O specie de interes silvo-peisagistic: Sorbus torminalis L.

 şi necesitatea extinderii ei în cultură

- V. D. Paşcovici

Fl. Munteanu -

1. Denumirea populară a speciei

Rom.: sorb; sorb torminal

Germ.: Elebeere; Elsbeerbaum; Elzbirnee; Elritze

Engl.: service tree; wildservice tree

Franc.: alisier

2. Date privind sistematica speciei

Sorbus torminalis L.. face parte din fam. Rosaceae, genul Sorbus L., arbore de talie mijlocie, alături de alte două specii apropiate, care cresc spontan şi cultivate la noi în ţară (S. domestica L. şi S. aucuparia L.), restul speciilor din genul Sorbus fiind arbustive.

Sorbus torminalis (sorbul), este un arbore de talie mijlocie (15-20-25 m), cu frunze caduce, ovate, evident lobate, de obicei cu trei lobi triunghiulari seraţi, descrescenţi spre vârful frunzei. Fructul are culoare brună, brun - roşiatică.

Păstrarea şi menţinerea în arboret a unor specii rare, dar deosebit de valoroase din punctul de vedere silvic şi peisagistic, apicol şi ameliorativ, cu întărirea capacităţii de apărare naturală faţă de acţiunea bolilor şi dăunătorilor forestieri, încă de multă vreme a devenit o necesitate de primă importanţă pentru silvicultor. Realizarea acestor deziderate întâmpină unele dificultăţi privind recoltarea seminţelor de sorb sau greutatea de cultură în pepinieră, dificultăţi care pot fi uşor depăşite dacă se urmăresc cu atenţie datele fenologice şi dacă se cunosc particularităţile biologice. Sorbul este mai întâi un arbore de amestec, de talie mijlocie, longevitatea medie de 250 ani, creşte natural în zona şleaurilor de deal până în subzona fagului, cu optimul de vegetaţie în ecosistemele de deal şi de platouri. Este uşor de recunoscut, prin portul frunzişului şi înfăţişarea sa specifică, mai ales spre toamnă, când este viu colorat.

Frunzele caduce au forma ovală până la subrotunde, evident lobate, de obicei prevăzute cu trei lobi triunghiulari seraţi, glabre, de culoare verde, aproape concolore pe ambele fete, peţiolul frunzelor fiind de 2-5 cm. Toamna, frunzele devin colorate în roşu, roş-ruginiu, fapt ce conferă frunzişului coronamentului un aspect peisagistic deosebit de frumos şi plăcut, chiar foarte atrăgător.

Floarea este meliferă, de culoare albă, alb-gălbuie, uneori spre roz, formată pe tipul 5, iar receptacolul este urceorat. Inflorescenţa este de 10 - 12 cm diametru. Înfloreşte în lunile mai - iunie.

Fructul este la început cărnos, elipsoid sau obovoid, de 1,8 cm lungime şi 1,2 cm diametru, la început are culoare verde apoi, în luna august - septembrie devine treptat brună, brun - roşiatică. Este comestibil.

Sămânţa de formă ovală, are 1 cm lungime, brună, brun - roşcată după coacere. Intr-un fruct se dezvoltă 1 - 3 seminţe muchiate de 1 cm.

Lujerii, la început sunt verzi tomentoşi, spre toamnă devin cenuşii, glabri. Mugurii sunt globuloşi, cu solzi verzi şi pe margini sunt prevăzuţi cu o dungă.

Coroana are forma ovoid - globulară când se dezvoltă în libertate, dar în arboret, de-a lungul vârstei, ea se modifică, luând forme foarte diferite, după presiunea laterală a speciilor din plafonul superior, reducându-şi foarte mult volumul.

