 ore de curs şi aplicaţii pe săptămână.

                                                                                                                                 Tabelul 3

Tabelul aplicării planului de învăţământ în anul I de studii 1948-1949

Discipline ca fizica, silvicultura generală, geologia, zoologia forestieră şi vânătoarea sunt discipline care se predau de fapt în anul II conform planului pe 5 ani, după cum unele din cele predate în anii II în acest an conform planului de 5 ani, se predau în anii III şi IV. In acest mod nu s-ar fi înghesuit materia unor discipline într-un număr mai mic de ore, ci s-ar fi putut dezvolta corespunzător prin trecerea lor în anii superiori, s-ar fi realizat programe săptămânale mai degajate, la cel mult 30-36 ore pe săptămână. Modificarea planului de învăţământ (făcută în anul anterior) a permis reluarea unor discipline în anul II (1949-1950), când s-au introdus completări necesare la matematici şi botanică, s-au suplimentat corespunzător orele de silvicultură şi pedologie, iar meteorologia a fost luată de lângă fizică şi dată în anul II ca disciplină separată.

            Orele de curs şi aplicaţii aşa cum se arată, s-au efectuat în primul an de studii câte 8 ore pe zi (a 50 minute cu 10 minute pauză). Deşi s-a căutat a se crea măcar o după-amiază liberă, aceasta în primul an de studii nu a fost posibil, obţinându-se totuşi cu greu câte o sâmbătă după-amiază liberă pe lună. S-au mai obţinut aproximativ o dată sau de două ori pe lună, primăvara o sâmbătă complet liberă (de fapt prin cumulare de ore aplicative) pentru zilele cu timp frumos când se puteau face ieşiri pe teren în cadrul disciplinelor : botanică, dendrologie, silvicultură, geologie, pedologie şi topografie.

4. Problema iluminatului

Este curios că se tratează o astfel de problemă la epoca la care ne găseam, dar ea ne-a produs mari greutăţi. Oraşul avea o uzină cu putere limitată, incapabilă să facă faţă unei dezvoltări bruşte, aşa cum s-a petrecut cu oraşul Câmpulung Moldovenesc. Aceasta devenise capitală de regiune administrativă cu prea multe unităţi regionale înfiinţate dintr-o dată. Atât dimineaţa, între orele 5-9, cât şi seara, între orele 16-22, activitatea suferea; ea era fără randament din cauza luminii foarte slabe sau chiar inexistente. Adesea, s-a folosit multă vreme arhaica lampă cu petrol lampant ceea ce impunea o munca extrem de mare cu întreţinerea numeroaselor lămpi în toate sălile în care se desfăşura activitatea sau pe scările şi coridoarele de trecere. Este interesant să relevăm cum uneori studenţii, individual, sau pe grupuri îşi procurau lămpi proprii pe care le purtau din sălile de clasă la cantină, apoi la bibliotecă şi pe urmă chiar la cămin, văzând că cele procurate de institut nu mai satisfăceau, mai ales că şi funcţionarea acestora era adesea proastă. Oarecum neplăcut de a prezenta asemenea aspecte incompatibile cu anul în care ne aflam, dar în acelaşi timp trebuie marcat pitorescul circulaţiei în noapte pe coridoare sau pe scări a palidelor lumini care conduceau câte un mic grup de studenţi într-o linişte plină de seriozitate şi demnitate la locurile în care aveau să îşi rezolve problemele vieţii lor de studenţi (la meditaţii, la studii în bibliotecă ori la preocupări personale gospodăreşti). Situaţia s-a ameliorat în primăvara 1949, când sporirea capacităţii uzinei şi creşterea zilei-lumină a îndepărtat acest aspect destul de neplăcut şi care a creat suficiente greutăţi în faza de început a activităţii, greutăţi care au determinat frâne în multe activităţi mai importante.

5. Lipsa documentaţiei de bază pentru studiul individual al studenţilor

            Nu după mult timp de la începerea cursurilor, odată cu trecerea mai temeinică la executarea lucrărilor de verificare a cunoştinţelor căpătate prin seminarii ,aplicaţii, chiar lucrări de control, a început a se constata că, cunoştinţele predate la cursuri erau destul de slab însuşite de studenţi. Această problemă a fost imediat analizată, făcându-se grave constatări cu privire la o serie de aspecte care scăpaseră preocupării conducerii şi cadrelor didactice. Intre acestea mai importante erau acelea că studenţii nu luau corect notiţe şi aceasta fie datorită lipsei de experienţă, fie lipsei de preocupare mai temeinică şi chair de atenţie ce trebuia dată prelegerilor.

