|
|
|
|
||||
Daunele produse
de vânat și raportul dintre gospodărirea pădurilor și cea cinegetică
Cervideele ca
și alte specii de vânat, se hrănesc cu ce le oferă pădurea - ierburi, frunze,
lujeri, muguri, semințe, fructe, coaja de la unii arbori. In perioadele de
criză, vânatul își caută hrana și în afara pădurii (poieni, fânețe, terenuri
agricole). Nu putem pretinde ca aceste viețuitoare, care trăiesc sub
acoperămăntul pădurii, să nu se atingă de vegetația forestieră. In acest fel se
produc unele leziuni sau vătămări acesteia, respectiv arborilor și arbuștilor,
puieților din plantații, regenerării naturale etc. In cazul când acestea
depășesc anumite limite economice sau silviculturale, atunci vorbim de așa
numitele daune produse de vânat.
In cazul cervideelor, vătămările constau din următoarele aspecte.
(1) Păscutul și roaderea vârfurilor, lujerilor, frunzelor etc. în
diferite perioade ale anului la puieții proveniți din plantații sau regenerări
naturale. Astfel de daune produc atât cerbul cât și căpriorul, speciile
preferate în zona montană fiind bradul, paltinul de munte, scorușul, molidul
etc. In pădurile județului Suceava,
de exemplu, între anii1974 – 1987, daunele produse de vânat în plantații s-au
evaluat la cca. 2600 ha și peste 10 milioane lei. In general, consecințele
acestor vătămări constau din : uscarea puieților în unele cazuri, pierderi calitative
prin formarea mai multor vârfuri la puieții păscuți și apariția putregaiului,
creșterea cheltuielilor de împădurire pe hectar prin efectuarea de completări
repetate, eliminarea totală a unor specii de amestec și stabilizatoare de mare
importanță biologică, cum ar fi bradul și paltinul de munte în deosebi, crearea
unor mari dificultăți în reconstrucția ecologică a pădurilor afectate de
rupturi și doborâturi de vânt și zăpadă, prelungirea ciclului de producție cu
10-15 ani în unele cazuri, etc.
Pentru
stabilirea gradului de vătămare se iau în considerare numai exemplarele cu
vârfurile păscute. Cea mai bună perioadă de evaluare a acestor daune este la
sfârșitul iernii, înainte de intrarea în vegetație, când daunele se pot
constata cel mai bine. La începutul unei noi perioade de vegetație, la mulți
puieți unele ramuri laterale preiau rolul de lujeri terminali, luând o
orientare spre verticală.
Intensitatea vătămărilor nu este aceeași în tot cursul anului, în unele
luni sau anotimpuri este mai putemică, în altele mai scăzută, funcție de o
serie întreagă de factori dintre care cei climatici (temperatură, zăpadă etc.)
au un rol important. Pentru a
lua măsurile necesare de prevenire este bine să cunoaștem momentul și perioada
când se produc aceste vătămări.
Preferința căpriorului pentru unele specii nu este
aceeași în tot timpul anului. Iama se pare că preferă mai mult puieții de brad,
în celelalte anotimpuri probabil că alte specii. In general, se consideră că în
cazul căpriorului acesta poate produce daune de acest fel la puieți, pănă la
înăltimea de 1,30, iar cerbul până la 1,50 m. Cel mai mare grad de
vulnerabilitate s-a înregistrat până la înălțimile de 1,30 m. Cu alte cuvinte,
intensitatea vătămărilor depinde de vârsta și înălțimea puieților, de specia respectivă,
clasa de producție etc. Cu cât înălțimea de 1,30 m se realizează mai repede, cu
atât arborele iese din zona în care este amenințat și scapă de vătămare.
