Repopularea Munţilor Rodnei cu capră neagră

- Gheorghe Pânzariu -

Această acţiune a început în anul 1964 şi s-a încheiat în 1970. Până prin anii 1933-1935 în Munţii Rodnei au existat exemplare de capre negre, care au dispărut însă datorită braconajului practicat de localnici, în principal cu ajutorul armelor rămase după primul război mondial, dar şi prin alte metode şi mijloace. Dovada existenţei anterioare a caprei negre în aceşti munţi o constituie nu numai amintirile localnicilor ci şi exemplarele recoltate de aici, unele constituind chiar recorduri mondiale. Ţarouca, E. (1899) spune că la prima expoziţie internaţională de trofee vânătoreşti de la Viena, ce1 mai viguros şi frumos trofeu de capră neagră provenea din Maramureş, deci Munţii Rodnei. De aceea termenul potrivit pentru aceaştă acţiune este cel de reponulare.

Pentru acţiunea de repopulare, la început, s-au folosit iezi de capră neagră prinşi de către personalul ocolului silvic Borşa în Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş şi Retezat. Pentru reuşita acţiunii, înainte de aducerea iezilor s-au făcut unele amenajări strict necesare în locul numit Faţa Pietrosului, la 1500 m altitudine şi anume:

-         construirea unei cabane în care să stea paznicii şi personalul îngrijitor;

-         împrejmuirea unui teren cu suprafaţa de peste 4 ha cu un gard impenetrabil, constând din trunchiuri crăpate în două, aşezate vertical, cu înălţimea de 5 m, care a constituit „ţarcul de aclimatizare”;

-         amenajarea unei poteci de acces pe care să se poată urca şi cu căruţa cu două roţi cu care să se transporte materialele necesare construcţiilor, a iezilor şi altele.

Iezii au fost capturaţi în primele zile după fătare prin sperierea caprei mame cu focuri de armă, iedul rămas neajutorat putând fi uşor prins. Alăptarea în continuare se făcea de capre domestice care erau după fătare, aduse special de la Borşa împreună cu iezii lor, care erau sacrificaţi după prinderea primilor iezi de capră neagră.

In perioada 1964-1967 au fost prinşi şi aduşi în ţarc mulţi iezi, dar majoritatea au murit din diferite cauze, aşa încât în 1967 au fost lansate în libertate numai 8 exemplare din cele crescute în ţarc. Deoarece metoda prinderii iezilor de capră neagră s-a dovedit a fi greoaie, neeconomică şi cu rezultate îndoielnice, începând cu anul 1968 au fost aduso încă 16 capre negre mature, prinse cu plasele în aceleaşi masive muntoase şi de acelaşi personal.

Ca urmare, efectivul total eliberat în Pietrosu Rodnei a fost de 24 exemplare mature (8 din iezii crescuţi în ţarc şi 16 prinse ca adulţi). Din total, 11 au fost femele.

Efectivul actual, la nivelul anului 1990 în cadrul Ocolului Borşa este de 323 exemplare total, din care 153 masculi şi 170 femele. Metodologia de raportare nu cere evidenţierea separată a tineretului.

Acţiunea de repopulare s-a desfăşurat în Masivul Pietrosu care, fiind rezervaţie naturală, a oferit condiţii optime de dezvoltare prin hrană abundentă şi linişte. Când efectivul din acest masiv a depăşit optimul, în mod natural caprele au început să migreze, din aproape în aproape, în întregul lanţ al Munţilor Rodnei, în prezent fiind semnalate exemplare cu iezi şi în Masivul Inău, deci la cealaltă extremitate. Migraţia se produce toamna, după coborârea stânilor, când se instaurează liniştea şi pacea la munte.

In afară de Pietrosu - unde este nucleul principal şi „pepiniera” de noi exemplare - în perioada de vară se găsesc în mod sigur exemplare şi în masivele Puzdra, Piatra Rea şi Inău. Aici caprele se retrag în porţiunile cu stâncării greu accesibile, unde găsesc locuri de adăpost în special contra câinilor de la stâni.

