CRONICĂ

Constantin Bândiu: Codrul Cosminului, o pădure monument a românilor

Radu Ichim: Staţiunea de Experimentaţiuni Silvice din Bucovina, 105 ani de la înfiinţare

Radu Ichim: 60 de ani de la înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Experimentaţiuni Forestiere

Codrul Cosminului, o pădure monument a românilor

- Constantin Bândiu -

Ocupând un spaţiu geografic de excepţie, între două râuri celebre, cunoscute şi de Herodot (Siretul şi Prutul), la trecerea dintre munte şi deal, Codrul Cosminului a intrat în istorie încă înainte de celebra bătălie a lui Ştefan cel Mare, fiind cunoscut de pe vremea lui Alexandru cel Bun sub denumirea de „Bucovinele Mari" (Tratatul de la Lublau, 1412). Mai târziu, când imperiul austriac a anexat nordul Moldovei (1775), prin extindere, denumirea şi-a lărgit conţinutul, desemnând întreaga provincie, prin Bucovina înţelegându-se atât ţinutul Teţina (Cernăuţi), cât şi restul ţinutului ocupat, anume Suceava.

Ceea ce s-a întâmplat la Codrul Cosminului pe vremea lui Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei (14071504) reprezintă mai mult decât o simplă bătălie victorioasă. Este un moment de maximă afirmare a voinţei naţionale, un moment în care stema Moldovei ("cu cap de bour") s-a ridicat la zenit pe verticala cerului, strălucind şi luminând spaţiul şi timpul. Data de 26 octombrie 1497 reprezintă pentru poporul român o oră astrală de o extraordinară intensitate şi forţă, comparabilă numai cu ceea ce Ştefan Zweig înţelegea prin "orele astrale ale omenirii". Aceasta, pentru că există în lume momente de maximă încordare socio-politică, care schimbă radical cursul istoriei, înscriind mersul evenimentelor la alte coordonate galactice, la un râu care irumpe, deschizându-şi o nouă albie.

La 26 octombrie 1497, la Codrul Cosminului (la porţile Cernăuţilor) s-a dat o bătălie uriaşă, în care s-au înfruntat forţe inegale numeric, dar în care geniul militar, buna cunoaştere a ţării şi a locurilor şi dragostea de ţară şi-au spus cuvântul. În acest context, victoria lui Ştefan cel Mare asupra lui Ioan Albert, regele Poloniei, apare cu deplin justificată (Wapowski, Giurescu). Întreaga armată polonă a fost zdrobita, atât în tăişul săbiilor moldovene, cât mai ales de trunchiurile fagilor uriaşi care au fost prăvălite peste oameni şi peste cai: s-a pus astfel în aplicare una din străvechile tactici de război ale pământului - folosirea forţelor naturii în lupta cu duşmanul cotropitor. Încercarea disperată a regelui polon de a se salva, chemând Mazurii în ajutor, n-a făcut decât să sporească proporţiile dezastrului (lupta de la Lenţeşti, 29 octombrie 1497).

În mâinile moldovenilor au căzut atâtea arme şi echipament de război, încât au umplut 6 000 de care de luptă. Numărul prizonierilor a fost de asemenea imens (aproximativ 20 000 de oameni, după Cromer).

Cu prizonierii luaţi, pentru care n-a acceptat răscumpărarea, Ştefan cel Mare a semănat o pădure de stejar în chiar locul bătăliei (dimensiuni: aproximativ 3/1 mile, egal cu 4,8/1,6 km). Ea a intrat în istorie sub denumirea de „Dumbrava Roşie" de la Codrul Cosminului (a nu se confunda cu cele de la Botoşani şi de la Roman) şi face obiectul unei adânci şi îndrăgite tradiţii, transmisă pe cale orală şi scrisă până în zilele noastre. Pentru silvicultură ea are o semnificaţie în plus : este prima întemeiere cunoscută de pădure din istorie, Ştefan cel Mare putând fi considerat primul silvicultor, înaintea lui Petru cel Mare, ţarul Rusiei.

