Restructurarea produselor lemnoase în economia de tranziţie

- Nicolae Ionescu -

În economia forestieră, ce include ramuri diferite cum sunt silvicultura cu exploatarea lemnului şi industria de prelucrare primară şi superioară a acestuia, procesul de tranziţie  de la economia socialistă supercentralizată la economia de piaţă este unul dintre cele mai complexe. Interdependenţa acestora ne obligă să avem în vedere faptul că funcţionarea normală a industriei lemnului în general şi a mobilei în special ce constituie poate unul din puţinele sectoare bune create în anii socialismului (excepţie făcând marile combinate), depinde în mod hotărâtor de funcţionarea normală a silviculturii cu exploatarea 1emnului, ca furnizoare de materii prime.

Dificultatea cea mai mare însă o constituie faptul că elementul care determină funcţionarea normală a celor două ramuri economice este preţul produselor lemnoase primare. Preţul lemnului pe picior influenţează costurile industriilor din amonte (celuloză şi hârtie, mobilă, minerit, construcţii), iar preţul cherestelei şi al buştenilor determină costurile materiilor prime pentru mobilă sau construcţii.

Pentru ca tranziţia să se facă fără a întrerupe funcţionarea normală a acestora, este necesar ca majorarea preţurilor să se facă gradual şi într-un timp cât mai îndelungat, din cauza diferenţei prea mari între preţul socialist moştenit dinainte de revoluţie şi preţul capitalist de pe piaţa mondială a lemnului. Aceasta înseamnă o combinaţie mai puţin populară între economia de piaţă şi între cea socialistă, adică o liberalizare dirijată a preţului produselor lemnoase. Această dirijare se poate face menţinând în parte structuri vechi în silvicultură şi exploatarea lemnului, desigur şi ele nepopulare.

Durata tranziţiei la privatizare ar putea fi în acest mod de aproximativ 10 ani, după cum susţin şi autorii „Studiului asupra industriei lemnului” iniţiat de Banca Mondială în mai 1993, ale căror recomandări pot fi luate în considerare.

Consider binevenită o scurtă incursiune în administrarea pădurilor din Bucovina de-a lungul anilor. Structura proprietăţii pădurilor din Bucovina (în suprafaţă de cca: 437. 000 ha) de până în 1940, a fost - cu puţine modificări pe parcurs - următoarea:

-    cca. 51,5 % erau pădurile Fondului bisericesc,

-         cca. 30 % erau păduri proprietăţi particulare;

-         cca. 13 % erau păduri comunale şi ţărăneşti

-         cca. 5 % erau proprietăţi inalienabile;

-         cca. 0,5 % erau păduri proprietate de stat.

În cadrul acestei structuri a proprietăţii, administrarea era făcută diferit, dar „rolul conducător” (ah, limba noastră de lemn) îl aveau organele silvice, respectiv ocoalele silvice.

Conducerea arboretelor era atributul efectiv al ocoalelor silvice, dar exploatarea masei lemnoase şi industrializarea lemnului se făcea de regulă de către agenţi economici cu capital privat, (antreprenori, societăţi pe acţiuni, proprietari) şi mai puţin în regie proprie. Trebuie să facem menţiunea că în comparaţie cu regia proprie, exploatarea pădurilor (şi mai puţin a fabricilor) prin antreprenori pe baza unor contracte de lungă durată (10 ani) până în anii 1920 şi apoi de mai scurtă durată (1-5 ani) nu a fost deloc o reuşită, ci dimpotrivă a adus multe daune silviculturii.

Vânzarea lemnului de la Fondul Bisericesc se făcea în funcţie de starea accesibilităţii pădurii, de grosimea, specia şi calitatea lemnului din arboretele ce urmau a fi exploatate. Erau astfel 4 categorii de accesibilitate în care de regulă arboretele de la şes si câmpie intrau în categoria a III-a. Apoi, după grosime, lemnul era împărţit în 3 clase şi anume: clasa I cuprindea lemnul cu diametrul de la 35 cm în sus, clasa a II-a cu lemnul având diametrul între 23 şi 34 cm şi clasa a III-a cu lemnul de diametre mai mici de 23 cm.

Nu se plăteau deci crăcile, lemnul subţire şi putregaiurile ce rămâneau în pădure. Vânzarea lemnului fasonat se făcea la pădure sau în centre de exploatare şi prelucrare după tarife stabilite în funcţie de sortimente, categorii de situaţii în tren, specii, lungimi, grosimi.