In general, în timpul iernii, trebuie dăm hrană suplimentară. Singurele care beneficiază de ceva fân sunt cele cantonate în Zănoaga Iezer, unde fiind aproape de coliba de vânătoare din acest loc, pădurarul le asigură încă din vară o parte din fânul necesar, dar care nu ajunge niciodată nici măcar până la Crăciun, fiind mâncat prin concentrări masive de exemplare încă după primele zăpezi care aici apar foarte devreme. Dar când stratul de zăpadă creşte, carprele negre coboară la limita superioară a pădurii sau se localizează pe lângă culmile proeminente de pe care vântul spulberă zăpada şi unde mai găsesc ceva iarbă uscată pe care o consumă.

În tot timpul sezonului de vegetaţie, dar cu deosebire primăvara, odată cu apariţia colţului ierbii, în rezervaţie se pune sare în sărării. In celelalte masive nu se acordă nici măcar sare.

Duşmanul principal al caprei negre, cu deosebire în afara rezervaţiei, este omul, atât direct, prin acte de braconaj, cât şi indirect prin însăşi activitatea sa, care conturbă liniştea, dar şi prin pagubele produse de câinii de la stâni, mai ales la iezi.

Ca duşmani naturali trebuie amintiţi lupul şi râsul dintre mamiferele răpitoare, iar dintre păsări în special acvila (la iezii mici).

Nu s-au constatat pagube produse de lupi. De fapt, în rezervaţie s-au făcut şi se menţin măsuri speciale de combatere a lupilor. In celelalte masive nu sunt instituite asemenea măsuri, acţiuni de combatere făcându~se doar când apar haite cu exemplare numeroase, considerând că menţinerea unui număr rezonabil de răpitoare e necesar.

Deşi suntem convinşi că există pierderi anuale normale în efectiv, nu putem face nici o evaluare a acestora deoarece nu s-au găsit urme. Menţinerea efectivului de capre negre în rezervaţie la un număr relativ constant în ultimii ani, cu tot sporul anual, nu înseamnă pierderi, ci migrarea exemplarelor în afara rezervaţiei. Acolo sigur se produc pierderi mari, dar cifra reale  nu pot fi date.

Desigur că în Munţii Rodnei există multe locuri favorabile producerii avalanşelor de zăpadă. Dar probabil caprele negre le cunosc şi se feresc de ele, deoarece după topirea zăpezii acumulate nu s-au descoperit cadavre, schelete sau coarne de capre negre.

Capra neagră este un animal sociabil, trăind în ciopoare de diferite mărimi. Numai ţapii bătrâni stau izolaţi, lungimea cioporului este diferită, depinzând de densitatea efectivului şi condiţiile de hrană ce le găseşte într-un anumit loc fiind legate do o anumită suprafaţă de teren, în general de câte o zănoagă sau versant. Înţr-o zănoagă mică, aşa cum este cea a Iezerului, fiind deranjat şi de turiştii care parcurg poteca ce o traversează, cioporul nu epăşeşte 14 exemplare, pe când în Zănoaga Mare, alăturată, cioporul ajunge la 4 exemplare.

Menţinerea numărului se face în mod natural, prin migrarea exemplarelor existente peste optimul oferit de staţiune. In medie, numărul exemplarelor într-un ciopor este de 20-25 exemplare. Aceasta însă în rezervaţie, unde există condiţiile cele mai bune de trai. Cioporul este constituit din femele cu iezi, femele fără iezi şi tineret ce a împlinit un an. Ţapii tineri se asociază câte 2-4 la un loc. In timpul alergatului, în ciopor sau pe lângă acesta, intră şi ţapii maturi.

Se constată o pendulare a efectivelor între versanţii însoriţi şi umbriţi, în funcţie de condiţiile climatice existente la un moment dat. Primăvara majoritatea caprelor stau pe versanţii însoriţi unde găsesc primele fire de iarbă pe brânele expuse soarelui. Vara se retrag pe versanţii umbriţi, unde este mai răcoare şi probabil că şi iarna este mai fragedă. De pe la începutul lui septembrie, odată cu primele brume, încep să se retragă din nou pe versanţii însoriţi, unde are 1oc şi alergatul (perioada împerecherii).

Autorul : dr. ing. Pânzariu Gheorghe, Borşa - Maramureş