Am insistat asupra acestor momente pentru a arăta că pădurea "Codrul Cosminului" nu este pentru români o pădure obişnuită. Ea este o pădure monument, ca o catedrală a neamului, un loc în care s-a scris cu sânge istorie şi s-a hotărât viitorul Moldovei. De altfel, există un interesant şi recent proiect (1990) ca în VaIea Cosminului, acolo unde s-a dat bătălia, să se ridice o biserică-catedrală, repetând ceea ce pe vremuri făcea Ştefan cel Mare. Este pentru români un loc sfânt, un loc de reculegere, marcat prin ultimii stejari-martor care s-au mai păstrat (în 1939 mai erau şase, în prezent probabil unul singur).

A defrişa pădurea Codrul Cosminului, a pune pe locul ei deşeuri, cum se intenţionează într-un proiect al autorităţilor locale, ar fi mai mult decât o impietate. Ar fi, după părerea noastră o crimă gravă, un etnocid cultural comparabil poate cu Katyn-ul sau cu gulagurile staliniste. Acolo au murit oameni, au fost zdrobite idealuri, dar cel puţin istoria n-a fost izgonită şi nici cultura mutilată.

Propunem de aceea ca pădurea „Codrul Cosminului" să fie declarată rezervaţie naturală de importanţă istorică deosebită, sau prin extindere, „monument al naturii". Epitetul este corect aplicat, nu numai din raţiunile istorice prezentate anterior, dar şi sub aspect ştiinţific şi ecologic. O pădure mare de fag cum este astăzi cea de la Codrul Cosminului, aflată în imediata apropiere a unui centru populat ca Cernăuţiul este o minune si o binefacere. Ea reprezintă un important loc de recreere şi deconectare pentru locuitorii oraşului şi asigură în acelaşi timp servicii ecologice şi funcţionale de neînlocuit: aer curat, ape îmbelşugate şi limpezi, apărare împotriva poluării, atracţie pentru frumuseţile insolite ale naturii. Un spaţiu verde bine structurat reprezintă pentru o mare metropolă un plămân verde indispensabil pentru o bună dezvoltare de viitor. Interesele sunt prin urmare multiple şi privesc nu numai poporul român, ci şi pe acelea ale noilor stăpâni.

Articolul nostru se vrea a fi un fel de suflet către poporul vecin al Ucrainei, pentru a înţelege cauza noastră şi sensul unui demers vizând protejarea si conservarea unei păduri de o importanţă eco-culturală externă. Dorinţele noastre şi, să nu anticipăm poate durerea noastră, până la un punct coincid cu interesele ecologice şi spirituale ale tuturor populaţiilor subcarpatice, desigur în măsura în care acestea se consideră că fac parte din marea familie europeană.

Autorul: dr. ing. Constantin Bândiu, Bucureşti

Staţiunea de Experimentaţiuni Silvice din Bucovina, 105 ani de la înfiinţare

Radu Ichim

După cum se arată în lucrarea "Dezvoltarea agriculturii şi economiei silvice cu industriele lor cât şi a vânatului şi pescuitului în ducatul Bucovina de la anul 1848", elaborată de Zachar A, Guzman E., ş.a., (1901), "la 1888 s-a înfiinţat în Bucovina Staţiunea de Experimentaţiuni Silvice". Se împlineşte deci în acest an venerabila vârstă de 105 ani de la înfiinţarea ei şi, fără a greşi, putem spune a primei unităţi de cercetare şi experimentare silvică de pe teritoriul ţării noastre, a cărei continuatoare poate fi considerată actuala Staţiune Experimentală de Cultură a Molidului de la Câmpulung Moldovenesc.

În scopul desfăşurării activităţii sale, la data înfiinţării ei teritoriul Bucovinei a fost împărţit în trei zone de experimentaţie :

- "Zona şesului şi colinelor”, unde fagul este specia predominantă ;

- "Zona muntoasă de jos”, în care predomină amestecurile de fag cu brad ;

- „Zona muntoasă de sus”, constituită din păduri de răşinoase, brad şi molid îndeosebi.

În lucrarea mai sus menţionată se arată că "S'au făcut de la 1890 încoace, parte s'au şi terminat pe la administraţiunile silvice şi domeniale fel de fel de experimentaţiuni precum : curăţiri, lămuriri, crescere şi cultură, apoi încercări pentru alcătuirea tablourilor de cifre, de formă şi tablourile de masă. Este vorba de tabelele de coeficienţi de formă, studiindu-se deci forma arborilor şi creşterile, etc.