3. Particularităţi biologice

Este o specie care se înmulţeşte prin sămânţă, drajoni şi marcote, deoarece sorbul lăstăreşte foarte bine. Infloreşte în luna V-VI, în funcţie de condiţiile climatice staţionale. Florile sunt melifere, atrag foarte mult insectele folositoare: specii polinizatoare (Apidae sp.) şi insectele parazite pe speciile defoliatoare forestiere (Ichneumonidae sp., Chalcididae sp.ş.a.) şi specii prădătoare (speciile din gen. Formica, Calosoma ş.a.). Atracţia păsărilor insecto-fructivor şi insectivore este de asemenea o deosebită proprietate a sorbului. Aceste proprietăţi ale sorbului determină ca arboretul să-şi mărească capacitatea sa de rezistenţă biologică faţă de dăunători. Sorbul începe fructificaţia la 15 ani, devenind periodic mai abundentă din 5 în 5 ani, dar mai slab fructifică anual. Fructele se coc în luna septembrie-octombrie şi se culeg curând, deoarece le consumă cu multă plăcere păsările fructivore. Culegerea lor se face în pârgă, în luna septembrie - început de octombrie, după care se aşează pentru stratificare sau semănare directă pe straturi cu mult humus. Plantula are cotiledoane epigee de 12–14 cm x 7 mm, de formă eliptică, scurt peţiolate, rotunjite la vârf. Hipocotilul este verde-roşiatic, de 8-10 cm lungime. Primele frunze sunt ovoide, slab lobate, dinţate pe margine, ascuţite la vârf, peţiolul este scurt, păros, primele frunzişoare mici sunt dublu dinţate.

4. Exigenţe ecologice

Sorbul are un temperament tipic de umbră în prima parte de dezvoltare a vieţii ca apoi, spre vârsta fructificaţiei, devine de semiumbră sau chiar de lumină. Suportă bine umbra în tinereţe, putând fi foarte înghesuit în amestec cu alte specii principale, dar pretinde mai mult spaţiu de dezvoltare spre maturitate. Rezistă destul de bine la gerurile târzii şi timpurii şi este nepretenţios faţă de climă; este destul de pretenţios fată de profunzimea şi fertilitatea solului, preferând solurile calcaroase. Nu creşte sau evită solurile nisipoase şi cu umiditate crescută. Rezistă foarte bine la fum, fixează foarte bine solul în profunzime, deoarece are un sistem radicelar foarte bine dezvoltat, fapt pentru care se foloseşte şi la ameliorarea terenurilor degradate şi la perdelele forestiere de protecţie. Fiind o specie meliferă şi decorativă, se utilizează la margine de masiv, la margine de poieni, la marginea drumurilor şi şoselelor, în parcuri dendrologice şi în locuri de odihnă. Este endemică, sporadică, întâlnită des în şleaurile de deal cu gorun, stejar, tei, carpen şi fag.

5. Date privind studiul lemnului

In secţiune transversală lemnul de sorb prezintă inele-anuale slab distincte, cu pete medulare dese; măduva este circulară, foarte îngustă (1-1,5 cm) de culoare brună. Zona duramenului ocupă majoritatea secţiunii tulpinii, având culoarea brun roşiatică sau brun - rozie. Urmează zona alburnului, destul de subţire, de culcare alb - roză sau alb - gălbui - rozie. In secţiune radială, apar razele medulare care sunt vizibile cu ochiul liber. In direcţie tangenţială, petele medulare sunt mai închise la culoare (brun-roşcate). Textura lemnului este foarte fină, culoarea lemnului alb-rozie, greutatea specifică mare: y = 0,66 - 0,99 - 1,00 kg/cm³ . Lemnul este greu; duritatea mare : y = 650-1000 kg/cm². Aşadar sorbul este o specie cu textură foarte fină, cu lemn omogen, tare, greu şi elastic, fiind căutat în industria mobilei ş.a.

6. Importanţă

Aceasta se deduce atât din particularităţile biologice, exigenţele ecologice şi din studiul lemnului. Astfel, datorită plasticităţii ecologice, sorbul este larg răspândit în şleaurile de la câmpie, deal şi până în subzona fagului, prosperând foarte bine pe versanţii însoriţi. Prin plantaţii se poate extinde în terenurile degradate, în perdelele forestiere de protecţie. In toate cazurile de participare în compoziţia şleaurilor de deal, contribuie la mărirea rezistenţei acestora faţă de defoliatorii forestieri (atrage păsările insectivore, speciile polinizatoare, speciile parazite de defoliatorii forestieri). Lemnul cu textura lui fină, tare şi elastic, îi conferă proprietăţi apte pentru industria mobilei ş.a.

7. Areal

In sens orizontal, sorbul cunoaşte o răspândire în Europa foarte largă, cu precădere în Europa Centrală, apoi în Europa de Est şi mai puţin frecventă în Asia Mică şi Caucaz. In ţara noastră, arealul se extinde de la câmpia înaltă, la dealuri şi continuă până în subzona fagului. Zona optimă de dezvoltare rămân ecosistemele forestiere de şleauri din regiunea dealurilor şi a platourilor joase fertile. In general, specia este de amestec intim şi în grupe în cadrul masivului forestier, dar vegetează foarte bine la margine de masiv, în perdele forestiere de protecţie şi pe marginea drumurilor.