A existat şi un fel de bursă a lemnului, astfel că „Revista pădurilor” din 1888 publica o listă de preţuri la lemnul de construcţii - cherestele - şi anume:

- brad de Braşov (tinichele, scânduri şi duşumele) 52 lei/mc en gros şi 55 lei/mc en detail;

- brad de Bacău (şipci, cusaci, căpriori, tinichele, scânduri şi duşumele) 40 lei/mc en gros şi 45 lei/mc en detail;

- brad de Muscel (scânduri, tinichele şi duşumele) 47 lei/mc şi 50 lei/mc;

-         brad de Prahova (tinichele şi duşumele) 47 lei/mc şi 50 lei/mc;

-         brad de Cernăuţi (şipci, cusaci, căpriori, grinzi, scânduri, duşumele) lei/mc şi 53 lei/mc;

- brad de Olt (scânduri, tinichele, şipci, cusaci, căpriori) 40 lei/mc şi 43 lei/mc;

- molift de Cernăuţi (duşumele, scânduri, cusaci) 50 lei/mc şi 55 lei/mc;

-         pin de Bacău (duşumele, scânduri, cus2ci) 60 lei/mc şi 70 lei/mc;

-         brad de Nehoiu - scânduri, 45 lei/mc şi dulapi 100 lei/mc.

Preţurile erau socotite în lei aur, un Ieu aur fiind echivalent cu franc francez.

F'ormarea preţurilor era exclusiv un atribut al economiei de piaţă, ele depinzând de cerere şi ofertă. Cererea de lemn era desigur hotărâtoare şi pentru cantităţile extrase şi valorificate. Astfel, odată cu dezvoltarea industrială de după 1888 în Bucovina au crescut continuu atât cantităţile extrase, cât şi preţurile, până la criza generală de sistem din 1929-1933, când ambele au scăzut foarte mult.

Ca structuri organizatorice ce administrau şi exploatau resursele forestiere ale Bucovinei erau: Administraţia Fondului Bisericesc şi proprietarii particulari, care executau lucrări în regie proprie sau în antrepriză sub autoritatea strictă a ocoalelor silvice. Industria lemnului a cunoscut o dezvoltare constantă sub forma unor unităţi mici private care în 1940 numărau 1462 de fabrici sau făbricuţe cu 9098 salariaţi, din care 1331 (91 %) avea ca salariaţi 1-5 persoane, 90 aveau 6-50 salariaţi, 21 aveau 51-100 salariaţi şi 20 aveau între 100-500 salariaţi (Anuarul statistic pe 1939 şi 1940). În 1947 s-a înfiinţat Oficiul Industriei Lemnului (Legea 189 publicată în M.O. 129/10.06.1947), cu sediul în Bucureşti unde îşi aveau sediul şi majoritatea companiilor forestiere. După structura sa organizatorică şi atribuţiile sale acest oficiu reprezintă o formă tranzitorie de la economia de piaţă capitalistă la una socialistă, care începuse deja să se prefigureze şi în care ponderea o deţineau fabricile "SOVROMLEMN” SA în număr de 16, cele ale "Domeniului Bucovina" SAR în număr de 15 (Fond Bisericesc) şi alte fabrici private. Printre atribuţiile Oficiului, menţionate în Monitorul Oficial aproape toate având un caracter de centralizare, figurează şi unele referitoare la preţuri şi anume:

(13) Face studiile şi calculele necesare în vederea stabilirii preţurilor şi a decontării între întreprinderi pe bază de compensări şi ponderări fie în conformitate cu dispoziţiile Ministerului Industriei şi Comerţului, fie în baza unui acord între întreprinderile componente, în care scop poate face investigaţiile necesare la întreprinderile din sfera sa de activitate pentru cunoaşterea preţului de cost" şi

(15) Veghează împreună cu organele de control împuternicite de Ministerul Industriei şi Comerţului la aplicarea normelor legale cu privire la preturi şi circulaţia mărfurilor şi la măsurile necesare în acest scop.”

Detalii în legătură cu această evoluţie succintă a structurilor si preţurilor din silvicultură şi industria lemnului se găsesc în cartea "Contribuţii la istoria economiei forestiere din Bucovina" de N. D. Ionescu.