Speciile forestiere repede crescătoare din clase ridicate de producție, care
realizează repede această înălțime critică, au șanse mai mari de depășire a
acestor pericole. Zăpezile mari, unii factori staționali ca panta, altitudinea,
expoziția etc. influențează de asemeni acest fenomen. Intensitatea vătămărilor
se corelează și cu compoziția arboretelor. In amestecuri de rășinoase cu fag
sau în zona foioaselor, daunele produse la molid sunt mai reduse, deoarece sunt
alte specii mai preferate.
(2) Cojirea și
roaderea cojii la arborii în picioare, speciile preferate fiind bradul și apoi
molidul, este altă formă de vătămare produsă în mod frecvent de cerb. Urmările
acestor vătămări sunt bine cunoscute : în majoritatea cazurilor deprecierea
lemnului și apariția putregaiului, scurtarea ciclului de producție prin
exploatarea prematură a unor arborete dăunate, pierderi în sortimente prin
secționarea lemnului sănătos, creșterea cheltuielilor de exploatare, creșterea
gradului de instabilitate al pădurilor etc.
(3) Zdrelirea și curățirea cojii la arborii mai tineri și flexibili,
prin frecarea coarnelor, atât de către cerb cât și de căprior. Aceste vătămări se recunosc prin
absența urmelor de dinți și prezența frecventă a urmelor de păr. In pădurile
județului Suceava, aceste forme de vătămări nu ridică probleme deosebite.
In afară de vătămările cauzate de cervidee și urșii
produc vătămări la arborii în picioare, de brad îndeosebi și de molid, care se
recunosc ușor după modul cum se localizează pe trunchiul de arbore, după
dimensiunile și efectul lor asupra calității lemnului.
Problema daunelor produse de vânat vegetației
forestiere, ca și modul de recunoaștere al acestora, precum și influențele lor
asupra pădurii trebuiesc bine cunoscute, nu numai de organele silvice, ci de
cele care gospodăresc vânatul. Stabilirea efectivelor de vânat de pe fondurife
de vânătoare nu se poate face numai pe baza așa numitului inventar anual,
motivele fiind bine cunoscute. Este necesar a se efectua anual un control al
plantațiilor și arboretelor sub raportul vătămărilor cauzate de vânat în zonele
unde sunt probleme de acest fel, în funcție de constatări făcăndu-se și
reglarea efectivelor. De aici și vorba că "silvicultura se face nu numai
cu toporul, ci și cu pușca".
Din cauza daunelor mari produse de vânat în unele
zone, între cele două sectoare de activitate s-a creat o așa numită "stare
conflictuală". Intre gospodărirea pădurilor și vânatului, starea aceasta
și contradicțiile care există se datoresc și faptului că ambele sectoare își
desfășoară activitatea pe aceeași suprafață de teren, uneori de persoane și
instituții diferite, cu țeluri și obiective diferite de gospodărire. Pe de altă
parte, să nu uităm faptul că atât pădurea, cât și vănatul, sunt factori
principali ai mediului ambiant. Prin suprafețele imense pe care le ocupă în
țara noastră (27%), pădurile au o deosebită importanță ecologică, economică și
socială.
Când se analizează problema raportului între
gospodărirea pădurilor și vânatului, trebuie să ținem seama și de modul cum se
definește fiecare sector în parte. Gospodărirea pădurilor, respectiv
silvicultura ca ramură de bază a economiei forestiere cuprinde totalitatea
măsurilor silviculturale care se iau pentru a realiza cât mai multe venituri
materiale și imateriale pentru societatea umană. Gospodărirea vânatului
privește totalitatea măsurilor cinegetice și silviculturale care se iau pentru
bunăstarea vânatului.
Ambele sectoare urmăresc realizarea unor recolte
sau venituri cât mai mari. Gospodărirea vânatului urmărește realizarea de
producții ridicate de carne, trofee valoroase, o bună stare de sănătate a
populațiilor de vânat și o structură optimă pe vârste, sexe, specii etc., fără
însă ridica probleme deosebite pădurilor.