In judeţul laşi, specia este sporadică în toată regiunea dealurilor, în şleaurile de gorun, stejar, tei, fag, carpen, frasin, dar mai frecvent s-a constatat în masivul păduros din dealurile de la Tomeşti şi Osoi din cadrul Ocolului silvic Ciurea, jud. laşi. Apariţia, însă, a sorbului în unele staţiuni cald-uscate, cu soluri mai puţin profunde, se explică prin lipsa de concurenţă laterală şi de sus a altor specii dominante din compoziţia arboretelor. In general, sorbul are o creştere înceată, lentă mai ales în tinereţe, când necesită puţină lumină. In condiţii de umiditate, fertilitate, dacă nu este crescut în grupe, este uşor eliminat de speciile principale din plafonul superior (St, Go, Te, Fa, Ca). In stadiul de păriş şi în staţiunile fertile scoruşul suportă mai multă acoperire şi presiune laterală, în comparaţie cu alte specii. Pentru o mai bună fructificaţie, aceste exemplare trebuiesc puse în lumină. Pentru obţinerea fructificaţiilor abundente, sorbul trebuie să fie menţinut în grupe luminate.

8. Cultura în pepinieră, procedee de extindere în cultură

Cultura în pepinieră

La data actuală sorbul, din diferite motive, nu se cultivă în pepiniere. Devenit o specie tot mai rară, datorită unor greşeli de conducere şi reglare a spaţiului de creştere a sorbului în arboret, acesta a fost eliminat în multe situaţii din arboretele de şleau din regiunea Iaşi. Şleaurile au devenit mai sărace în asortimentul speciilor şi puţin rezistente la acţiunea dăunătorilor.

Una dintre greutăţile de cultură în pepinieră o constituie lipsa fructelor şi seminţelor de semănat. La exemplarele de sorb care fructifică, fructele se găsesc în partea superioară a coroanei. Recoltarea devine posibilă numai cu ajutorul foarfecelor de la recoltarea conurilor: cu aceste unelte se taie ramurile mici cu fructe din partea de sus a coroanei. Recoltarea fructelor tari se efectuează în luna septembrie, până la începutul lunii octombrie. In acest timp, fructele sunt tari, au o culoare gălbuie brună, fiind în faza de pârgă. Când culoarea devine brună ca pielea, şi deci culoarea fructelor coapte, ele se înmoaie foarte repede şi în această stare devin uşor consumate de păsările fructivore. Unele fructele coapte astfel dispar în câteva zile. Fructificaţii mai abundente se produc periodic, la 5 ani, dar cele parţiale au loc anual. Fructul este rotund, de 5-8 mm lungime şi în general conţine 1-3 seminţe cu patru canturi, de culoare roşie închisă, roşie-brună.

Un procedeu simplu, cu rezultate foarte bune, de cultură a sorbului, este acela prin care fructele tari, culese în pârgă, de culoare roşiatică - gălbuie, se seamănă în pepinieră direct în rigole imprimate, într-un strat fertil cu mult humus de pădure, afânat cu nisip. După semănare, rigolele se acoperă cu un strat de humus de grosimea unui deget (humusul să provină din litieră de pădure). Protejarea semănăturii contra păsărilor fructivore se efectuează cu ajutorul frunzarelor sau cu plasă de plastic, pe timpul toamnei. Germinaţia seminţelor astfel semănate se produce în anul următor, prin luna aprilie şi este aproape terminată în luna mai. După aproximativ trei săptămâni de la desfacerea cotiledoanelor, se formează frunzele secundare, iar nu mult după aceea se realizează creşterea şi formarea tulpiniţelor. In cuprinsul acestui procedeu este de observat că nu toate seminţele încolţesc deodată şi în primul an. 0 parte din acestea încolţesc în cel de-al doilea an, pe straturile de puieţi din anul precedent. Deci avem în anul al treilea puieţi apţi de doi ani şi o parte de puieţi inapţi, de un an, care în toamna celui de-al treilea an devin apţi de plantat. Puieţii din seria a doua reprezintă circa 20-30 % faţă de prima serie de puieţi apţi. Producţia de puieţi la 1 kg de fructe variază foarte mult, în funcţie de anii de fructificaţie: circa 500 puieii/1 kg de fructe tari, în anii de fructificaţie abundentă, iar în anii cu fructificaţie slabă, producţia poate scădea la un sfert. Rezultatele pot evident să fie îmbunătăţite prin îngrijirea mai atentă a puieţilor, spaţierea lor optimă, prin repicarea în bune condiţii a puieţilor din seria a doua.