Dar să revenim la situaţia din zilele noastre, când se pare că trebuie să parcurgem în sens invers o serie de etape asemănătoare, plecînd de la nişte structuri şi preţuri create în "societatea socialistă multilateral dezvoltată" în care punctul de pornire îl constituie marile întreprinderi pe care trebuie să le fărâmiţăm şi evident să le privatizăm, precum şi preţurile produselor lemnoase (resurse, materii prime) care sunt mici faţă de cele de pe piaţa mondială pe care trebuie să le facem "mari" pentru intra în economia de piaţă şi pentru a ţine pasul, cursului leu-dolar.         

Privatizare ? Da, dar cum ?                        

În momentul de faţă silvicultura se face separat de exploatarea lemnului, printr-o administrare şi conducere a arboretelor efectuată de ocoale silvice arondate la filialele judeţene ROMSILVA, regie autonomă subordonată Ministerului Mediului.

Exploatarea şi prelucrarea primară a lemnului (buşteni pentru cherestea, lemn de construcţii, de celuloză şi mînă, cherestele, etc.) s-a făcut prin 3 regii autonome, descendente dintr-o centrală de exploatare a lemnului. Cele 3 regii sunt pe cale a se divide în 17 societăţi comerciale pe acţiuni, existând în paralel şi câţiva agenţi economici de stat sau privaţi care mai fac exploatare şi cherestele, a căror pondere nu depăşeşte însă 10 % din total .masă lemnoasă.

Industria lemnului, ce cuprinde şi marile combinate, cu produsul ei de bază - mobila - este organizată pe societăţi comerciale, unele dintre ele privatizate. Această industrie este dependentă şi legată prin preţuri de silvicultură şi exploatare (resurse) şi invers, legătură ce se poate rupe brutal dacă preţurile scapă de sub control.

Punctul nodal în politica acestei ramuri îl constituie armonizarea preţurilor ce se practică în ţara noastră cu cele de pe piaţa lemnului din Europa care după "Studiul asupra industriei lemnului din România” al Băncii Mondiale din mai 1993 ar fi următoarele (preţuri în mc la nivelul anului 1992):

Nivelurile preţurilor ce se practică azi în aceste ţări sunt apropiate de cele de mai sus, iar preţurile noastre sunt undeva pe la cca. 50 % din cele europene, dacă ţinem seama de aceleaşi sortimente realizate în unitatea de exploatare. Trebuie însă făcută observaţia că în toate ţările de mai sus, organele silvice vând din pădure chiar de la cioată sau din apropiere, aceste sortimente şi nu lemnul pe picior ca la noi (taxă forestieră = cca. 3 dolari/mc).

Unele ţări chiar subvenţionează exploatările forestiere din terenurile mai dificile (vezi „Adevărul” din 17. 02. 1994). De altfel preţul buştenilor de gater şi al lemnului de celuloză practicat de unităţile de exploatare şi chiar de unele ocoale silvice în diferite faze de exploatare, uneori chiar de la cioată este şi la noi apropiat sau chiar mai mare decât cel din tabelul de mai sus, de pildă,  unele ocoale din filiala P. Neamţ vând buştenii de gater la drum cu 45 dolari/mc.

Taxa forestieră pe care o plătesc în prezent unităţile noastre de exploatare ocoalelor silvice este o taxă şi nu un preţ, ce se pune (arboret) ajunsă într-o fază finală de exploatare prin care silvicultura încearcă să-si acopere cheltuielile. Ea ne vine din trecuta epocă socialistă în această formă de „nici cal, nici măgar” şi ar semăna cu o taxă pe vânzarea unui lan de grâu sau porumb ajunse la maturitate înainte de a se recolta. Cheltuielile efectuate până în această fază s-ar putea stabili exact, dar ele nu reprezintă preţul grâului, porumbului sau pădurii de pe piaţă, ce stabilesc în funcţie de cerere şi ofertă, pentru că nu există o piaţă a acestor produse nerecoltate.

 În cazul pădurii, la noi se încearcă, prin legea recent adoptată în Parlament să se creeze o piaţă a arboretelor exploatabile prin vânzarea parchetelor da licitaţie "preţul" acestora fiind o "taxă" sau rentă, impropriu pentru economia de piaţă.

În primul rând liberalizarea preţurilor produselor lemnoase nu înseamnă liberalizarea rentei sau taxei forestiere, aşa cum se pare că se va întâmpla cu licitarea tuturor parchetelor sau arboretelor exploatabile: pentru că nu există o piaţă a taxei sau rentei forestiere şi nici nu poate exista fiind vorba de un atribut al statului (taxe) sau de venituri rezultate dintr-o activitate (rentă).