            Prin unele indicaţii date studenţilor, le-a fost atrasă atenţia asupra acestor obligaţii menite să le ajute la însuşirea materiei. Dar unele verificări asupra modului în care se executa luarea notiţelor ele erau cât se poate de diferite.

            Au fost găsiţi studenţi care aproape că nici nu luau notiţe, sperând în folosirea celor luate de colegi. Alţii luau notiţe adesea incomplete, dar nu le mai consultau pe parcurs socotind că le vor folosi la examene. Se proceda la luarea de notiţe pe foi volante, uneori la indigo pentru a face faţă la mai mulţi studenţi. Metoda ar fi fost bună dacă aceste notiţe ar fi fost revizuite zilnic şi îmbunătăţite chiar cu ajutorul consultaţiilor. Foarte puţini au fost studenţii care şi-au verificat notiţele zilnic şi mai ales care le-au adnotat pe parcurs prin consultaţii sau prin studiile suplimentare făcute în bibliotecă.

            Timpul insuficient pentru studiul individual, din cauza programului încărcat, constituie o scuză acceptabilă pentru redusa preocupare a îmbunătăţirii fondului de notiţe.

            Predarea într-un tempo rapid, ceea ce nu permitea ca studenţii să poată lua notiţe complete; lucrul era oarecum real deoarece profesorii aveau o anumită materie care trebuia să încapă într-un anumit număr de ore (obligaţi fiind de planul de învăţământ) dar acestea nu erau suficiente.

            Factorul principal care lipsea în vederea unei pregătiri susţinute a studenţilor, a fost aceea a unor manuale, tratate sau cursuri litografiate sau tipărite conţinând concret materiile ce li se predau. Aceasta era o problemă fără soluţii cel puţin pentru o bună perioadă de timp.

            In privinţa existenţei unor cursuri elaborate, acestea abia începuseră să devină o realitate, chiar la fosta Facultate de Silvicultură din Bucureşti, după primii circa 10 ani de funcţionare. Abia prin 1932-1933 au început să apară primele cursuri litografiate sau tipărite chiar, iar acţiunea s-a continuat cu oarecare intensitate până în perioada războiului. Dar toate cursurile acestea erau epuizate şi nu se puteau găsi. De altfel, chiar dacă ar fi existat puteau fi folosite ca material documentar numai de către cadrele didactice. Noile programe analitice ca şi caracterul ideologic al noilor cursuri făceau ca vechile cursuri să nu mai poată fi utilizate.

            Măsurile care au fost luate, au constat din "chemarea" planificată la consultaţii a studenţilor, cercetarea şi analizarea calităţii notiţelor cu recomandarea de bibliografie strict corespunzătoare diferitelor capitole ale cursurilor predate, de asemenea, cu insistarea de a se adnota notiţele şi a se studia la zi.

            Au fost încercate şi alte posibilităţi ca :

            - multiplicarea prin dactilografiere după o revizuire temeinică a celor mai bune din notiţele luate de studenţi şi revizuite de profesor. Metoda a dat rezultate foarte modeste deoarece în schema institutului nu era decât o singură dactilografă care nu putea face faţă decât în mică măsură acestor lucrări dat fiind multipla activitate administrativă. Abia s-au putut dactilografia câteva sute de pagini din capitole disparate de la câteva discipline mai importante (silvicultură, botanică, chimie, topografie) fără matematici, fizică, chimie si parţial topografie, din cauza formulelor matematice.

            - traducerea unor cursuri de specialitate din tratatele şi manualele sovietice. Lipsa fondurilor pentru plata traducătorilor şi dactilografiere au frânat realizarea acestor importante acţiuni. De un asemenea material s-a putut face uz chiar după ce editurile de specialitate din Bucureşti au început să traducă. Erau însă prea mari cererile de material din specialităţi legate de industrie decât de cel privind tehnica forestieră. Din acestea abia au început să apară caietele institutului de documentare tehnică ce conţineau traduceri de articole extrase din reviste tehnice de specialitate din U.R.S.S. Acestea erau de un ajutor, dat numai trecute prin interpretarea cadrelor didactice deoarece majoritatea problemelor aveau un specific atât de local încât nu puteau fi transpuse direct în condiţiile ţării noastre, mult diferite de cele din teritoriile unde erau studiate.