Un alt procedeu de cultură în pepinieră este acela de separare a seminţelor din fructe, în luna octombrie, coapte, apoi seminţele se stratifică separat în lăzi cu nisip şi se seamănă primăvara devreme. Acest procedeu trebuie încercat de mai multe ori, până se obţin rezultate mai bune. Răsărirea puieţilor în acest mod este mai uniformă, dar stratificarea seminţelor este ceva mai dificil de reuşit.

Puieţii cresc încet în primul an (5-7 cm), însă dezvoltă un sistem radicelar foarte puternic şi profund (circa 30 cm), când se pot recepa în bune condiţii. lnmulţirea vegetativă este un alt procedeu care se obţine cu ajutorul butaşilor şi drajonilor, dar până acum nu se cunosc încă rezultate din experimentări.

Extinderea sorbului (prin plantaţii) în cultură

Datorită marii plasticităţi ecologice a sorbului, a temperamentului său de umbră şi apoi de semiumbră, a proprietăţii de ameliorare şi fixare a solului, precum şi aspectului decorativ al frunzişului, plantă meliferă, textură fină a lemnului ş.a., toate aceste calităţi şi însuşiri conduc la necesitatea extinderii cu mai multă precădere a sorbului în toate culturile. Astfel, în primul rând, sorbul trebuie să fie introdus prin plantaţii în parchetele de regenerare, în grupe de puieţi. In acest scop, se aleg ochiurile şi versanţii însoriţi sau platourile regenerate în primii 5 ani. Staţiunile alese trebuie să aibă soluri profunde şi mijlociu profunde, fertile, pe substrat calcaros. Fiind o specie de semiumbră – umbră, suportă bine umbra în tinereţe, putând rezista la o diferenţă în minus de circa 30 cm. In asemenea condiţii, sorbul poate ţine pasul în dezvoltare, dar cel mai bine se comportă în grupe de puieţi (15 - 20 buc.). In staţiunile în care vânatul înregistrează un efectiv supranumeric, puieţii de sorb trebuiesc protejaţi. In toate cazurile de introducere şi în cele de extindere a sorbului prin plantaţii, sunt necesare degajări periodice. Grupele de sorb introduse în regenerări rezistă mult mai bine concurenţei şi, ca atare, necesită intervenţii culturale mult mai reduse. In arboretele mai în vârstă, sorbul devine mult mai sensibil la presiunea laterală şi în acelaşi timp, suportă o umbrire mai accentuată. Pentru fructificare însă, coroanele sorbului trebuiesc puse într-un grad mai mare de lumină, deci trebuie să fie condus cu grijă prin operaţiuni de răritură a plafonului arboretului. De asemenea, datorită proprietăţii biologice şi ecologice de a ameliora şi fixa bine solul în profunzime, sorbul se extinde şi în terenurile degradate din zona proprie de dezvoltare, introducerea, de preferat este ca să se facă tot în grupe de puieţi, dar nu ca specie pionieră. O altă extindere în cultură a sorbului este aceea de a-I introduce prin plantaţie în margine de masiv, la liziere, la marginea poienilor, drumurilor, şoselelor, în parcuri sau locuri de agrement şi de odihnă.

Desigur, neparticiparea sorbului în compoziţia perdelelor forestiere de protecţie este de neconceput. In toate aceste cazuri, mărirea procentului de participare a sorbului şi extinderea sa în diferite forme de cultură, este bine venită, având în vedere şi faptul că este şi o plantă meliferă (contribuie la mierea       polifloră). Bineînţeles că la extinderea în cultura sorbului , niciodată nu vom omite rolul său ornamental - peisagistic şi sanogen, imprimând ecosistemelor forestiere un plus de sănătate şi un spor de frumuseţe.