Licitarea (adjudecarea unui bun sau produs celui ce oferă preţul cel mai bun) parchetelor este o liberalizare originală a taxei sau rentei forestiere, devenite "preţ" al pădurii.

Să vedem ce se va întâmpla în amonte prin această licitare.

În prezent "se vând" deja prin licitare de către unele ocoale silvice parchete cu "taxe forestiere" cuprinse între 10.000 şi 20.000 lei/mc la răşinoase, ceea ce înseamnă ridicarea costurilor unui mc de buştean la cca. 45.000 lei în faze intermediare, sau la drum auto, adică cca. 30$/mc la cursul actual. Extinzându-se licitarea parchetelor se urmăreşte evident creşterea "taxei forestiere", deşi se pot ivi şi situaţii când ea va trebui să scadă dacă se doreşte exploatarea, ca finalizare a procesului silvicultural. În funcţie de accesibilitate şi calitate-dimensiuni se poate deci ajunge repede la preţul pieţii europene a lemnului de cca. 40 $/mc pentru buşteni şi 20 $/mc pentru lemn de celuloză şi tot repede se poate depăşi.

Efectele acestor creşteri sunt însă falimentare pentru industriile din amonte, care nu pot suporta majorări şocante ce pot dezechilibra serios puterea de cumpărare a populaţiei, iar exportul ar deveni şi el nerentabil.

Concluzia este că, dacă se acceptă un asemenea mod ele abordare şi se va generaliza "licitarea masei lemnoase" se poate ajunge la falimentarea industriei mobilei, celulozei şi hârtiei.

Gradualizarea creşterii preţurilor la materiile prime se poate realiza numai dacă se mai păstrează contractul statului prin menţinerea unor structuri tranzitorii, cum sunt cele 17 societăti comerciale (în locul celor 3 regii) care prin asociere mai pot rezista asaltului creşterii preţurilor la produsele lemnoase în beneficiul industriei, dar şi al silviculturii, deoarece prin falimentarea unităţiilor de exploatare sau industrializare nu ar mai avea de unde să încaseze "taxele" forestiere chiar mai mici. Pentru silvicultură, creştorea taxei forestiere are un efect de bumerang, de care ar trebui să se ţină seama.

De fapt, dacă silvicultura ar face şi exploatarea lemnului, această taxă (sau rentă) nu ar mai exista, pentru că în acest caz s-ar vinde produsele pădurii (buşteni, lemn celuloză, lemn mină, etc.) care o includ şi nu pădurea. S-ar părea deci că această taxă tranzitorie este de structură (intrând în costurile tranziţiei), care are o influenţă hotărâtoare asupra scumpirii produselor şi ea va exista din păcate atât timp cât va funcţiona în paralel silvicultura cu exploatarea.

În prezent, ocoalele vând buşteni de gater sau derulaj la aceleaşi preţuri cu exploatarea pentru că au nevoie de bani şi nu pentru că ar avea costuri egale. Concurenţa este pe undeva neloială, deoarece "taxa forestieră" încarcă numai costurile unităţilor de exploatare, nu şi ale ocoalelor silvice ale căror costuri sunt cu mult mai mici.

Pe de altă parte, preţurile cherestelelor de răşinoase şi de fag destinate consumului intern (mobilă, construcţii etc.) sunt total diferite de cele de export, ele reprezentând cca. 15-20 % din preţul obţinut la export la fag şi 30-35 % la răşinoase.

Aceste diferenţe valorice foarte mari care se datorează moştenirii "preţului socialist" al produselor lemnoase dinainte de 1989, atrag foarte mulţi cumpărători şi-i determină pe unii producători să facă eroarea păguboasă pentru stat, de a vinde cheresteaua pe lei şi nu în valută deturnându-şe în acest caz destinaţia acestui profit de conjunctură, care ar putea fi investit, de pildă, în retehnologizare.

Aceasta este marea "atracţie" din cauza căreia au năvălit peste fabrici o grămadă de "negustori" care nu se pricep la cherestea, dar se pricep evident la a scoate bani din orice sau de la oricine.

Desfiinţarea regiilor şi fărâmiţarea acestora în mici societăţi comerciale care se vor privatiza într-un viitor apropiat sau îndepărtat, proces ireversibil, va duce inevitabil la majorarea preţurilor până la nivelul caselor externe dacă guvernul nu va găsi pârghii de limitare a acestora.