            Oricum, greutăţile privind materialele documentare au dat mult de lucru. Rezolvarea lor, pentru momentul la care ele s-au ivit, a fost datorată insistenţei cadrelor didactice şi mobilizării studenţilor prin chemarea lor la o muncă susţinută, ceea ce considerăm că momentan s-a făcut relativ satisfăcător. De un real folos au fost seminariile în care asistenţii institutului insistau asupra materiei predate repetând cu studenţii anumite părţi ce se păreau mai puţin clarificate. La seminarii însă, se nivelau cunoştinţele ridicându-se bineînţeles conţinutul lor chiar prin contribuţia însăşi a studenţilor ale căror cunoştinţe valabile, printre cele reţinute la curs, erau confirmate de conducătorii seminariilor. Deci, pe de o parte cursurile în care grija celor ce predau era mai atent îndreptată spre reţinerea materiei de către studenţi, pe de altă parte repetările de la seminarii cu adnotarea notiţelor, au reuşit să netezească într-o bună măsură asperităţile care se crease, în mod logic, din cauza unor lipsuri obiective sesizate la timp şi eliminate în bunămăsură. Lucrările frecvente de control împreună cu rezultatele colocviilor şi ale sesiunii de examene din februarie au arătat că nivelul cunoştinţelor faţă de condiţiile vitrege ale pregătirii era relativ mulţumitor. Pentru conducerea institutului, ca şi pentru cadrele didactice, dar chiar şi pentru studenţi primul semestru (?!), adică de fapt primele două luni (decembrie 1948 şi ianuarie 1949) au fost o mare, o grea experienţă.

            Dar ceea ce ne-a dat o oarecare satisfacţie şi ne-a mărit încrederea în viitor, a fost spiritul sănătos de muncă instaurat în institut. Studenţii frecventau regulat cursurile şi seminariile şi în mare număr consultaţiile, care nici nu se mai puteau face individual din cauza aglomerării, ci în grupuri; cadrele didactice erau permanent prezente în institut dând consultaţii la orice oră. Au fost numeroase cazurile în care la uşa unor cadre care au locuit provizoriu în unele camere ale institutului, dacă se vedea că în cameră era lumină, studenţii, cu rezerva cuvenită, cereau consultaţii chiar la ore cu mult peste cel ale zilei de lucru.

            In Institut s-a trecut la o activitate de pregătire demnă de relevat. De altfel, munca era molipsitoare şi forma un mod de a folosi temeinic timpul. Intr-un oraş mic, lipsit de multe distracţii pentru tineretul studenţesc care nu avea relaţii şi cunoştinţe corespunzătoare în afara celor din Institut, plimbările erau limitate deoarece nu aveau un interes prea mare.

            Influenţa reciprocă a condus la o utilizare eficientă a timpului spre pregătire, spre folosirea totală a sfaturilor date de cadrele didactice, spre utilizarea tuturor condiţiilor oferite studenţilor şi toate acestea la spectrul sesiunii de examene care urmau în luna iunie şi care se anunţa a fi cât se poate de riguroasă.

            In încheierea acestui capitol trebuie încă odată relevată strădania cadrelor didactice. Majoritatea, fie că nu aveau locuinţe în oraş şi erau adăpostite în Institut, fie că reuşiseră să se aranjeze - de altfel, în general, foarte modest - neavând condiţii de lucru acasă preferau să stea până seara târziu în cabinete (după ce luau masa tot în Institut la cantina studenţilor, alte posibilităţi mai acceptabile în oraş nefiind) pentru ca la lumina lămpilor cu petrol şi chiar a lumânărilor să îşi pregătească prelegerile pentru zilele următoare. Au fost acestea zile şi nopţi de adevărate acte de sacrificiu şi nici o alta preocupare nu exista, dat fiind conştiinţa fermă a răspunderii pentru pregătirea tineretului pe care îl aveau în mână.  Nu am avut cursuri scrise, dar cu toate mijloacele ce s-au arătat, s-a putut face depăşirea acestor perioade grele. Ceva mai mult prin obligarea studenţilor a se adresa diferitelor izvoare documentare se lărgea mereu orizontul cunoştinţelor ceea ce se putea constata prin întrebările puse la consultaţii.