9. Reglarea spaţiului de creştere în arboret

Sorbul este o specie de amestec tipică; cu toate că de-a lungul vieţii sale, în compoziţia arboretului, ocupă aproape în majoritatea cazurilor o poziţie de specie dominantă şi codominantă. Aşa se şi explică temperamentul său accentuat de umbră în tinereţe, şi de semiumbră spre maturitate şi în maturitate. Speciile cu care sorbul intră în compoziţie în toate şleaurile de deal, sunt : stejarul, gorunul, teiul, frasinul, carpenul şi fagul. Toate aceste specii competitive se găsesc în şleaurile din pădurile din jud. laşi, în special la ocolul silvic Ciurea. Eliminarea sorbului, sau menţinerea lui în arboret depinde de reglarea spaţiului de creştere şi dezvoltare, care se asigură pentru specia de amestec, în general, şi pentru sorb în special. Desigur, în această privinţă, un mare rol îl are silvicultorul, prin toate lucrările de conducere a arboretului până la vârsta exploatabilităţii. Necesitatea reglării spaţiului de creştere este legată de conducerea raţională a operaţiunilor silvo-culturale. Cultura şi conducerea acestor lucrări depind, la rândul lor, de ţelul de gospodărire, respectiv de gestionarea ecologică. De aceea, este necesară din capul locului o concepţie clară asupra dinamicii de dezvoltare a arboretelor de amestec, de cunoaştere a staţiunii şi de ţelul gestiunii ecologice (amenajarea ecologică a staţiunilor cu sorb şi acelea în care se va extinde, de exemplu: ridicarea calităţii lemnului, silvo-ameliorarea staţiunii, înfrumuseţarea peisajului, păşunatul apicol, protecţia solurilor degradate, perdele de protecţie, locuri de agrement şi odihnă etc.)

Sorbul, alături de speciile principale de amestec, se găseşte împreună în cadrul arealului lor natural, alcătuind, aşa cum s-a văzut; şleaurile de deal. De aceea, în cazul acesta, nu avem de -a face cu interferente de areal, ci numai interferenţe de temperament şi de particularităţi bioecologice diferite. Se cunoaşte faptul că; dezvoltarea naturală a unui arbore, depinde de specie, staţiune şi de modul în care este condus, când acesta face parte integrantă din compoziţia arboretului (pe verticală şi pe orizontală). Dezvoltarea arborelui, aşadar, depinde de dezvoltarea tuturor arborilor speciilor componente, şi ca atare, se supune legilor populaţiilor din ecosistemul forestier.

Concurenţa, care este prima dintre legile de dezvoltare a speciilor de amestec, acţionează permanent în viaţa ecosistemului. Acesta are loc pe plan vertical, pentru cucerirea luminii, şi pe plan orizontal, pentru dobândirea spaţiului de creştere şi dezvoltare. Lupta se dă atât la nivelul coroanelor, cât şi la nivelul rădăcinilor din sol. Urmarea este eliminarea arborilor dominaţi peste nivelul biologic natural (în cazul nostru sorbul, din şleaurile lipsite de sorb). Procesul acesta constituie dinamica de dezvoltare a arborilor concurenţi din ecosistemul luat în considerare. Factorii dinamici sunt: specia, staţiunea şi spaţiul de dezvoltare.

Alegerea judicioasă a asortimentului de specii potrivit însuşirilor staţionale depinde de silvicultor. De asemenea, tot de el depinde ameliorarea staţiunii, acolo unde este necesar. Reglarea spaţiului de creştere şi dezvoltare este unul dintre cei moi importanţi factori, care trebuie avut în vedere în cazul speciilor de amestec, în general, şi în cazul sorbului în special. Neglijarea acestui principiu a condus la raritatea sorbului din asortimentul speciilor din majoritatea şleaurilor noastre de deal.

Prin tăieri de îngrijire a şleaurilor de la noi, se reglează spaţiul necesar dezvoltării sorbului, având, bineînţeles, în vedere proporţionarea asortimentului de specii principale (Go, St. Te, Fr, Ca. Fa) potrivit ţelului de gospodărire ecologică.

Intensitatea şi periodicitatea tăierilor de îngrijire este hotărâtoare în perioada de tinereţe, mai cu seamă în cazurile de amestec intim. Sorbul constituit în grupe este ideal şi foarte uşor de condus, chiar şi în cazul unor diferenţe în minus de înălţime. Fiindcă sorbul suportă în tinereţe foarte bine umbra, tăierile de îngrijire au caracter moderat. Abia spre stadiul de fructificaţie a sorbului (circa 15-20 ani) răriturile au treptat un caracter forte. De asemenea, cu cât este mai echilibrată dezvoltarea dintre sorb şi principalele specii competitive din amestec, cu atât mai moderată este intervenţia şi respectiv, cu cât speciile de bază au un avans mai mare decât sorbul cu atât intervenţia culturală este mai forte. Introducerea şi conducerea sorbului în aceste condiţii are ca urmare mărirea rezistenţei arboretului, şi respectiv creşterea capacităţii sale de autoapărare a ecosistemului la acţiunea nefastă a defoliatorilor forestieri, precum şi la înfrumuseţarea peisajului forestier şi de agrement.