Toţi producătorii sau majoritatea lor vor dori s-o livreze la export, chiar cu contingentare, deoarece ei vor fi presaţi de lipsa de bani lichizi şi de desfacere la intern, unde mobila nu va face faţă presiunii creşterii preţurilor la materiile prime.

Această diferenţă dintre preţul intern şi cel extern sub forma unui beneficiu net foarte mare, a fost redistribuită de vechile regii la toate sucursalele şi deci şi la cele care au făcut numai exploatare a lemnului, activitate nerentabilă dar necesară pentru funcţionarea normală a industriilor din amonte şi silviculturii din aval. Această "subvenţionare" făcută în cadrul regiilor a fost în beneficiul industriei care are nevoie de materii prime la preţuri moderate.

Pentru a se putea privatiza nu pădurile, că activităţile din exploatare şi industria lemnului este necesară restructurarea regiilor şi societăţilor comerciale de exploatare şi prelucrare primară a lemnului. S-au desfiinţat cele 3 regii şi s-au înfiinţat 17 societăţi comerciale pe acţiuni, după care urmează o desprindere a unor active şi privatizarea acestora pe măsura apariţiei cumpărătorilor şi investitorilor.

Pentru o perioadă, aceste societăţi vor trebui să ţină „în frâu” explozia preţurilor pe care deja unele societăţi comerciale vor să le dea drumul până Za nivelul celor de pe piaţă mondială. Creşterea graduală a preţurilor care se impune şi în continuare, mai poate fi controlată în cadrul acestor societăţi ce au şi fabrici de prelucrare primară cu rentabilitate mai mare datorită exportului, pe lângă care mai pot să funcţioneze şi exploatarea lemnului cu silvicultura. Acest lucru se poate face în măsura în care industria consumatoare a mobilei, hârtiei, construcţiilor vor putea să suporte majorări de preţuri.

Unităţile care se pot desprinde prin privatizare (fabrici, exploatări, secţii, etc.) au posibilitatea să realizeze preţuri mai mici, deoarece vor avea costuri mai mici, singurul lucru greu de îndeplinit şi aproape imposibil de controlat fiind dorinţa de câştiguri mari, care-i va determina pe proprietari să vândă mai ales la export.

Evident, majorarea preţurilor ar putea fi menţinută la un nivel mai redus şi ca urmare a retehnologizării exploatării lemnului şi industriei de preulucrare, dar acest lucru este puţin probabil din lipsa fondurilor băneşti.

Este în curs de aprobare o lege prin care se dau spre vânzare populaţiei rurale 4 mil. mc şi spre exploatare agenţilor economici cu capital de stat şi privat 10 mil. mc.

Această masă lemnoasă va fi dată pentru exploatare agenţilor economici prin „licitare” dacă preşedintele Iliescu va promulga legea. Licitaţia va porni se pare de la o taxă forestieră de 9.000 lei/mc, dar cine vor fi licitatorii ? Vor fi societăţile comerciale cu capital de stat care pot exploata peste 90 % din masa lemnoasă, iar restul vor fi alţi agenţi economici de stat sau privaţi a căror pondere este destul de redusă, din cauza dotării (deci a fondurilor) şi a lipsei de pregătire profesională.

Vor fi deci licitatori la câteva parchete „valoroase” şi cu distanţe de transport mici şi nu vor fi licitatori la majoritatea parchetelor cu lemn bun sau mai puţin valoros şi mai îndepărtate de căile de transport. Actualele unităţi de exploatare şi prelucrare cu capital de stat, vor trebui de nevoie să exploateze lemn, dar din motivele de mai sus rămân singurul „licitator”, care nu poate acorda decât taxe mai mici şi în nici un caz mai mari. Rezultă deci că majoritatea parchetelor pot fi negociate şi nu licitate.

Atunci, care este rostul licitaţiei ? E clar că cineva s-a grăbit să impună o asemenea lege, care are deja girul Parlamentului.

Summary

Restructuration and the prices of wood products in the tranzition economy

Tranzition frow the centralized to the market economy results in heavy dificulties in the wood industry, especially in the furniture one, because of the primary wood products price. The normal working of these economic sectors would be possible in the tranzition period, if the wood price will increases slowly, gradually, în long time of about 10 years.

Autorul : ing. Ionescu Nicolae, S.C. "FOREX" S.A. Suceava