6. Greutăţi ridicate în desfăşurarea învăţământului aplicativ

O problemă cu un carater tipic tehnico-aplicativ, ai cărei specialişti vor îndeplini un complex de sarcini conducând la dezvoltarea economiei forestiere, cu obligaţii ca în acelaşi timp să consemne şi să îmbunătăţească fondul forestier naţional, nu se putea însuşi încă din facultate fără ca studenţii să fie pregătiţi în aceeaşi măsură, atât în ce priveşte cunoştinţele teoretice la un nivel cât mai înalt cât şi cele aplicative făcute în seminarii, laboratoare, proiecte, cercetări pe teren etc. Viitorul inginer trebuie să fie apt chiar de la primii paşi în producţie, a putea lua măsuri eficiente în orice situaţie se va afla.

            Dar şi această dorinţă a Institutului de a porni de la început pe o cale temeinică a pregătirii aplicative a început destul de greu şi bineînţeles cu substanţiale lipsuri - mărturisind sincer - mai mult de ordin obiectiv decât subiectiv.

            La seminarii, nu se putea face o împărţire pe grupe de la început, fie din cauza lipsei complete a cadrelor didactice ajutătoare, cadrele de predare neputând executa pe lângă cursuri lucrări de seminarii sau aplicaţii atât cât era necesar. Lucrările de laborator au început timid din cauza organizării din mers a laboratoarelor. Această activitate a dat rezultate mai timpurii la botanică şi topografie, unde dotarea a fost făcută din vreme, deşi spaţiul acestora era la început restrâns, iar munca pe grupe şi subgrupe nu convenea faţă cu numărul redus de cadre didactice. Este de relevat munca prof.dr. Iuliu Morariu şi prof. ing. Octav Stefănescu, cei care au accelerat pregătirea laboratoarelor şi a lucrărilor aplicative, paralel cu predarea cursurilor, ceea ce a prilejuit rezultatele foarte bune. Laboratorul de zoologie forestieră, entomologie forestieră şi protecţia pădurilor s-a aranjat corespunzător abia din toamna 1949 de când şi-a început activitatea prof. dr.ing. Mircea Ene, care a folosit materialele şi inventarele aduse de la Bucureşti, precum şi o serie de materiale proprii aduse la venirea sa ca şi confecţionarea între timp a unor dulapuri şi mese după indicaţiile sale în atelierul Institutului. De asemenea, prin grija conf. ing. Gh. Cuptor  a început colecţionarea materialelor de mineralogie şi petrografie. Laboratorul de chimie ca şi cel de pedologie a început a se înfiripa abia în al doilea an.

            Ceea ce a avut o contribuţie importantă la aplicarea învăţământului aplicativ a fost reuşita realizării unui plan de deplasări în teren unde studenţii însoţiţi de colective didactice mixte primeau simultan explicaţii pe teren asupra cunoaşterii tuturor fenomenelor întâlnite ca distribuţia vegetatiei, diferitele tipuri de pădure, provenienţa arboretelor, modificările solurilor în funcţie de relief şi climă, relaţiile între aceşti factori şi existenţa unui anumit fel de vegetatie, modul de prezentare al anumitor categorii de păduri, sub raportul compoziţiei speciilor şi al productivităţii lor etc.

            Ceea ce trebuie neapărat relevat aici este faptul că toate cadrele didactice conştiente de necesitatea învăţământului aplicativ au desfăşurat cu iscusinţă munca pentru a putea completa mai temeinic cunoştinţele teoretice date studenţilor la cursuri. Posibilităţile îmbunătăţirii metodelor de pregătire practică fiind mai accesibile decât elaborarea şi tipărirea cursurilor, accentul pus pe lucrările aplicative împletite strâns cu învăţământul teoretic care făcea paşi remarcabili au grăbit creşterea nivelului pregătirii generale a studenţilor estompând până la urmă lipsurile datorate greutăţilor începutului.

7. Lipsuri în funcţionarea seviciului social

Deşi în organizarea acestui serviciu (cantină, cămine, serviciul sanitar-igienic şi cel medical) a fost dată toată atenţia şi au existat premize ca toate să fie satisfăcător puse la punct, totuşi, odată cu începerea funcţionării au apărut şi primele insatisfacţii. Aceasta s-a datorat desigur, spaţiului nesatisfăcător, atât pentru cantină cât şi pentru cămin dat fiind planul de şcolarizare mult suplimentat.

