CRONICĂ

Din regulamentul de exploatare a pădurilor Fondului

Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

- R. Ichim -

Regulamentul de exploatarea pădurilor Fondului din 29 august 1945, cuprindea o serie de prevedere, exploatările, executarea propriu-zisă a lucrărilor de exploatare, inventarierea lemnului şi scoaterea acestuia din păduri, inclusiv curăţirea locului de exploatare, unele dispoziţii privind abaterile, sancţiunile şi normele speciale pentru exploatările în regie. În ce priveşte lucrările preliminare, se preconizează ca nici o tăiere, indiferent de natura lor (principale, accidentale, culturale etc.) nu poate fi executată fără aprobarea prealabilă a Administraţiei Centrale a Fondului pe baza unui proiect de tăieri şi act de punere în valoare.

Proiectul de tăieri se întocmeşte anual de către şeful de ocol, cu respectarea planului special de exploatare din amenajament şi a posibilităţii anuale, pentru tăieri de regenerare, intermediare, accidentale şi extraordinare.

Propunerile pentru tăierile de regenerare (principale) se fac în funcţie de starea de regenerare a arboretului.

APV se întocmeşte de şeful de ocol pe baza proiectului de tăieri aprobat de Centrală. Pentru fiecare parchet se întocmeşte un APV. Pentru întocmirea APV se procedează la delimitarea parchetelor şi la marcarea arborilor de extras, analiza preţului, devizul de cheltuieli şi memoriul tehnic.

Delimitarea parchetului se face de şeful de ocol sau de ajutorul său. Arborii de limită, care rămân netăiaţi, se înseamnă cu câte un cioplaj pe trunchi la înălţimea pieptului pe care se aplică ciocanul de control al şefului de ocol.

În cazul tăierilor de regenerare - cu excepţia tăierilor rase - arborii de extras se marcau cu ciocanul de control pe un cioplaj de pe trunchi la înălţimea pieptului şi la rădăcină. În afară de aceasta, la rădăcină se bătea cu ciocanul numărător corespunzător numărului din carnetul de marcare, astfel ca marca să poată fi oricând verificată şi arborii identificaţi. Toate operaţiunile de delimitare şi marcare a tăierilor se consemnau în procesul verbal de delimitare după un formular tip.

Marcarea, produselor accidentale constituie una din cele mai importante atribuţii de serviciu a şefului de ocol. Această lucrare se execută pe răspunderea proprie a şefului de ocol, fie de el însuşi sau de un organ de încredere al acestuia, pe baza unei delegaţii a ocolului.

În categoria produselor accidentale, conform acestui regulament şi amenajamentului, intrau numai arborii uscaţi, rupţi pe jumătate cel puţin din înălţimea lor, doborâţi de vânt sau zăpadă şi atacaţi puternic de insecte (ipide, Lymantria) şi consideraţi ca şi morţi.

Produsele accidentale se marcau cu ciocanul şefului de ocol sau al celui de secţie (respectiv ajutorul său) la rădăcina arborelui şi  trunchi la înălţimea pieptului. În afară de aceasta, la rădăcina arborelui, lângă marca rotundă, se aplica un număr curent cu ciocanul numărător, corespunzător numărului din carnetul de inventariere. Odată cu marcarea se măsoară şi diametrul arborelui la 1,30 m cu compasul forestier, estimându-se şi sortimentele ce vor rezulta la exploatare.

După terminarea marcării produselor accidentale într-un canton silvic, şeful de ocol întocmeşte pe un formular tip procesul verbal de marcare, care împreună cu carnetele de marcare din fiecare canton se înregistrau la ocol în registre de intrare, constituind anexe ale actului de punere în valoare.

Aceste acte erau în prealabil verificate şi vizate de inspectoratul de control, care avea. obligaţia de a verifica şi pe teren marcarea.

Analiza preţurilor, se întocmea pe formulare tip, pentru fiecare parchet, stabilindu-se  preţul de  vânzare a lemnului, luându-se în considerare valoarea lemnului pe piaţă.

În cazul tăierilor rase sau definitive de regenerare, nu se făcea marcarea individuală a arborilor înainte de tăiere, se aplicau alte acte de evaluare, deoarece exploatarea se făcea pe produs finit.

Pe baza acestor lucrări se întocmeau memoriul tehnic, care împreună cu celelalte acte se utilizau de comisia de 1icitaţie.

Începerea tăierilor se făcea după aprobarea APV, conform termenelor stabilite.

În cazul tăierilor rase din parchete, arborii subţiri se extrăgeau cu prioritate pentru a nu fi rupţi şi vătămaţi prin cădere de cei groşi.

Inventarierea lemnului. Imediat după terminarea lucrărilor de fasonare, şeful de canton raportează şefului de ocol, procedând la inventarierea lemnului la cioată. În acest scop va lua în primire de la ocol carnetele de cubaj, pe baza unei dovezi de primire.

Fiecare carnet de cubaj trebuie să fie cusut, sigilat şi parafat, având consemnate pe copertă datele exploatării, data eliberării şi semnătura şefului de ocol.

Inventarierea lemnului fasonat constă în numerotarea cu ciocanul a fiecărei bucăţi de lemn, respectiv buştean, măsurarea grosimii lemnului fără coajă cu compasul forestier şi a lungimii cu instrumertarul uzual (panglici de oţel, rigle etc.). Locul unde s-a păstrat grosimea buştenilor era însemnat vizibil, spre a servila controlul inventarierilor.

La inventarierea lemnului la cioată putea lua parte, respectiv asistata şi cumpărătorul.

Controlul inventarierii, respectiv recepţia, se făcea de şeful de ocol sau de delegatul acestuia, în prezenţa şefului de canton şi a cumpărătorului sau a delegatului acestuia, în cazul vânzărilor pe picior.

După inventarierea lemnului şi controlul acestuia se întocmeşte procesul verbal de inventariere pe formular tip, cu menţionarea propunerilor de valorificare a lemnului exploatat, a preţului de vânzare, etc.

După verificarea lucrărilor de exploatare, şeful de ocol proceda la recepţia parchetelor, operaţie care se făcea în prezenţa organelor silvice şi a celei de exploatare. Procesul verbal care se încheia cu această ocazie era vizat de inspectorul de control, care verifica şi pe teren situaţia şi se înainta apoi şi la centrală.

Atenţie deosebită se acordă curăţirii parchetelor de resturile de exploatare, care se executau odată cu exploatarea. Resturile de exploatare se adunau în grămezi pe locurile fără seminţiş, procedându-se la arderea lor, cu luarea tuturor măsurilor de precauţie contra incendiilor. La răşinoase, cojirea cioatelor şi a vârfurilor nevalorificabile era obligatorie. Coaja rezultată se aduna cu grebla în grămezi, pentru a nu acoperi seminţişul şi era supusă la ardere după posibilităţi.

Curăţirea parchetelor trebuia să fie terminată înaintea dezgheţului, pentru ca împădurirea să se poată face în imediat în primăvara următoare.

Curăţirea potecilor de pază, a drumurilor şi limitelor parcelare, a semnelor de hotar, pâraielor etc. de toate resturile de exploatare era obligatorie şi controlată la recepţia finală.

Desigur că acest regulament prevede şi alte reguli şi îndrumări privind exploatarea pădurilor la Fond, care vizau ordinea, buna gospodărire a pădurilor şi valorificare a lemnului.

Autorul: dr. ing. R. Ichim, Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului

	Sus
Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.