Gospodărirea pădurilor are ca scop printre altele
obținerea unor producții mari de masă lemnoasă de cea mai bună calitate și
îndeplinirea unor funcții de protecție a solului, apelor, aerului,
înfrumusețarea, peisajului etc.
Principiul continuității recoltelor este valabil
pentru ambele sectoare. Ambele sectoare au ca obiectiv conservarea și ocrotirea
pădurilor, respectiv a vânatului. Fără păduri nu putem vorbi de vânat, care
găsește în acestea loc de refugiu și hrană. Ambele sectoare se călăuzesc în
activitatea lor de principii ecologice, economice și sociale.
Pentru realizarea obiectivelor economice,
gospodărirea pădurilor trebuie să urmărească realizarea unor sortimente de masă
lemnoasă de mari dimensiuni și valoare cât mai ridicată. Ecologic vorbind,
aceste obiective în pădurile din zona montană nu se pot realiza decât din
arboretele care se exploatează la deplină maturitate, deci la vârste mari,
cicluri lungi de productie (100-140 ani). Arboretele de rășinoase însă, cu
vătămări mari de vânat, nu pot fi conduse la vârste așa de ridicate. Unele vor
trebui exploatate cu cel puțin 10-20 ani mai repede, neputând fi menținute mai
mult timp în picioare. Bineânțeles că în acest scop sunt necesare în prealabil
anumite calcule de eficiență economică.
Ecologic vorbind, astfel de obiective în pădurile
din zona montană nu se pot îndeplini decât în ecosisteme cu grad ridicat de
stabilitate, care să permită conducerea arboretelor până la vârste înaintate.
In acest caz, accentul trebuie pus și pe alegerea corectă a speciilor în
deplină concordanță cu factorii staționali, intervenind deci amestecul de
specii, introducerea foioaselor acolo unde este posibil etc.
Revenind la problema noastră,
trebuie să ținem seama că ambele sectoare de activitate constituie ramuri
distincte ale economiei forestiere, care se ocupă de o paletă largă de specii -
de arbori sau de animale sălbatice - pe care caută să le ocrotească. Ambele
sectoare necesită temeinice cunoștinte de ecologie și biologia speciilor de
arbori sau de vânat, măsuri speciale de gospodărire, respectiv de îngrijire a
populațiilor de arbori sau de animale sălbatice. In cazul arboretelor, este
vorba de extragerea arborilor cu defecte, rău conformați, uscați, atacați sau
bolnavi etc. In mod similar trebuie să procedăm și în cazul populațiilor de
vânat prin extragerea exemplarelor bolnave, accidentate, cu defecte, ca și a
surplusului de exemplare care depășesc așa numita densitate optimă, respectiv
normală de suport. Intr-o pădure bine gospodărită nu trebuie să existe arbori
cu defecte, cu putregai, uscați, atacați etc., ca și în rândul populațiilor de
vânat, unde se urmărește realizarea unor populații sănătoase și productive.
Ecologic privind problema, deci nu
se poate vorbi de o "stare conflictuală" între ramura de bază a
gospodăririi pădurilor, care este silvicultura și gospodărirea vânatului, care
trebuie să-și rezolve problemele, respectiv obiectivele în limitele ecologic
admise, fără a leza interesele celei dintâi.
Ecologizarea ambelor sectoare de activitate este o măsură care se impune
cu toată tăria, fiind de stringentă actualitate atât în prezent, cât și în
viitor.
The author show the principal
damages caused by games in the forest to the young trees through eating of top
or bark. The incriminated games-species in the mountainous area of Suceava
county are Cervus elaphus, Capreofus capreolus and Ursus arctos.
Every year more than 200 ha young plantations are severely damaged.
The economic and ecologic loss is very important and some conflicts between forestry and hunting are emphasized. An optimal solution for the management of forest is possible through an harmonization of economical and ecological objectives and through qualitative management methods.
Autorul:dr. ing. Radu Ichim, Stațiunea Experimentală de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc
| Copyright Stațiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate. | |