            La solicitarea adresată organelor locale, s-a mai primit un imobil pe str. Gării, cu etaj, şi cu ajutorul căruia s-au realizat încă 30 locuri de cămin. La căminul Tomaşevschi, instalaţiile sanitare au fost nesatisfăcător reparate, iar rezevorul principal de apă era subdimensionat; s-au făcut lucrările de remediere necesare. A fost nevoie a se revizui utilizarea spaţiilor la pavilionul principal, cel secundar, construcţie sumară neasigurând încălzirea suficientă. La acest cămin aceeaşi problemă a iluminatului, clădirea fiind la marginea oraşului şi distanţa prea mare de uzină nu permitea funcţionarea iluminatului electric sub nici o formă.

            Incălzirea cu lemne era nesatisfăcătoare, cota de lemne atribuită fiind mică faţă de necesarul de consum, cu toată reglementarea orelor şi duratei de încălzire. Intervenţiile făcute cu arătarea situaţiei speciale a climei locale incomparabile cu cea din zone cu ierni mai scurte şi mai calde, au condus la obţinerea în mod excepţional a unor cote sporite de lemn. Cazarmamentul (pături, saltele, ceaşafuri şi chiar mobilierul adecvat) a fost repede completat, iar distribuirea şi folosirea aşternutului se făcea mulţumitor.

            Nici problema cantinei nu a fost fără unele defecţiuni. La început, greutăţi datorate personalului de serviciu, inclusiv bucătărese, care nu reuşeau să presteze un serviciu corespunzător, mai ales prepararea mâncărurilor cu toate că materiile alimentare necesare pregătirii mesei erau de bună calitate. De fapt, provenienţa de origine diferită ca regiuni a studenţilor, lipsa de obişnuinţă de a mânca la cantină cu regim uniform de masă, specificul local de preparare a bucatelor erau factori care puteau să dea loc adesea la nesatisfaceri de gusturi.

            Cu timpul însă, găsind şi un personal mai bine calificat, realizându-se şi meniuri mai variate şi intervenind oarecum şi adaptarea studenţilor, care s-au convins de calitatea aprovizionării şi de acurateţea şi starea de igienă a preparării alimentelor, acest capitol a încetat să mai dea dureri de cap conducerii serviciului social, implicit şi conducerii Institutului.

            Greutăţi mari au creat instalaţiile sanitare la toate clădirile şi chiar la localul principal al sălilor de cursuri şi administraţiei. Refacerea şi punerea lor la punct a fost frecvent reluată datorită lipsei pieselor de schimb şi greutăţii înlocuirii celor defecte, care trebuiau mereu confecţionate în atelier (instalaţia era de un tip foarte vechi).

            Problema asistenţei medicale acordată studenţilor nu a putut fi reglementată prin organizarea unei policlinici proprii decât mult mai târziu. Pentru a preîntâmpina unele situaţii grave, s-a reuşit a se organiza o infirmerie în spaţiul Institutului (un local separat din curte) în care studenţii cu afecţiuni mai grave erau imediat internaţi şi chemat medicul de la policlinica oraşului. Cazurile uşoare erau rezolvate prin consultarea studenţilor la policlinica oraşului, la care medicul repartizat de serviciul sanitar al oraşului acorda asistenţa medicală.Incă nu se putuse obţine o jumătate normă pentru un medic special pentru Institut. Aşa cum s-a soluţionat de la bun început, lipsurile de asistenţă medicală au înlăturat în bună parte nemulţumirile sau pretenţiile uneori mai mari.

            Grija îmbunătăţirii continue a condiţiilor de viaţă ale studenţilor a fost permanentă şi activitatea neobosită a Preşedintelui serviciului social prof. ing. Octav Stefănescu cu directorul său, Ilie Lisievici, a determinat o bună punere la punct a tuturor problemelor chiar până la finele primului semestru.

8. Probleme generale ale spaţiului construit aflat în folosinţă

Prin ajutorul dat de organele locale, instalarea institutului s-a putut face în condiţii satisfăcătoare ca spaţiu pentru toate formele de activitate. Deşi suficient, acest spaţiu, după constatări făcute pe măsura utilizării, a dovedit şi numeroase scăderi. Pe aceeaşi măsură însă s-au făcut intervenţii care au permis utilizarea din ce în ce mai raţională, mai comodă a lui.