La intervenţia cu tăieri de reglare a spaţiului de creştere a sorbului, se are mereu în vedere poziţia pe care o ocupă în structura arboretului, atât pe verticală cât şi pe orizontală. In prima parte, sorbul fiind o specie dominată, rezistă bine la umbră (excentricitate negativă între sorb şi principalele specii competitive). După vârsta de 15 (20) ani, prin tăieri mai forte, sorbul este treptat adus din stratul inferior; în stratul mijlociu şi la nivelul plafonului superior al coronamentului (deci, din stare dominată, în aceea de codominanţă fată de speciile principale) (în acest caz este vorba de excentricitate pozitivă).

Excentricitatea negativă şi cea pozitivă se realizează cu ajutorul hărţii de proiecţie a coroanelor arborilor din plafonul superior pe un plan orizontal. In acest mod, se obţin trei valori :

(a) = extinderea maximă a coroanei speciei tari (acelea care domină sorbul : Go, St, Te, Fr, Ca. Fa)

(b) = extinderea normală a speciei tari

(c) = raza medie a coroanei speciei mai slabe (sorbul).

In practică, interesează întotdeauna raportul c/a, dintre raza medie a coroanei speciei mai slabe (în cazul nostru sorbul) raportată la raza maximă a coroanei speciei mai tari (de exemplu stejarul sau altă speciei concurenţială din plafonul superior). Cu ajutorul valorilor acestui raport, se întocmesc tabele practice de reglare a spaţiului de creştere şi dezvoltare pentru aşa numitele specii slabe (care trebuiesc extinse).

Valorile tabelare, ţinând seama de ţelul de gospodărire, prevăzut în amenajamentul ecologic (care trebuie actualizat), exprimă de fapt rezultanta concurenţială a speciei slabe din fiecare tip de amestec cu specia (sau speciile) tare, de la întemeiere până la vârsta exploatabilităţii.

Bibliografie

1. Beldie, AI., 1977 : Flora României. vol. I . Edit. Acad. Rom., p. 269-271

2. Ciocărian, V., 1988 : Flora ilustrată a României. Edit. Ceres; Bucureşti, p. 285 - 286

3. DimiTriu-Tătăranu, I., 1960 : Arbori şi arbuşti forestieri şi ornamentali cultivaţi în R.P.R. Ed. Agro-silvică, Bucureşti. p. 692 - 697

4. Ghelmeziu, N.G., Suciu. P.N., 1959. Identificarea lemnului. Ed. Tehnică, p.140 - 323

5. Petrri, H., 1972 : Standraumregulierung von Mischbestanden em eispiel Buche - Fichte. Forest. Arch. 4319, p. 173-179

6. Rohrig, E., 1972 : Die Nachzucht der Elbeere. F.u.H. 27, 19, p. 401-403

7. Rubţov, St., 1971 : Ecologia şi cultura speciilor lemnoase în pepinieră. Ed. Ceres, Bucureşti, p. 410 - 411.

Résumé

Une espèce d'interet sylvicole et du ysagement : Sorbus torminalis L, et la necesitée de sa extension dans la culture

La conservation et l'extension dans certatains peuplements, des especes rares, de grande valeur (sylvicole, apicol, de paysagement, d’amélioration etc.) avec la sofidification des capacites de défense naturele contre l'actions des maladies et des misibles forestiers, comme il est Sorbus torminalis c'est il passé un objectif majeur pour le forestier. Pour réaliser cette obiectif, les auteurs présente dans cette travoil la problernatique de culture et d'extension pour Sorbus torminalis dans les écosystemes favorables, de la récolte des fruits et jusqu'a exploitotion. L'importance de cette espece est donné par les particularités biologiques, les exigences ecologiques et par l'étude du bois. L'extension dans la culture, le réglage d'espage d'accroissement et de développement ainsi que la réalisation de stade de fructification pour Sorbus torminalis se baser sur la dinamique d'accroissement, la gestion écologique et le but d'administration, qui sont établies dans l'aménagement écologique, qui au sout rang, il le faut actualisée en ce qui conceme Sorbus torminalis et d'autre espèces d'importance de mixture dans la composition des certains peuplements, comme des écosystemes tres stables.

Autorii: ing. V .D. Paşcovici - cercetător ştiinţific Iaşi, ing. Fl. Munteanu - director "Romsilva"Iaşi

	Sus
Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.