Activitatea de experimentaţie a acestor staţiuni a fost continuată, putem spune şi desfăşurată de renumita „Secţie de amenajare a pădurilor Fondului", care periodic verifica modul cum se respectau la ocoalele silvice prevederile amenajamentelor, calculul posibilităţii, volumele, creşterile, formulele de împădurire, prevenirea doborâturilor de vânt prin constituirea blocurilor şi succesiunilor de tăieri, etc.

Studii şi cercetări valoroase în perioada interbelică au efectuat în această zonă ing. M. Prodan, ing. N. Paşcovici, ing. Şt. Gârbu, ing. I. Dan şi alţii. După ultima conflagraţie, această activitate a luat o mare dezvoltare.

Autorul: dr. ing. Radu Ichim, staţiunea Experimentală de Cultura Molidului

60 de ani de la înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Experimentaţiuni Forestiere

Radu Ichim

Se împlinesc 60 ani de la înfiinţarea Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră (ICEF), în prezent ICAS, dată memorabilă în istoriografia pădurilor ţării noastre, for suprem al ştiinţelor silvice, care şi-a adus o remarcabilă contribuţie la progresul şi gospodărirea superioară a pădurilor noastre.

Fără a greşi, putem afirma că în prezent nu există tehnologie sau metodă de lucru care se aplică astăzi în producţie sau în proiectare care să nu poarte girul sau viza cercetării silvice, respectiv a Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.

Începând cu recoltarea seminţelor, cu semănarea lor în pepiniere, întreţinerea culturilor, împăduririle, îngrijirea arboretelor etc., înainte de a se generaliza şi introduce în producţie, toate au fost verificate, cercetate, analizate şi experimentate în condiţiile ţării noastre de către ICAS.

Înfiinţat în anul 1933, acest organism a luat o mai mare dezvoltare în urma reorganizării sale în anul 1948, după actul de naţionalizare a pădurilor, când au luat fiinţă pe tot cuprinsul ţării numeroase staţiuni de cercetări silvice, puncte de cercetare şi ocoale experimentale. Înfiinţarea acestui Institut este de fapt rodul strădaniilor marelui silvicultor MARIN DRĂCEA, care a fost şi primul său conducător.

În ultimele decenii s-au făcut serioase investiţii pentru dezvoltarea activităţii de cercetare, cu care prilej s-au construit, printre altele, şi sediul Staţiunii Experimentale de Cultura Molidului de la Câmpulung Moldovenesc, Uscătoria de seminţe ce la Sadova, unele blocuri de locuinţe pentru cercetători ş.a.

Problema stabilităţii cadrelor din cercetare, a pregătirii şi perfecţionării lor prin doctorate, specializarea în alte ţări, ca şi alte forme, trebuie să stea în viitor în atenţia Institutului. Trecerea în responsabilitatea unităţilor exterioare a unor teme de cercetare a fost o măsură benefică pentru dezvoltarea acestora.

Printre marile realizări ale ICEF-ului, respectiv ICA.S, menţionăm îndeosebi pe cele care privesc întocmirea tabelelor de cubaj şi de sortare, a tabelelor de producţie care au necesitat un efort uriaş, amenajarea integrală a pădurilor ţării după cele mai noi principii, întocmirea şi elaborarea de instrucţiuni unitare în diferite domenii ale gospodăririi pădurilor etc.

Prin activitatea desfăşurată ca simpozioane şi sesiuni ştiinţifice, consfătuiri, elaborarea de instrucţiuni şi îndrumări practice, acest institut a contribuit la răspândirea şi introducerea în producţie a celor mai noi cuceriri ale ştiinţei, la buna gospodărire a pădurilor ţării.

Prin lucrările elaborate şi publicaţiile ştiinţifice apreciate şi de mari specialişti din alte ţări, a contribuit la ridicarea prestigiului ţării noastre pe plan internaţional. Cu prilejul acestei aniversări se cuvine să ne amintim şi de fondatorii acestui institut, de cei care au pus bazele înfiinţării sale şi de toţi specialiştii şi cercetătorii care, în decursul celor 60 de ani de activitate au muncit şi muncesc şi astăzi cu suflet şi pasiune pentru progresul ştiinţelor silvice în ţara noastră.

Cu această ocazie, silvicultorii din Bucovina, ca şi cititorii revistei noastre urează Institutului de Cercetări succese şi realizări cât mai mari în viitor.

Autorul: dr. ing. Radu Ichim, Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului

	Sus
Copyright Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului. Toate drepturile rezervate.