            Astfel, au apărut ca necesare unele lucrări care să aducă îmbunătăţiri urgent necesare la localul principal, cum a fost cu cele două scări (prima de la parter la etajul II - principală, a doua - de serviciu - de la subsol la etajul II), ca şi coridoarele ce le legau la toate cele 4 nivele, erau un prilej de circulaţie dezordonată ca şi de producerea curenţilor de aer care pătrundeau în săli, răcindu-le şi periclitând sănătatea celor ce treceau prin coridoare, mai ales iarna. Zgomotul paşilor sau al discuţiilor căpatau o rezonanţă puternică ce deranja activitatea din încăperi; nu mai amintim de propagarea mirosurilor de la subsol (bucătărie şi magazii) de la WC-uri şi chiar de afară şi când acestea erau necorespunzătoare.

            S-a procedat la închiderea tuturor culuoarelor şi a caselor scărilor cu sticlă pentru a nu se dăuna iluminatul, aceste lucrări ajutând şi la reglementarea circulaţiei, redusă numai la scara de serviciu, cealaltă devenind circulabile numai pentru oaspeţi, cadrele didactice şi salariaţi. Astfel de amenajări prin lucrări de tâmplărie s-au făcut şi la birourile serviciului social, la infermeria provizorie şi la căminul Tomaşevschi.

            Toate aceste lucrări, însoţite de o permanentă întreţinere a curăţeniei, au transformat interiorul Institutului într-un spaţiu liniştit conferindu-i o atmosferă de austeritate corespunzătoare felului muncii care se desfăşura aici.

9. Consideraţiuni finale privind organizarea şi începutul funcţionării Institutului

S-au prezentat în toate cele anterioare, poate cu un prea mare lux de amănunte, sau chiar cu multe cosideraţii de ordin subiectiv, activitatea ce s-a desfăşurat de un colectiv care s-a format şi închegat din mers. Acest colectiv, la început format în general din puţini oameni, aproape toţi fără experienţa unor lucrări ca cele arătate că s-au executat şi care au necesitat un volum mare de muncă, caracterizată şi de o mare

răspundere.

            Din prezentarea acestor lucrări trebuie să se reţină că activitatea s-a desfăşurat pornind de la o dotare iniţială foarte restânsă (la început nulă) şi dispunând de mijloace minime, dar că s-a beneficiat de un apreciabil sprijin de la organele locale, dar mai ales s-a dat dovada de o deosebită energie şi perseverenţă din partea celor ce au lucrat, acestea izvorâte din dorinţa vie de a-şi îndeplini total sarcinile asumate.

            Timpul avut la dispoziţie a fost incredibil de scurt, faţă cu volumul şi diversitatea sarcinilor. Totuşi, s-au putut găsi soluţiile de a se putea improviza (considerăm cuvântul nedeplasat) ceea ce trebuie să asigure un început cât mai corespunzător care să dea cât mai mult nu numai impresia unei instituţii de învăţământ superior, dar să asigure şi o activitate cât mai corespunzătoare în cadrul său.

            Pe măsura scurgerii timpului de după începerea activităţii de organizare şi a creşterii continue a colectivului, lucrările au căpătat tot mai mult contur; cei noi veniţi se mobilizau şi forţa colectivului creştea mereu şi cu aceasta calitatea şi volumul lucrărilor.

            Cu toată impresia pe care o lăsă studiul ce prezentăm, că lucrările nu au fost aduse până la un stadiu care să fie cât mai aproape de ceea ce trebuia să constituie un institut de învăţământ superior, totuşi, eforturile depuse în condiţiile arătate, au fost încununate de un succes apreciabil, care s-a reflectat în faptul că activitatea a început la data stabilită de minister, că studenţii - cel puţin anul I - au putut intra imediat la cursuri şi că acestea au început să se ţină cu regularitate, mai slabă la început, apoi în mare măsură acceptabilă şi până la urmă total satisfăcătoare, chiar din al doilea semestru.

            In oraş prezenţa institutului era din ce în ce mai mult simţită, în scurt timp prestigiul său crescând, iar cadrele de îndrumare şi control din minister au dat aprecieri elogioase realizărilor, chiar de la începutul activităţii sale. Când în primăvara 1949 tov. ministru al silviculturii, Ion Vinţe a vizitat institutul, a rămas surprins şi deosebit de încântat de cum a găsit institutul. Fapt ce nu l-a reţinut de a-şi manifesta această plăcere faţă de colectivul de conducere.

(va urma)

	Sus
Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.